Gitta Mallasz – o fiinţă de o simplitate uimitoare

Invitaţie la introspecţie

de Jeanne Grusson

De când am citit „Dialoguri cu îngerul”, Gitta Mallasz este pentru mine un fel de mit. Cineva căruia îngerii i-au vorbit nu poate fi decât un sfânt aureolat, impresionant, înţelept şi deja supranatural. Nimic mai fals decât imaginea mea romanţată şi prefabricată. Am întâlnit o femeie dinamică, cu un umor debordant, practică, iubind viaţa cu pasiune şi în acelaşi timp atât de naturală!

G.M.: Dar este adevărat, sunt la fel de obişnuită ca oricine altcineva, şi dacă îngerul s-a adresat la patru persoane cât se poate de obişnuite, este pentru a dovedi că în acest moment comuniunea cu îngerii este posibilă pentru oricine.

În 1943, Hanna, Joseph, Lilli şi Gitta, patru prietene artiste, trăiau într-un sat din apropierea Budapestei unde-şi instalaseră atelierul. Primele trei erau evreice, Gitta creştină, dar nici una dintre ele nu erau practicante religioase. Cu toate acestea toate erau în căutarea a ceva special, a unui adevăr care era prezent dar pe care nu ştiau unde să-l găsească. Căutările lor s-au intensificat şi într-o zi, exact pe 25 iunie, prin vocea Hannei în totală stare de conştienţă, îngerii au început un dialog săptămânal ce s-a încheiat la 24 noiembrie 1944. Hanna, Lilli şi Joseph au murit în lagărele de concentrare la puţin timp după aceea. Singură Gitta a supravieţuit, iar sarcina ei a fost să facă cunoscute întregii lumi aceste 88 de dialoguri. În prezent, „Dialogurile cu îngerul” au fost traduse în 12 limbi. Ele se adresează tuturor acelora care au dorinţa să devină responsabili de propria lor evoluţie. Gitta este o femeie cât se poate de simplă, dar o simplitate din care ţâşneşte în permanenţă viaţa; şi dialogul cu ea este un veritabil cadou.
 

Reporterul: În cultura mea, îngerul are o imagine romantică, desuetă, ca să nu zic kitsch. Dar în „Dialoguri”, am fost surprinsă că îngerul este total diferit!

G. M.: Dar aşa este în viziunea mea, „Îngerul este celălalt, în întregime celălalt”. Acesta este de altfel şi titlul următoarei mele cărţi ce va fi în curând editată. Eu simt îngerul ca şi complementul nostru esenţial, ca şi umbrela noastră de lumină. El este jumătatea noastră însufleţită şi noi suntem jumătatea lui însufleţitoare. El este prefigurarea noastră în invizibil şi noi suntem figura sa în vizibil. El este partea noastră atemporală şi noi suntem partea lui limitată de timp. El este jumătatea noastră intuitivă în spirit şi noi suntem jumătatea lui executivă în materie. Într-o zi, atunci când conştiinţa noastră se va uni cu a lui, noi vom trăi aceste două jumătăţi de viaţă simultan. Vom trăi atunci ca un ÎNTREG.

R.:
Într-o zi…. Dar câte secole mai avem de aşteptat până ce această minune să se petreacă?

G.M.: După părerea îngerului această transformare este iminentă. Dar cum ea nu se produce în dimensiunea noastră spaţio-temporală, este dificil să dau o dată precisă. Ceea ce este sigur este că în prezent procesul evolutiv al umanităţii face un pas înainte. O măreaţă Primăvară necunoscută începe, Primăvara unei umanităţi care nu a existat niciodată.

R.:
Aveţi presentimentul cum ar putea fi această Primăvară necunoscută?

G.M.: În natură, primăvara este aici în fiecare an. Forţa ei de regenerare face ca germenii adormiţi să încolţească. Pentru umanitate, primăvara este aici pentru prima oară. Acum vor încolţi germenii unei umanităţi noi.

Primăvara este aici.
Aici , unde se ascunde viaţa, aici, Primăvara trebuie să domnească.
Timpul este scurt.
Vis etern sau viaţă eternă?
Arborele îşi va purta fructele pentru întâia oară.
Mugurii promit fructe, nu mai aşteptaţi!
Străpungeţi cochilia trecutului.
Totul se hotărăşte acum.

Uneori, în scurte străfulgerări de percepţii, el mă lasă să intuiesc şansa enormă pe care oamenii zilelor noastre o au. Noi evoluăm cu repeziciune spre un corp de Materie-Lumină. În curând, o degajare formidabilă de Energie regeneratoare se va revărsa asupra planetei noastre ca un torent de lumină, renăscând astfel o Nouă Conştiinţă. Fiecare dintre noi va simţi atât cât este capabil să suporte şi mai ales să transmită.

R.:
Acesta este un efect al problemei, atât de des repetată în „Dialoguri”, legate de Omul Nou. Nu aveţi impresia că acest concept este doar o vorbă în vânt?

G.M.: Vorbă în vânt? Consideraţi dumneavoastră că rasa umană este atât de perfectă că ea nu mai are nevoie să evolueze? Mie mi se pare că omul de astăzi nu este decât imaginea palidă a geniului ce poate să fie. Totul este deja aici, în stare de germene, dar nu este încă preţuit la justa sa valoare.

Nu există înţelegerea corectă a omului.
Căci omul nu este încă.
Omul este atât de măreţ,
Încât nici mie, nu mi-a fost arătat încă.

Ceea ce este formidabil este că noi suntem în simultaneitate artişti şi autori. Noi suntem proprii noştri creatori. Singur, marele plan divin nu este suficient. Fiecare dintre noi este responsabil şi participant prin liberul său arbitru, în fiecare moment, la noua creaţie. Omul este o punte între lumea creată şi lumea creatoare, între materie şi lumină.

R.:
Şi noi, oamenii de astăzi, unde suntem noi?

G.M.: Noi suntem încă copii, deja aproape adolescenţi. Şi, la fel cum maturizarea corpului ne face capabili să trăim iubirea trupească, după maturizarea iubirii noi vom fi capabili să trăim iubirea universală. Acea cunoaştere născută printr-o căutare fără răgaz. Căutare a ce? Poate a unei iubiri care nu ne-a dezamăgit, a unei atingeri pasionale sau a sensului vieţii. Atunci când această căutare atinge intensitatea maximă de care cineva este capabil, atunci singura scânteie de lumină poate ţâşni şi o primă revărsare, ca o umbrelă de lumină se va instala. Astfel cunoaştem propria istorie a iubirii universale. Fiinţa umană este singura fiinţă din lume care poate trăi simultan şi conştient unitatea forţelor cerului şi a forţelor materiei în fascinanta lor întrepătrundere. Din acest act de iubire se nasc noii copii, copiii nemuritori al căror corp este materie penetrată de lumină. Astfel se nasc genii ai creaţiei şi aceştia suntem cu adevărat noi înşine.

R.:
Aceste perspective sunt seducătoare, dar nu sunt ele totuşi simple fantasme? Ne poate Îngerul ajuta astăzi concret în toate dificultăţile vieţii cotidiene?

G.M.: Bineînţeles! Primul pas este să luăm la cunoştinţă faptul că putem lega un dialog cu „umbrela noastră de lumina”, cu Îngerul nostru, sau cu Maestrul Interior, numele pe care vrem să îl dăm nu are importanţă. Şi această întâlnire este o întâlnire naturală.

Ce poate fi mai natural decât să vorbim unul cu celălalt? Îmi este suficient să-mi formulez întrebarea în cuvinte simple, precise, concise, dar întrebarea este necesară. Singura cerinţă a îngerului este o atenţie imensă.
Fiţi atenţi!…

Cuvântul este creator
Căci el concentrează totul
El centrează
Tu ţi-ai pus în cuvinte lipsurile
Astfel scânteia a putut să se manifeste.

Singurul ţel al întrebării mele este acela că eu pot să-i aflu răspunsul, şi acest răspuns nu este niciodată o reţetă. Îngerul ne deschide perspective noi care ne permit să găsim noi înşine propriile noastre soluţii.

R.:
Să fie oare chiar aşa de simplu?

G.M.: Da, dar dialogul singur nu este suficient. Îngerul revine fără încetare asupra importanţei acţiunii. De la accidentul meu de maşină, şi este aproape un an de atunci, îi urmăresc îndeaproape pe prietenii mei Bernard şi Patricia Montaud. Observ cu mare interes ceea ce se practică în „Art’ As”, asociaţie creată de Bernard, în care arta este înţeleasă ca un „act just”.

Ceea ce-mi place este că ei nu se agită cu abordarea unei tehnici în plus pentru a-şi ridica nivelul de conştiinţă în înalte sfere de spiritualitate. Ei încearcă să înţeleagă mai bine viaţa cotidiană, concretă. Ei utilizează ca unealtă limbajul trupului în „situaţii imobile”. Disconfortul trupului şi modelele cu care se operează se referă totdeauna la atitudini pe care noi le avem în viaţă. Plecând de la fiecare priză de conştiinţă nu ne rămâne decât să găsim actul concret, simplu, individual pentru fiecare din cei care vor avansa pe propriul lor drum şi, de asemenea, se vor apropia de propria lor Prefigurare, Îngerul lor.

Eu nu practic toate aceste „situaţii imobile” , dar de câte ori mă întâlnesc cu membrii ai grupului „Art’ As”, sunt uimită să constat cum poate o învăţătură riguroasă, bazată pe responsabilizarea actului cotidian să eleveze fiinţa şi să-i amplifice bucuria de a trăi. Şi pe un astfel de suport, Îngerul poate să-şi aşeze piciorul.

R.:
Practicaţi dumneavoastră o altă disciplină spirituală?

 

G.M.: Nu, dimpotrivă, Îngerul mi-a recomandat:

Eu te dispensez de toate formele.
Mergi pe propria ta cale
Toate celelalte sunt rătăcire.

Aceasta este calea mea individuală. Cu toate acestea, se poate ca pentru alţii să existe un alt fel de cale, adaptată la posibilităţile lor şi la situaţiile pe care ei trebuie să le depăşească.

R.:
Nu aveţi niciun discipol, nu aţi creat nicio şcoală, niciun ashram, este totuşi posibil să intrăm în contact cu dumneavoastră?

G.M.: Bineînţeles. Eu organizez şase conferinţe-întâlniri pe an la Lyon. Ele au loc sub formă de întrebări-răspunsuri. Ador să joc „ping-pong” cu cititorii „Dialogurilor”.

R.:
Dacă ar fi să vă definesc printr-un singur cuvânt aş zice că sunteţi contagioasă, contagioasă de viaţă.

G.M.: Ceea ce spuneţi este în acelaşi timp şi adevărat şi fals: fals pentru că nu eu sunt cea care este contagioasă, acesta este mesajul Îngerului; adevărat pentru că viaţa s-ar putea să devină în curând mai mult contagioasă decât maladivă.

R.:
Aveţi impresia că deranjaţi câteodată?

G.M.: A deranja este mult spus, eu ştiu că decepţionez anumite suflete, căci nu sunt un nou specimen înaripat, uşor de clasat în gradina zoologică a ezoterismului. Eu pot să mărturisesc în modul cel mai simplu următoarele: întâlnirea firească cu Îngerul distruge orice aşteptare de senzaţional. Anulează marele frison misterios şi romantic. Întâlnirea cu Îngerul se face în micile acte cotidiene. Prin simpla acceptare a imperfecţiunilor noastre, noi atingem perfecţiunea. Starea de vid este singura care, fără nicio aşteptare, atrage divinul într-un mod neaşteptat. Setea este singura care atrage băutura exaltantă. Şi nu mai este nevoie de miracole pentru a trăi cu uimire în cotidian.
 

Miracolul este deja jos, sub picioarele voastre.
Lumea nouă nu cunoaşte miracole.
Miracolul străvechi este pasul înainte al noului!
Acolo sunt cuibăriţi cei mici.
Ceea ce vine este cauza insesizabilă a cauzelor.

 

Citiţi şi:

Unele revelaţii fundamentale ale îngerilor despre puterea cea tainică a surâsului  

Viziunea lui Enoh: Cea mai veche revelaţie – Dumnezeu vorbeşte omului 

 
 

yogaesoteric

07 iunie 2010