General SIE, critici dure: Ucraina și-a asumat riscul unui război nuclear în numele nostru, al tuturor
Fostul șef al SIE, gen (r) Silviu Predoiu, face o analiză devastatoare a incursiunii Ucrainei pe teritoriul rusesc, afirmând că e un fapt de o gravitate extremă, pentru că Zelenski a creat riscul unui război nuclear cu cea mai bine dotată armată a lumii, implicând în el toți aliații săi, fără a le cere măcar acordul.
„Ucraina a sesizat un moment de slăbiciune al aliaților. Respectiv o America prinsă într-o campanie electorală condusă de un președinte aflat într-un declin fizic și psihic cu un vice-președinte care habar nu are ce înseamnă politică externă, geopolitică și așa mai departe. Un NATO în tranziție între un secretar general și celălalt secretar general. În UE, la fel, schimbare de mandate cu o comisie nouă. Deci a surprins un moment de slăbiciune. Ce mi se pare mie, e părerea mea și mi-o asum, e foarte periculos și nu cred că sunt singurul care vede așa”, a spus generalul în emisiunea lui Alexandru Răducanu de la Canal 33.
„Ucraina a știut foarte bine ce face, mă refer la autorități. Și a spus așa: «ne-am cam săturat să vă tot codiți, n-aveți voie să trageți în Rusia, n-aveți voie să loviți teritoriul rusesc, n-aveți voie să folosiți muniții. Știți ce? Am făcut-o. Am intrat în Rusia, nu numai că am intrat în Rusia: v-am arătat la televizor, am intrat cu tancurile voastre, cu tunurile voastre, cu mitralierele voastre, cu muniția voastră, cu echipamentul primit de la voi, căști. Toți sunteți deja acolo în Rusia. Hai să vedem ce faceți acum».
Ori, așa ceva nu e în regulă.
Nu de asta îi ajuți, ca să te trezești că ești tu în conflict. Ei au tot interesul să atragă pe toată lumea. Îi sprijinim cu bună credință, înțelegând că agresorul este Rusia. Dar ce au făcut ei este deja o forțare a mâinii.
Trei concluzii scurte:
- Rusia este atât de puternică încât ni se tot spune că după Ucraina va ataca Europa. Dar Rusia n-a putut să se apere de Ucraina aia slabă.
- Serviciile rusești manipulează alegerile din toată lumea, din America……. Ce să vezi? Serviciile rusești, GRU și cu FSB, n-au fost în stare să vadă ce se petrece sub nasul lor, peste frontieră, la câțiva metri, unde se comasau trupele.
- A treia, însă și cea mai gravă, este că s-a încălcat o linie roșie. Statele se înarmează nuclear ca element de descurajare a oricărei agresiuni. Și există o cutumă: nu ataci un stat nuclear. Se mai hârjonesc între ele state cu armament nuclear. India cu Pakistanul, India cu China. Dar știu că sunt niște limite foarte clare și amândouă sunt puteri nucleare.
Nu se atacă un stat nuclear de către o putere non-nucleară. Ucraina a făcut-o. Rusia e cea mai mare putere nucleară a lumii. Șase mii și ceva de ogive nucleare. Și-au asumat în numele lor riscul ca să se răspundă cu o încărcătură nucleară și l-au asumat și în numele nostru.
Ceea ce mi se pare foarte grav și mi se pare că tăcerea cancelariilor occidentale față de cele două evoluții, în Nord Stream și în Kursk, e destul de grăitoare pentru ce se petrece. Pacea este soluția”, a concluzionat Predoiu.
Citiți și:
Janez Janșa, fost premier al Sloveniei, acuze grave: Occidentul a avut o strategie de a lăsa Ucraina să sufere, pentru a slăbi Rusia și a obține, poate, schimbări la Moscova
Se înmulțesc semnalele de încheiere a războiului din Ucraina? Analiza istoricului George Damian
yogaesoteric
8 septembrie 2024