Ginkgo Biloba

(GINKGO BILOBA, fam. GINKGOACEAE) – Arborele templier japonez

Origine
Ginkgo, este un arbore inclasabil, supravieţuitor al erelor geologice străvechi. Veritabilă fosilă vie, este prezent pe suprafaţa Terrei de 250 milioane de ani, ceea ce reprezintă un record în lumea vegetală. El acoperea imense întinderi în Jurasic şi a supravieţuit tuturor cataclismelor geologice şi climatice.

Arborele cu 40 de Săruri, supranumit de asemenea şi Maestrului Focului, este socotit ca fiind protejat de distrugerile focului. Flăcările îl fac să secrete un fel de suc protector. Mai mult decât focul şi poluarea, el suportă chiar şi radioactivitatea, fiind singurul care a supravieţuit bombelor de la Nagasaki şi Hiroshima.

Acest arbore este sacru în Asia, unde este venerat pentru extraordinara sa longevitate. Se găseşte în incinta templelor şi palatelor fiind investit cu capacitatea de protecţie împotriva distrugerilor. Unii arbori Ginkgo biloba prezintă în China o vârstă de peste 1000 de ani. Se mai cunoaşte şi sub numele de arborele sacru, arbore celest şi arborele celor 40 de comori.

Ginkgo a fascinat toţi botaniştii prin unicitatea sa şi originea sa excepţional de veche. Introdus în Franţa în sec. al XVII-lea, este cultivat apoi în parcurile din Europa şi SUA. Nu se găseşte în stare sălbatică decât în unele păduri din Extremul Orient. Un aspect fascinant este acela de a simboliza rezistenţa la toate agresiunile exterioare: boli, paraziţi, ciuperci, insecte, poluare, intemperii.

Ginkgo este un arbore putând atinge 40 de metri înălţime, cu frunze în formă de evantai, glaben-aurii, şi ale cărei seminţe sunt înconjurate de un pseudofruct cărnos, galben. Seminţele numite pa-kwo în China, conţin un ulei dulce cu gust plăcut; vândute în pieţele orientale ca antihelmintice. Frunzele sale conţin glucozide unice în facilitarea oxigenării ţesutului (cerebrale în particular) şi stimularea sistemului imunitar.

Nu există nici o înrudire cu altă specie vegetală şi este singurul reprezentant al genului şi familiei sale. Ginkgo este citat printre cele zece substanţe terapeutice majore, în cele mai vechi tratate de medicină chineză cunoscute, scrise sub domnia împăratului Chen – Nong, 2700 ÎC.

Părţi utilizate
Se utilizează frunzele uscate în farmacopeea occidentală şi fructele în China, unde se numeşte “ying xing”.

Constituenţi esenţiali
Constituenţii esenţiali conţinuţi de această plantă sunt foarte numeroşi – aminoacizi, flavonoide (rutozid, quercetol, kaempferol, izoramnetin, epicatecol), flavonoli, ginkgolide, hidrocarburi, izoginkgetol, procianidină, sesquiterpene.

Acţiuni
Frunzele au acţiune antiinflamatoare, antispasmodice şi vasodilatatoare în timp ce fructele au acţiune antibiotice, antifungice, expectorante, sedative şi vermifuge.