Gheorghe Piperea: „Mai nou, depresiile se «tratează» cu sinuciderea asistată…….”

Mai nou, determinarea sau înlesnirea sinuciderii nu mai sunt crime, așa cum încă spune Codul penal, ci binecuvântări…….

Nu e deloc normal ca oameni de 28 de ani, sănătoși fizic, cu toată viața înainte, să fie finanțați pentru sinucidere asistată. Dar ce mai este normal azi?

Știți ce este cel mai grav?

Că cei care au adus depresia în masă în rândul copiilor și adolescenților, furându-le doi ani din viață în plandemie, i-au burdușit cu anti-depresive (și au hiper-îmbogățit Big Pharma), vor acum să rămână la butoane timp de încă 20 de ani, în numele stabilității. Li se mai spune și partidul comasat…….

***

Anul trecut, în data de 7 aprilie 2023, într-o nereușită declarație de slăvire a eroilor, co-președintele partidului comasat român (PCR), Nicolae Ciucă, fost militar în „teatrele de operații”, a afirmat că:

Intrarea României în NATO şi Uniunea Europeană, modernizarea ţării, atragerea investiţiilor şi a «noii bunăstări» s-au făcut pe «sacrificiul generos» al militarilor români în teatrele de operaţii, pentru că România «nu avea altceva de oferit» în anii tranziţiei.”

Incredibil!

În afară de faptul că minte când spune că am dat „Occidentului colectiv” doar carne de tun (România și, deci, românii plătitori de taxe și impozite, au vărsat direct zeci de miliarde de euro cu titlu de taxă de apartenență la NATO și UE, care se regăsesc în gioarse de armament sau în viitoare – și incerte – livrări de rachete, avioane la mâna a treia și corvete scoase de la fier vechi), dl Ciucă pare că omite costul în resurse materiale și umane înstrăinate de zeci de ani în favoarea corporațiilor multinaționale și a bogatului și îmbătrânitului vest european, doar pentru „privilegiul” de a sta pe un taburet, în colț și în umbră, la masa bogaților, așteptând să ni se arunce niște firimituri. Omite că am furnizat forță de muncă ieftină și calificată marilor și îmbătrânitelor economii ale UE: 5 milioane de oameni…….

Dar, oricum: să spui că militarii români, viața și integritatea lor, au fost singurele lucruri pe care le aveam de oferit, e demn de un real plagiator și de un certat cu limba română și cu logica…….

Sau poate că e ceva cinic spus de cineva care sesizează că nu va mai conta după ce nu va mai fi fost co-președinte comasat…….

Autor: Av. Gheorghe Piperea

Citiți și:
Av. Gheorghe Piperea: Pe lângă ideologie, copilul nostru consumă şi pastile, droguri
Gheorghe Piperea: „Ciocanul vede cuie peste tot…….”

 

yogaesoteric
19 aprilie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More