Ghid anti-manipulare pentru părinți, copii și cadre didactice (I)

Când am înțeles că educația reprezintă rădăcina a tot ceea ce se petrece, s-a petrecut și se va petrece în lume, am realizat parcursul pe care articolele scrise de mine ar fi bine să-l aibă, dar și rezonanța lor.

Așadar, fiecare dintre aceste articole va aborda, pe rând, câte o categorie de vârstă, dorindu-mi să transmită cât mai succint, dar într-o formă simplu de înțeles, tehnicile de manipulare folosite de mass-media, rețele de comunicare virtuală și aplicațiile utilizate pentru fiecare categorie de vârstă.

De asemenea, efectele neuro-psihice, exemple concrete, dar și soluțiile practice de contracarare a acestora.

Să purcedem în încâlcita și provocatoarea „lume a manipulării”…….

În primul rând: de unde apare „nevoia de plăcere” și cum simțim recompensa, ca mai apoi să învățăm din ea?

Sistemul de recompensă numit și „dopaminergic” este ansamblul de structuri din creier și conexiunile dintre ele care folosesc dopamina (neurotransmițător) pentru a regla senzațiile de plăcere, motivație și învățare prin recompensă.

Pe scurt: este „circuitul plăcerii și al motivației” din creier.

Cum funcționează?

Păi, atunci când desfășori o activitate care aduce satisfacție (privit la televizor, mâncare, interacțiuni sociale directe sau în rețea, jocuri reale sau virtuale, realizări reale sau virtuale, sex etc.), anumite regiuni ale creierului eliberează dopamină.

Dopamina nu creează plăcerea direct, ci semnalează importanța și valoarea recompensei și motivează creierul să repete comportamentul.

Astfel, sistemul ajută la învățarea prin experiență: adică reții și repeți comportamentele care duc la rezultate plăcute sau utile.

Componentele lui cheie sunt:

– aria tegmentală ventrală – produce dopamină;
– nucleul accumbens – primește dopamina și generează senzația de recompensă/motivație;
– cortexul prefrontal – implicat în luarea deciziilor și planificare, e influențat de semnalele dopaminergice.

Sistemul joacă un rol crucial în:

– motivație și inițierea acțiunilor;
– învățare prin asocierea comportament-rezultat;
– emoții benefice și plăcere;
– poate fi dereglat în unele afecțiuni (dependențe, depresie, schizofrenie, boala Parkinson).

Așadar, un „sistem de recompensă dopaminergic” reprezintă circuitul cerebral prin care dopamina reglează modul în care simțim recompensa și învățăm din ea.

Acum însă, revenind la țelul principal al acestui articol, am constatat, în activitatea din cabinet sau din sălile claselor, în interacțiunea cu părinții, dascălii și copiii/tinerii că, din păcate, rolul adulților, care ar fi necesar să reprezinte pilonul principal în educarea și îndrumarea copiilor, a fost preluat în foarte multe cazuri de ……. mașini (a se citi „dispozitive electronice”: TV, telefon, tableta, Xbox, Ps etc.)

Efectele nocive ale manipulării la copiii mici: 0-5 ani

Copiii foarte mici au capacități limitate de a se concentra, nu pot distinge bine între realitate și ficțiune și învață majoritar prin imagini, sunete și repetare. Așa că, orice combină culori vii, ritm, personaje familiare și recompense vizuale devine extrem de persuasiv pentru că ei nu au instrumentele cognitive să „trateze” conținutul ca pe o reclamă.

„Character licensing” (sau brandurile integrate în desenele animate) sunt personaje populare (eroi din desene, mascote). Acestea sunt folosite pe ambalaje, jucării, produse alimentare, sau apar chiar în conținut ca parte din poveste ca să promoveze un produs.

De ce manipulează: pentru copii personajul preferat înseamnă încredere și „dacă personajul face/are asta, e bine”.

Asocieri repetate transformă produsul în „parte din universul lor”.

Exemplu: dacă un personaj dintr-un desen apare pe cutia unei băuturi dulci, copilul recunoaște și cere băutura pentru că „este a eroului”.

Efectul? Copilul dezvoltă pester power (termen-cheie preluat din educația media și marketing și care, pe scurt, înseamnă puterea copiilor de a-i convinge pe adulți să cumpere ceva, prin insistență). Aceasta normalizează consumul unor produse (de ex., alimente foarte procesate).

Ce pot face părinții: cumpără mai rar produse licențiate, explică simplu diferența („asta e o reclamă”), oferă alternative neutre (gustări sănătoase ambalate simplu), evită folosirea personajelor ca recompensă.

O altă metodă de „educare” media este plasarea abilă a sunetelor de succes (clap clap), animații (stele care explodează), puncte, niveluri care apar imediat când copilul face ceva „bun” într-o aplicație.

De ce funcționează: reacțiile imediate activează sistemul de recompensă / dopaminergic (despre care vorbeam la începutul articolului) – copilul învață să repete comportamentul pentru a primi sunetul/steaua. La 0-5 ani, recompensa vizuală e mai importantă decât înțelegerea obiectivului educațional.

Riscuri: comportamentul (explorare, alegeri) poate deveni dependent de aceste „buzunare de plăcere”; în plus, multe aplicații care par educaționale pot include micro-plăți sau reclame ascunse între niveluri.

Spre exemplu, o aplicație „educațională” recompensează printr-o animație colorată și o stea fiecare răspuns, iar copilul insistă să continue chiar dacă conținutul nu e valoros.

Ce pot face părinții: să aleagă aplicații fără reclame și fără micro-plăți; să seteze sesiuni scurte; să explice (pe înțelesul copiilor) că stelele sunt „simboluri” și nu întotdeauna semn că ceva e necesar / important; să folosească aplicațiile împreună cu copilul (co-viewing).

Interfețele și clipurile folosesc contraste mari, elemente care clipocesc / se mișcă, animații rapide – tot ce „atrage privirea” fără a cere gândire.

De ce funcționează la copii: atenția vizuală este mai reactivă la mișcare și la culori puternice; elementele în mișcare captează atenția automat, făcând copilul să rămână sau să ceară repetarea.

Exemplu: o reclamă cu baloane colorate care se mișcă constant în fundal în timp ce un produs apare discret în față – copilul urmărește baloanele și asociază plăcerea cu produsul.

Riscuri: reduce capacitatea de a se juca liniștit, crește nevoia de stimulare constantă și scade toleranța la activități mai lente (citit, joacă creativă).

Contramăsuri: părintele este necesar să limiteze expunerea la ecrane foarte stimulative, să ofere jucării non-electronice care cer practică și imaginație, să stabilească „timp de ecran liniștit” fără sunete / animații.

În loc de concluzie: ce să faci ACUM?

Urmărește / descarcă conținut împreună cu copilul și explică simplu: „asta e o reclamă, arată doar ca să te facă să vrei ceva”.

Evită transformarea ecranelor în babysitter: în loc de ecran, oferă activități tactile (cărți cu texturi, lego, jucării simple).

Alege conținut fără reclame: folosește versiuni plătite / abonamente fără reclame pentru copii sau platforme educaționale validate.

Dezactivează autoplay și notificările: oprește redarea automată pentru a reduce expunerea necontrolată.

Controlează micro-plățile: nu păstra metode de plată accesibile în aplicații; folosește carduri cadou / preplătite dacă e nevoie.

Rotește jucăriile și experiențele: înlocuiește jucăriile la intervale pentru a reduce puterea „ceea ce e nou e mai bun”.

Explică pe scurt: chiar la 2-3 ani poți spune „aceasta e o reclamă, nu e jucăria mea / nu e mâncarea asta bună tot timpul” – fraze scurte, repetate.

Citește etichetele: evită cumpărarea frecventă a produselor foarte procesate care folosesc personaje pentru a atrage copiii.

Vorbește cu educatorii: cere ca grădinița să limiteze expunerea la reclame / clipuri comerciale și să promoveze joaca liberă.

(va urma)

Autor: Prof. Psih. Daniela Damian Boariu

Citiţi şi:
Jocurile și jucăriile copilăriei
Invazia silențioasă: ascensiunea necontrolată a jucăriilor cu inteligență artificială

 

yogaesoteric
19 decembrie 2025