Gregorian Bivolaru arestat… din nou. Abuzurile împotriva sa îmbracă forme stranii și grotești (I)
Campania mediatică și presiunile politice de culise care s-au exercitat aproape neîncetat asupra autorului de cărți și a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru au făcut să apară unele rezultate… ciudate. După mii de articole în care aceleași câteva informații învechite, amestecate cu tone de minciuni, erau reluate obsesiv și prezentate ca fiind noutăți, iată că ziariștii au primit o bulă de aer informațional: Gregorian Bivolaru arestat în Paris și expus posibilității de extrădare către România. La finalul acestui articol veţi putea urmări o sinteză excelentă a felului în care s-a ajuns aici, după o lungă serie de abuzuri, ilegalităţi la cel mai înalt nivel şi chiar manipularea legislaţiei în favoarea unor interese personale!
Această știre este o pomană pentru majoritatea iobăgimii condeiului ce aparține moșierilor media. Din fericire, nu toți jurnaliștii intră în această categorie. Cei aserviți diverselor interese pot acum să brodeze tot felul de speculații care să facă pe plac celor cărora le servesc, prezentând scenarii care mai de care mai sinistre despre o situație ce este în realitate foarte clară.
Gregorian Bivolaru este deja protejat de către Suedia în baza convenției de la Geneva (din 28 iulie 1951) și de aceea nu poate fi extrădat în România. Decizia luată de Curtea Supremă din Suedia se bazează exact pe dosarul în care ulterior Gregorian Bivolaru a fost condamnat în România. Acuzațiile nefondate, modul abuziv în care s-a desfășurat ancheta poliției, folosirea unei forțe polițienești disproporționat de mari în timpul anchetei cu scopul vădit de a intimida, felul în care a fost dezinformată în mod sistematic opinia publică românească cu privire la Gregorian Bivolaru, chiar de către autoritățile care îl investigau, toate acestea au făcut ca, atunci când acesta a cerut azil politic în Suedia, cererea să îi fie luată imediat în considerare. Investigația abuzivă a autorităților române și folosirea poliției și a mass-media ca o armă de intimidare au constituit dovezile de netăgăduit că ceva este putred în acest caz și au determinat Curtea Supremă Suedeză să respingă cererea de extrădare adresată de România și, ulterior, să îi acorde statutul de azilant politic lui Gregorian Bivolaru, în data de 2 ianuarie 2006.
Convenția de la Geneva nu lasă loc la niciun echivoc: odată stabilită cu minuțiozitate necesitatea ca o persoană să fie protejată, ea este protejată indiferent de demersurile țării de proveniență de a o aresta și de a o aduce înapoi. Altfel nici nu ar avea sens o asemenea protecție, pentru că țara opresoare va susține întotdeauna că actul de justiție a decurs normal și democratic, iar cererea de extrădare a fugarului este îndreptățită având la bază însă decizia propriei justiții. Așadar, Suedia a analizat cazul cu atenție, a audiat chiar martori și chiar presupusa victimă, iar în urma acestei investigații a decis să îl elibereze imediat și necondiționat din închisoare pe Gregorian Bivolaru, unde era ținut (în regim de izolare strictă) la cererea expresă a României.
La Stockholm nu a fost atât vorba de documente trimise sau nu din România (deși românii au trimis enorm de multe documente ca să îi convingă pe suedezi să îl extrădeze pe Gregorian Bivolaru), ci de verificarea directă a unor aspecte de bun simț… cum ar fi DACĂ EXISTĂ SAU NU VICTIMA!!! Și, spre imensa surpriză a celor 5 judecători de la Curtea Supremă din Stockholm, presupusa victimă a mărturisit că, de fapt, ea a fost agresată de organele de anchetă românești, și nu de către Gregorian Bivolaru. La această uimire a judecătorilor suedezi s-a adăugat și altceva mai greu de distins de la distanță: contrastul uriaș între felul în care Gregorian Bivolaru a fost prezentat în fața autorităților suedeze de către partea română și felul în care a fost el prezentat direct în fața curții de către expertul în secte și mișcări sectare, reverend Karl Erik Nylund.
Un Bivolaru a fost adus în fața instanței supreme suedeze cu lanțuri la mâini și la picioare și încadrat de ofițeri cu pistoale automate (toată mascarada fiind în mod expres cerută de autoritățile române), iar altul a început să se contureze în fața judecătorilor curții, prin gura martorilor, a presupusei victime și a expertului propus de Curtea Supremă suedeză. Atât de mare a fost diferența între cei doi Bivolaru, cel inventat de români și cel prezent în fața judecătorilor, încât aceștia din urmă au cerut să se renunțe pe loc la măsurile poliției și, după încheierea procesului, Gregorian Bivolaru a fost pus în libertate în mod necondiționat. După câteva săptămâni, autoritățile suedeze i-au acordat statutul de azilant politic lui Gregorian Bivolaru. Motivația: Gregorian Bivolaru cel real nu poate beneficia de un proces echitabil în România și viața sa poate să fie pusă în pericol în cazul trimiterii sale înapoi în țara natală deoarece personajul inventat de autoritățile române este deja inserat în conștiința publică printr-o campanie mediatică fără precedent.
Cu toate că o asemenea „palmă pe obrazul României”, cum numea această decizie primul ministru de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, ar fi făcut o altă țară să își reconsidere poziția, autoritățile din România, într-un perfect spirit balcanic, au început să dea vina pe ministrul justiției de atunci cu care aveau în realitate o răfuială directă. Mai mult, s-au înfoiat în pene și s-au ambiționat să încheie procesul început cu atâtea gafe și abuzuri, acoperindu-se de un munte de ridicol și cheltuind sume imense din banii contribuabilului român. Aceasta, în timp ce mass-media, ce nu își plătește datoriile la stat, îl îndoapă pe același contribuabil cu un fluviu de minciuni și calomnii la adresa lui Gregorian Bivolaru și a MISA, doar ca să își justifice cheltuielile exagerate cu acest caz. Iată cum se aplică zicala „O mână spală pe alta”.
Două instanțe l-au achitat pe Gregorian Bivolaru în acest dosar al rușinii, însă ÎCCJ (adică echivalentul românesc al Curții Supreme Suedeze) a vrut să își arate „supremația” și a continuat procesul într-o manieră halucinantă care numai într-un stat aflat la cheremul unor interese personale este cu putință. Spre deosebire de Curtea Supremă Suedeză, ÎCCJ a dovedit că are mușchi, dar nu a dovedit că are coloană vertebrală.
După anularea hotărârilor prin care a fost achitat în totalitate, judecătorii Curții de Casație ar fi trebuit să trimită dosarul să fie rejudecat la instanța de fond. În mod abuziv și ilegal, judecătorii care au anulat deciziile de achitare a lui Gregorian Bivolaru au procedat la rejudecarea cauzei, în condițiile în care deveniseră incompatibili prin faptul că își exprimaseră dezacordul cu achitarea, prin anularea deciziilor anterioare. Așadar, ei nu mai prezentau garanția imparțialității, anularea deciziilor de achitare reprezentând o formă de antepronunțare, care arată clar intenția lor de a-l condamna pe Gregorian Bivolaru indiferent de situația de fapt care va rezulta din probele administrate în faza de rejudecare. În faza de rejudecare, judecătorii au respins cererea lui Gregorian Bivolaru de a fi audiat legal prin comisie rogatorie, spre uimirea observatorilor internaționali ce urmăreau acest proces îndeaproape… evident nu pentru motive estetice.
Așadar, după un lung șir de abuzuri și situații kafkiene, vajnicii (a se citi jalnicii) apărători ai dreptății din România l-au condamnat pe Gregorian Bivolaru la 6 ani de închisoare, transformându-i pe cei 5 judecători supremi suedezi în adevărați profeți: procesul lui Gregorian Bivolaru în România nu a fost unul echitabil! Iar ei au știut asta cu 7 ani înainte ca procesul să fie încheiat.
Să-i fi ajutat Gregorian Bivolaru pe suedezi prin niște tehnici yoga să privească în viitor? Sau adevărul este mult mai simplu: lucrurile erau atât de clare deja încât nu mai putea fi nicio îndoială.
Autoritățile române ar avea dreptul acum să comenteze statutul de azilant politic acordat de Suedia lui Gregorian Bivolaru dacă ar fi dovedit că totuși acțiunile lor, măcar după 2006, ar fi contrazis necesitatea protejării acestuia. Să fi organizat un proces echitabil și atunci puteau să vină acum și să bată obrazul suedezilor cu privire la decizia de a acorda azil politic unui cetățean român… însă România a preferat să meargă pe drumul inițial fără nicio abatere… de la abaterile practicate.
Chiar dacă mass-media se căznește cu disperare acum, și în special cea din România, să eludeze această parte a ecuației (esențială de altfel în deznodământul actualei situații), totuși, abuzurile făcute de autoritățile de la București împotriva lui Gregorian Bivolaru nu vor putea fi acoperite niciodată cu prostiile și minciunile debitate pe acest subiect, chiar dacă ele sunt în cantitate uriașă.
Agenții sub acoperire ce aparțin serviciilor secrete din mass-media românească – căci este oficial că îi avem – duc acum o campanie delirantă, începută chiar înainte de arestarea propriu-zisă a lui Gregorian Bivolaru la Paris. Atunci când numai serviciile secrete și scribii aserviți știau ce urma să se petreacă, ei au început să îl prezinte ca pe un criminal notoriu, „cel mai căutat infractor din Europa”, făcând din nou un imens abuz mediatic, un adevărat linșaj cu anticipație. Ce dovadă și mai clară putem să cerem decât această pregătire cu anticipație a acțiunii ce apoi a fost prezentată ca fiind o manevră spontană a poliției franceze și române?
Filmul arestării lui Gregorian Bivolaru așa cum îl prezintă autoritățile române: un scenariu de desene animate
În povestea oficială se arată că în data de 26 februarie 2016 Gregorian Bivolaru este semnalat de către cetățenii vigilenți din Paris ca fiind printre vizitatorii salonului de carte veche de la Porte de Champerret. Pe de altă parte, Poliția Română afirmă că ei primiseră informații despre faptul că Gregorian Bivolaru a părăsit Suedia pentru a merge în Franța la acest salon de carte. Iar acolo a fost semnalat de către cetățeni.
Povestea aceasta este penibilă și de necrezut. Lista celor mai căutați infractori a fost publicată recent pe site-ul ENFAST (o divizie a Europol care se ocupă de prinderea rapidă a celor mai căutați infractori, cu ajutorul cetățenilor). Așadar, abia publicată lista pe un site oficial al Europol și iată că cetățenii deja îl recunosc pe unul dintre cei prezentați pe această listă! Câți oameni cunoașteți care stau pe internet și studiază asiduu un site oficial al Europol pentru a se familiariza cu lista celor mai căutați criminali din Europa? Mai ales că în Europa nici nu există cultura senzaționalului și a circului făcut de autorități așa cum există în SUA în jurul aceleiași liste most wanted. Câți oameni sunt avizi să se informeze dacă Europol a mai publicat ceva și să afle astfel despre Gregorian Bivolaru? Probabil că extrem de puțini. Iar apoi, câți dintre aceștia merg pe la saloanele de carte veche unde să dea peste Gregorian Bivolaru?
Este clar pentru orice om cu bun simț că plasarea lui Gregorian Bivolaru pe lista celor mai căutați infractori din Europa a fost doar o acoperire a poliției pentru a îl putea ridica atunci când ar păși în afara Suediei. Și au așteptat momentul pentru a face aceasta în public, pentru că numai astfel puteau justifica așa-zisa „recunoaștere” a sa de către vigilenții cetățeni francezi. Dacă ar fi mers să îl ridice din casa unde se afla în vizită, atunci povestea lor era și mai penibilă. Grija aceasta pentru a arunca o aură de spontaneitate asupra întregii operațiuni polițienești dezvăluie „musca de pe căciula” serviciilor secrete române. Musca aceasta se vrea însă bine ascunsă între faldurile unei căciuli care, din păcate, ține loc de creier de multe ori.
Așadar, denunțat poliției că se află la salonul de carte, Gregorian Bivolaru este arestat la stand, la câteva minute după ce a ajuns acolo, de către o echipă numeroasă de ofițeri ai poliției franceze, însă îmbrăcați în haine civile. Fluturându-i o legitimație pe la nas (care putea să fie orice legitimație), ceata de ofițeri îl înhață chiar sub privirile uluite ale însoțitorilor săi care sunt îmbrânciți la o parte. Niciunul dintre martorii oculari nu a văzut legitimația vreunui ofițer. Cu toate acestea, în câteva minute de la ridicarea lui Gregorian Bivolaru din târgul de carte, știrea apare la București! Halal acțiune spontană. Motivele acestei deghizări a acțiunilor poliției și a serviciilor sunt evident amestecate cu motivele din spatele acestei întregi campanii. Altfel, ce nevoie ar avea autoritățile de o asemenea manevră?
Însă firul evenimentelor evidențiază încă o dată prezența unei agende oculte dincolo de circul făcut de poliție și mass-media.
(va urma)
Citiți și:
Este oare Gregorian Bivolaru inamicul numărul 1 al serviciilor secrete române? (1)
Un abuz de proporţii al Poliţiei române este pe cale să facă de ruşine România în faţa întregii Uniuni Europene
Raportul realizat de expertul suedez Karl Erik Nylund despre MISA şi Gregorian Bivolaru
yogaesoteric
15 martie 2016