Gregorian Bivolaru – acuzat fără acuzatori la termenul de judecată de la ÎCCJ din 26 februarie

Presupusele victime ale dn-lui Bivolaru nu s-au prezentat la audieri.
Audierea lui prin comisie rogatorie se va face doar pe baza interogatoriului instanței.

 
 
Marţi, 26 februarie 2013, la ICCJ, a avut loc un nou termen în procesul lui Gregorian Bivolaru. La acest termen urmau să fie audiate presupusele părți vătămate și să fie puse în discuţie aspecte legate de organizarea comisiei rogatorii ce urmează să aibă loc în Suedia.
 
Parchetul rămâne singurul acuzator din acest proces, de care „părţile vătămate” nu sunt interesate. Printre aceştia, partea vătămată Mureşan Agnes Arabela a motivat că nu a venit întrucât trăieşte în Portugalia şi nu are resursele financiare pentru a face această călătorie.

Avocata părţii vătămate Mădălina Dumitru, d-na Adina Solomon, a constat din nou că atitudinea instanţei este total diferită şi părtinitoare faţă de clienta sa. Lui Mureşan Agnes Arabela îi sunt respectate toate drepturile, în schimb Mădălina Dumitru, deşi este parte vătămată, este tratată precum o acuzată în proces.

În ceea ce priveşte comisia rogatorie dispusă de instanţă pentru a se efectua în Suedia, ea nu a avut încă loc. Autorităţile suedeze au comunicat faptul că în mod obiectiv nu au avut posibilitatea ca această audiere să se producă în termenul solicitat de ÎCCJ din România, adică până în data de 20 februarie. Partea suedeză a demarat procedurile, urmând ca audierea să se efectueze  în conformitate cu legile suedeze.

Între termene – după termenul anterior şi înainte de acest termen – avocaţii apărării au aflat cu profundă dezamăgire şi chiar revoltă că sunt încălcate grav drepturile inculpaţilor şi de asemenea este încălcat articolul 134 Cod Procedură Penală, raportat la articolul corespondent din Legea 302 / 2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Aceasta deoarece instanța le-a respins cererea de a trimite şi ei întrebări pentru a fi adresate în cadrul audierii. Singurele întrebări care vor fi adresate domnului Gregorian Bivolaru în cadrul comisiei rogatorii sunt cele formulate de instanţa de judecată din oficiu.

În legătură cu multiplele abuzuri săvârşite de autorităţi în cazul acestui proces, avocaţii apărării au înaintat memorii către CSM, completul de judecată şi preşedinţie, pentru a se dispune luarea de măsuri în acest caz.

Printre cele mai flagrante abuzuri amintite semnalăm:

- în dosarul aflat acum pe rol al ICCJ, Gregorian Bivolaru a fost achitat atât de instanţa de fond, Tribunalul Sibiu, cât şi de instanţa de apel, Curtea de Apel Alba-Iulia. Instanţele de fond şi de apel au constatat că faptele respective nu există! Ambele cercetări judecătoreşti au scos în evidenţă că Parchetul a instrumentat acest dosar penal la comandă politică, neexistând nici măcar o probă din care să rezulte vinovăţia acuzatului.
- aşa-zisele probe obţinute au fost depuse neprocedural;
- o parte a martorilor propuşi de Parchet au declarat că de fapt au fost ameninţaţi, şantajaţi şi constrânşi de către organele de anchetă pentru a declara mincinos;
- aşa-zisele părţi vătămate au fost practic vânate, ameninţate, obligate fizic şi moral să declare fapte şi situaţii neadevărate împotriva lui Gregorian Bivolaru;
- Parchetul a folosit martori care sunt rude de gradul I cu presupusele părţi vătămate şi care au interes material direct în cauză;
- rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, utilizate ca aşa-zise probe, au fost obţinute de către Parchet nelegal şi neprocedural.

yogaesoteric

28 februarie 2013
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More