Brânca ursului – Gin-seng-ul românesc

Brânca ursului (Heracleum spondylium fam. Umbelliferae) este un remediu foarte vechi cunoscut şi apreciat încă din antichitate. Romanii îi spuneau Brancare ursinae iar Dioscoride o menţionează în tratatul său De Materia Medica.

Unde putem găsi brânca ursului?

Este o plantă ierboasă de aproximativ doi metri înălţime care creşte în zonele de deal şi de munte, pe marginea potecilor şi a pâraielor. De la ea se folosesc în scop terapeutic mai ales rădăcinile care se recoltează primăvara dar şi florile, seminţele şi frunzele, care se culeg la începutul lunii august.

Care sunt virtuţile acestei plante?

Cunoscută şi sub denumirea de „planta dragostei” este folosită de sute de ani ca remediu împotriva sterilităţii, frigidităţii şi impotenţei. Studiile medicale au arătat că brânca ursului are acţiune vasodilatatoare genitală şi antiseptică la nivel uterin, putând concura cu orice medicament de sinteză pentru astfel de acţiuni terapeutice.

Este foarte utilă şi pentru reglarea secreţiilor hormonale genitale feminine, ajutând în tratamentul menopauzei premature şi al insuficienţei ovariene.

Seminţele redau tinereţea biologică şi fertilitatea, reglează activitatea sistemului nervos şi combat hipertensiunea arterială.

Ajută şi la creşterea sânilor în cazul femeilor precum şi la depăşirea blocajelor psiho-emoţionale legate de actul amoros, atât în cazul bărbatului cât şi în cazul femeii.

Care sunt bolile ce pot fi tratate sau ameliorate cu brânca ursului?

– afecţiuni genitale feminine
– afecţiuni genitale masculine
– frigiditatea
– impotenta
– epilepsia
– sterilitatea feminină
– sterilitatea masculină
– hipertensiunea arterială
– menopauza prematură
– adjuvant în diverse boli venerice
– scleroza în plăci
– insuficienţă ovariană
– infecţii renale
– adjuvant în diverse boli venerice
– anexită
– metroanexită

Sunt contraindicaţii la această plantă?

– Brânca ursului este contraindicată femeilor gravide;
– Supradozarea poate conduce la reacţii alergice cu vasodilataţie periferică şi hipotensiune arterială;
– Este contraindicată bărbaţilor care au sau au avut afecţiuni ale prostatei.

Cum se foloseşte brânca ursului?

Pulberea – se obţine prin măcinarea fină a plantei, eventual cu o râşniţă electrică. Se administrează 1 g de 4 ori pe zi sublingual pentru afecţiunile menţionate mai sus.

Tinctura – pulberea de plantă se pune într-un borcan de sticlă care va fi umplut cu plantă 1/3 şi 2/3 cu alcool de 70º şi se lasă la macerat 10 zile. Apoi se filtrează şi se administrează 15 picături de 3 ori pe zi într-un pahar cu apă, pentru afecţiunile menţionate mai sus.

Uleiul – se pun 10 linguri de pulbere de plantă în 1/2 litru de ulei de floarea soarelui presat la rece. Se lasă la macerat două săptămâni, după care se strecoară. Se obţine astfel un ulei aromat care se foloseşte pentru aplicaţii externe – în caz de infecţii renale, anexită şi metroanexită se masează energic tălpile zilnic, precum şi zona lombară.

În caz de scleroză în plăci se aplică frunze proaspete de brânca ursului zdrobite pe coloana vertebrală timp de 3 ore pe zi pe perioada de vară, iar iarna se face masaj pe coloană cu ulei de brânca ursului.

 

Citiţi şi:
Terapia cu flori de fân, ieftină şi uşor de aplicat – plante, tratamente și indicații
Floarea Sfântului Ioan – planta sfântă care vindecă multe boli. Petale ei sunt aşezate sub forma unei cruci

 

yogaesoteric
15 aprilie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More