Furtul legalizat al copiilor și totalitarismul modern
„Întocmai ca un leu care răcneşte… şi urmărește să înghită copiii.”
Masivele furturi de copii, prin toată lumea occidentală, civilizată, sunt şocante. Oamenii, în general (şi românii), nu le-au ştiut, nu a auzit plânsul mut al suferinţei copiilor şi părinţilor, până la drama familiei Bodnariu.
Se mai aflase câte ceva despre îngrozitoarea instituție Barnevernet din Norvegia, dar dacă spuneai cuiva, nimeni nu te credea. Zicea că eşti conspiraţionist. Apăruseră unele cărţi despre planurile de preluare a controlului absolut al statului asupra individului (noul totalitarism), despre noua toleranţă, despre oribila corectitudine politică şi, privind la evenimentele din lume, le vedeai cum se implementează. Şi totuşi, lumea stătea liniştită. Pentru că Diavolul şi-a schimbat strategia, apărând ca un „înger de lumină”, care aducea o nouă ideologie morală, numită corectitudine politică. Iar lumea nu îşi dădea seama că această corectitudine politică este extrem de ostilă ideii de libertate individuală, că este o dogmă totalitaristă, atribuind statului controlul absolut în toate domeniile vieţii, inclusiv în creşterea şi educarea copiilor.
Iată ce era pus pe hârtie în 1967: „Trebuie să implantăm în toate societăţile occidentale ale anilor 1970 birouri pentru protecţia copilăriei, ai căror funcţionari, tineri intelectuali lipsiţi de experienţă, proaspeţi absolvenţi ai universităţilor unde sunt scoase în evidenţă principiile noastre mondialiste, vor respecta ca la carte, fără discernământ «Carta Drepturilor Copilului». Cine ar îndrăzni să i se împotrivească, fără a fi identificat concomitent cu barbariile Evului Mediu?”
Asistenţi sociali din Norvegia: făcându-şi treaba, adică răpind copii
„… să reducem la zero orice autoritate părintească, făcând familia să explodeze în indivizi opuşi cu sălbăticie unii altora, pentru protecţia intereselor lor personale. Ea îi va încuraja pe copii să-şi denunţe părinţii prea autoritari prin faptul că sunt prea tradiţionali, prea religioşi. De asemenea, va contribui la a-i supune pe părinţi unei psihoze colective a fricii, ceea ce va provoca în mod ineluctabil, de manieră generală în societate, o subminare a autorităţii părinteşti. Astfel, vom reuşi, într-o primă etapă, să producem o societate asemănătoare cu aceea din Rusia anilor 1950, unde copiii îşi denunţau părinţii la stat, şi o vom face fără ca nimeni să-şi dea seama.”
Senatoarea Nancy Schaefer vorbește despre criminalitatea Serviciului de Protecţie a Copilului (CPS). Dacă afirmi că i s-a înscenat o sinucidere, eşti acuzat că, crezi în conspiraţii oculte. Şi totuşi, această curajoasă doamnă nu mai este; „au sinucis-o”.
„Transferând astfel Statului rolul patern, ne va fi mai uşor, în continuare, să acaparăm, una câte una, toate responsabilităţile care până la data respectivă au ţinut de resortul exclusiv al părinţilor. Astfel, îi vom putea face pe toţi să considere învăţătura religioasă tradiţională, de origine iudeo-creştină, un abuz contra copilului.”
Acestea sunt manualele care descriu iadul pe care vor să-l instaureze pe pământ marii lideri satanici ai lumii. Aici vezi perfidia limbajului pervertit, „corectitudinea politică” sau „noua vorbă” orwelliană. Cei care nu se încadrează în comportamentul corectitudinii politice sau „noua vorbă” orwelliană sunt etichetaţi drept rasişti, xenofobi, extremişti, discriminatori, homofobi, ultranaţionalişti, tradiţionalişti, fascişti, haters etc, şi sunt supuşi discriminărilor de tot felul şi persecuţiilor. Dacă astăzi îndrăzneşti, de exemplu, să nu fii de acord cu homosexualii, cu îndoctrinarea ateistă, cu educaţia sexuală a copiilor mici, dacă vorbeşti de terorismul islamic, acesta este limbajul cu care eşti atacat. Este un limbaj atât de uniform, aceleaşi expresii de lemn, aşa cum numai Duhul Satanic le poate inspira.
„În acelaşi timp, dar la un alt nivel, vom face să se înscrie, în cele mai fundamentale legi ale naţiunilor, regula că toate religiile, cultele şi practicile religioase de orice fel, inclusiv vrăjitoria şi magia, trebuie să fie respectate cu titluri egale.”
Deci lupta noastră, este una teribilă, care se duce cu post şi rugăciune împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. Dar Domnul nostru este Suveranul şi El ne conferă izbândă! Cred însă că lupta rugăciunii, a postului şi lupta de demascare trebuie să continue şi după aceea. Există o mulţime uriaşă de copiii şi familii distruse în toată lumea occidentală de totalitarismul modern. Nu trebuie să ne lăsăm intimidaţi de faptul că, aşa cum scrie Scriptura, puterile întunericului se dezlănţuie cu furie. Ele ştiu că mai au doar puţină vreme.
Credincioşii procedează bine unind rugăciunea cu activitatea de protest (toate felurile de protest). Aşa cum unesc rugăciunea cu acţiunea când cultivă pământul, când se pregătesc pentru o carieră, când practică o profesie… Pe un credincios sincer, toate dramele care se petrec în jur îl apropie de El, îl vor face să fie şi mai pregătit pentru întâlnirea cu Mântuitorul.
Citiţi şi:
Cazul Bodnariu şi atacul asupra copiilor: de la răpiri şi torturi până la «sacrificii ritualice»
Un reprezentant al grupării oculte Bilderberg se află în spatele Barnevernet, instituția care răpește copiii în Norvegia
yogaesoteric
7 aprilie 2016