Gheorghe Piperea : Despre cenzurile repetate pe Facebook

Am să încerc să vă rezum, în câteva episoade, motivația acțiunii în daune pe care am introdus-o contra fiesbuc, pentru o mai bună și rapidă decizie de a face la fel și voi, toți cei care ați avut de suferit de pe urma cenzurii totalitare a feisbuc sau care măcar ați fost frustrați de sancțiunile pe care feisbuc vi le-a aplicat, în mod nedrept și deseori inexplicabil.

Notă: știu că inteligenții de tastatură vor ironiza acțiunea cu clișee de genul „cum de acuzi feisbuc de cenzură de vreme ce feisbuc îți găzduiește comentarii referitoare la acțiunea ta contra fesibuc”?

Fiți fără grijă – în timp ce vă scriu aceste comentarii, feisbuc îmi reduce zilnic reach-ul cu 15-20% de procente și, în paralel, fură curent, adică surplus comportamental, atât de la mine, cât și de la cei 102.200 de urmăritori ai acestei pagini.

Sunt convins că nici măcar 0,1% dintre cei 2,7 mld utilizatori ai feisbuc nu cunosc aceste două realități constrângătoare ale „(ne)contractului” cu feisbuc, reguli, termeni și condiții pe care feisbuc le modifică din mers, exact în timp ce noi conversăm pe aici:

(i) reach-ul paginii (adică, numărul utilizatorilor feisbuc la care poate ajunge mesajul de pe pagină) este redus cu până la 80% pe motiv de risc de știri false; odată ce ai fost ștampilat ca dizident, delincvent de opinie, conspiraționist, negaționist etc., ești automat trecut în această oală a ereticilor și, deci, extensia mesajului tău este redusă cu patru cincimi; de exemplu, pagina de față avea, în martie 2021, un reach de 2,57 milioane de persoane, iar azi, în 9 iulie, mai are doar 1 (un) milion; cred că reach-ul inițial a fost cu cel puțin un milion mai mare, căci regula se aplică din octombrie 2020, numai că nu am urmărit eu acest „amănunt”, că nu îl cunoșteam;

(ii) feisbuc îți interzice dreptul de a-ți „monetiza” afacerea, dacă ai fost chiar și o singură dată sancționat; aceasta este o decădere din drepturi chiar mai rea decât cea aplicată infractorilor, ca pedeapsă complementară, căci regulile feisbuc nu permit reabilitarea.

Eu nu am „monetizat” niciodată „afacerea” mea pe feisbuc, dar așa sunt țintit de feisbuc, ca afacere. Mă întreb cum e să ai la propriu o afacere pe feisbuc sau care depinde de feisbuc. Poți falimenta instant dacă nu „cadrezi” cu valorile/standardele comunității – pe care nu le știe nimeni (așa cum nu știe nici Muma Pădurii cine sunt „judecătorii” care aplică aceste valori/standarde).

De aia mai toată lumea „bună” de pe feisbuc e mucles total în fața realității totalitare căreia i-am fost supuși în ultimii ani.

Gheorghe Piperea

Citiți și:
Facebook și toate celelalte platforme online sunt deja sisteme totalitare
Manipularea grosolană prin sloganul: „Informați-vă NUMAI din surse oficiale!”
Navigând prin oceanul virtual al surplusului comportamental

 

yogaesoteric
19 noiembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More