Generația sacrificată, al cărei duh a fost complet amputat. Rețelele sociale insidioase și «zombificarea» neîncetată a omului

Scrisoare deschisă a unui adult îngrijorat către elevii dependenți de noile tehnologii

Despre distrugerea pe ascuns a identității

„Copile, îți scriu fiindcă în tine îmi este și spaima și nădejdea.

Existența noastră a devenit precum un vârtej zgomotos ce ne cuprinde și se înstăpânește tot mai mult asupra noastră. Este o agitație în care căutarea de plăceri funeste este amestecată cu multe griji mărunte. Nu ne acordăm deloc timp ca să ne dăm seama cine suntem de fapt. În acest caz însă ne putem întreba ce decizii vom lua dacă nu ne cunoaștem pe noi înșine. Dacă nu știi de unde vii, atunci cum îți vei putea croi calea pe apele lumii? Nu ți-e greu să nu știi cine ești? Nu este dureros să nu știi încotro te îndrepți?

Știu că uneori sufletul te doare. Îți cunosc deznădejdea și revolta pentru starea jalnică a lumii. Știu că dai vina pe familie, pe politicieni, pe țară, pe Dumnezeu. Sau poate te lași copleșit de o revoltă surdă pe care o îndrepți spre tine însuți. Iar atunci este mai ușor să te lași ademenit de telefon și să te învălui într-o lumină stranie, dar care ți se pare mai bună și care pentru câteva minute te face să uiți de probleme. Însă nici revolta, nici refugierea în mediul virtual și în plăcerile gregare nu dau roadele dorite, deoarece chiar și în urma acestora, sufletul te doare tot mai mult. La un moment dat însă, el amorțește sub loviturile experiențelor nefaste. Sufletul tău ajunge să fie împietrit, dar oricât ar fi lovit, tot nu dispare, chiar dacă se ridică praful și pulberea se risipește în vânt.

Nu putem auzi cu adevărat având căștile pe urechi, nu putem vedea cu adevărat cu ochii în ecrane și nu putem să ne găsim calea interioară în mall-uri. Toate acestea devin simboluri pentru închiderea în sine. Dă-le la o parte, iar pe întinderea liniștită ce se va deschide în fața ta, va răsări Adevărul, arătându-ți adevărata cale a ta. Chiar dacă Adevărul nu vine de la cei mai în vârstă decât tine, nu te îngrijora, el va veni oricum, fiindcă acesta nu depinde de nepăsarea celorlalți. Important este ca tu să fii pregătit să Îl receptezi. Astfel Adevărul te va ajuta să pui un bun început, să te rezidești și să te rânduiești frumos.

Cât de jalnic este ca tu să devii dependent încă din copilărie, la vârsta în care ai putea să te joci, să alergi și să te bucuri de toate minunele vieții, fără a avea vreo grijă. Mă uit la blocuri și la mașini și îmi dau seama că tu de fapt nici nu ai pe unde să te joci. Ești ca un brad tăiat și așezat în casă, împodobit cu mici ecrane.

Iar dimineața îți pui ghiozdanul greu și pleci ca la fabrică. Acolo te așteaptă profesori buni, dar puțini sunt cei care te iubesc cu adevărat și care te vorbesc de bine. Iar și mai puțini sunt cei care te fac să gândești. Sunt însă și unii care te ajută să fii pentru o clipă cu adevărat liber. Cum reușesc? Pentru o clipă, pentru o străfulgerare te pun față în față cu sufletul tău – nu ca să îl izbești, ci ca să te descoperi și să-ți vezi drumul. Ce frumos și ce vindecător este să îți intuiești sensul vieții! Dar ce păcat este că după aceea revii în bezna lumii. Începi să te confrunți iarăși cu notele, cu unele lecții fără sens pentru tine, fragmentate și nelegate, să te gândești ca pe viitor să ai o meserie bănoasă, să reintri în cultul plăcerii și în fricile părinților. Începi din nou să petreci timp jucându-te pe telefon, să înjuri și să ironizezi mai tot timpul. Însă mai ales, începi din nou să simți acel plictis care pe an ce trece se tot adâncește.

Existența noastră este asemenea unui foc puternic, un dor puternic de întoarcere Acasă. Însă cel mai adesea, rătăcindu-ne, flăcările vieții noastre, în loc să ne poarte în direcția bună, sunt purtate de vânt aiurea, spre nicăieri. Nu le mai acumulăm în noi. Și ne vine un dor de ducă. Înainte, omului îi era de ajuns un sat, din sânul căruia nu ar mai fi plecat. Acum nu ne mai încape nici întreaga țară. Cât suntem în țară așteptăm străinii. Nu mai avem limpezimea să credem în lucrarea lui Dumnezeu cu noi. Avem nevoie de tot felul de salvatori, care vin, își fac treburile murdare, își iau ce au nevoie, adună profitul, întrețin corupția locală, iar apoi pleacă spre resurse mai bune sau și le însușesc pe cele care nu se consumă atât de repede. Nu mai avem demnitatea de a exista, pentru că nu mai avem demnitatea de a fi. Dar atunci cine mai suntem?

Vezi tu, românul nu poate fi „civilizatˮ. Poți să „civilizeziˮ românul numai dacă îl privezi de calitatea sa de român. De ce? Fiindcă așa-zisa civilizație ține de existența cotidiană, și nu de Ființă, de Pura Existență. Omenia românului simplu, rădăcinile lui spirituale adânci, înțelepciunea lui, credința în Bunul Dumnezeu sunt superioare manierelor lumii occidentale. Aceasta din urmă nici nu înțelege valorile românești, și adeseori nici nu le suportă, chiar dacă le înțelege. Morala occidentală nu este transcendentă, este o simplă legiferare umană, nu o cunoaștere perpetuă a omului ce îl unește cu Creatorul său. După mine, viața din Occident este o mistuire a propriei vieți, o plăcută știință a trăirii timpului scurt al vieții omului, un confort sceptic întreținut cu pastile, cu gânduri de superioritate, cu concedii exotice și vizite la psiholog. Și îmi pare rău dacă prin acestea te fac, copile, să îți aduci aminte de părinții tăi.

Viața noastră în care ne-am format identitatea nu era așa. Era o tainică îndreptare spre rosturi adânci, spre sensul adevărat al vieții ce străbătea timpul scurt și ne lega de veșnicie. Existența noastră era această cruce binecuvântată și adevărată de a ne jertfi pentru cele înalte. Poate ți-e greu să crezi. Poate cuvintele bune s-au pierdut prin nerostire, în timp ce cuvintele decăzute ale lumii depravate ți-au ajuns direct la inimă și sunt purtate de sânge în toate țesuturile tale împreună cu otrava adevărurilor relative. Însă, cred în lucrarea lui Dumnezeu cu tine. Vroiam doar să îți arăt că îți sunt alături, oricât sunt de slab și de mărunt. Cred că nu suntem fără însemnătate, căci iubirea lui Dumnezeu ne dă însemnătate, ne ridică și ne înnobilează cu semnificații netrecătoare, pentru care Îi sunt foarte recunoscător!ˮ

Citiţi şi:

Fondatorul Source Institute: «Țineți-i pe cei dragi departe de facebook». O pledoarie care ne dă fiori

Academicianul Eugen Mihăescu: Generația de azi este complet lipsită de busolă. S-a lucrat la deznaționalizare

yogaesoteric
15 octombrie 2019