Gripa chemtrails este reală

Există o astfel de condiție nesănătoasă și debilitantă ca „gripa chemtrail”? Nefiind sigură că există, am decis să fac câteva cercetări pentru a afla ce se știe despre ea. Cu toate acestea, sunt sigură că există o astfel de afecțiune documentată din punct de vedere medical și numită „sensibilitate chimică multiplă”[7](MCS), care produce adesea simptome asemănătoare gripei la majoritatea persoanelor care sunt afectate de ea, în special în timpul stadiului (stadiilor) acut(e).

Medicina alopată are o poveste de dragoste cu substanțele chimice, deoarece „tolba” lor de medicamente este făcută din substanțe chimice toxice, fabricate de om (medicamente cu prescripție medicală), astfel încât, în mod evident și universal, medicii și cercetătorii, care se ocupă de produse farmaceutice, nu pot și nu vor să declare că substanțele chimice sunt cauza problemelor de sănătate.

Chemtrails (dârele chimice împrăștiate de avioane pe cer, n.b.), fiind încărcate cu substanțe chimice super-toxice și metale grele, plus alte „ingrediente”, cum ar fi micotoxine, spori de mucegai, micoplasme, globule albe umane-A, globule roșii umane deshidratate etc. [1], probabil că pot mima simptomele MCS, mai ales că toată lumea este obligată să respire particule de aer încărcate de chemtrail, totul în timp ce sistemul imunitar uman este atacat din plin de aceste toxine îngrozitoare.

Unii numesc gripa chemtrail ,,sindromul chemtrail”. GeoEngineeringWatch.org publică o listă de simptome pe pagina sa „Sindromul chemtrail: o pandemie globală de proporții epice”:

Ceea ce urmează este o listă destul de exhaustivă a simptomelor asociate cu pulverizarea chemtrail. Fiecare simptom a fost identificat de mai multe persoane care au asociat apariția lor cu debutul pulverizării de chemtrails deasupra caselor lor sau locului lor de muncă. Această listă a fost organizată în ordine descrescătoare, cu simptomele cele mai frecvent întâlnite în partea de sus:

– Dureri de cap
– Ceață cerebrală
– Oboseală
– Energie scăzută
– Imunitate compromisă
– Dezorientare
– Dificultăți de atenție și concentrare
– Sinuzită
– Disconfort/iritare a pielii
– Dureri articulare
– Dureri musculare
– Stare astmatică (dificultăți de respirație)
– Amețeli
– Insomnie
– Pierderi de memorie
– Probleme oculare (vedere încețoșată sau neclară)
– Greață
– Probleme cu ficatul
– Disfuncție a vezicii biliare
– Tinitus (țiuituri îndepărtate în urechi sau sunet ascuțit după pulverizare)
– Dureri la nivelul gâtului
– Mâncărimi în gât
– Simptome de alergie
– Febra fânului în afara sezonului
– Simptome asemănătoare gripei
– Susceptibilitatea la răceli
– Slăbiciune generală
– Anxietate
– Amețeală sau leșin
– Depresie
– Tuse
– Strănut
– Dificultăți de respirație
– Vertij
– Probleme legate de furie / furie / frustrare
– Boala Morgellons

Zen Gardner spune în „Chemtrail flu: Ați avut-o deja?”:

Mass-media mainstream raportează că sălile de urgență ale spitalelor sunt pline de pacienți care suferă de o infecție bizară a căilor respiratorii superioare care nu prea pare a fi un virus. Ei raportează că este o gripă «misterioasă» și că vaccinurile antigripale sunt ineficiente împotriva ei.” [2]

Vorbind despre unul dintre ingredientele chemtrail, micoplasma, Gardner și dr. Leonard Horowitz povestesc ce se pare că face aceasta în organism:

Micoplasma nu este cu adevărat o ciupercă, nu este cu adevărat o bacterie, nu este cu adevărat un virus. Nu are perete celular. Intră adânc în nucleele celulelor, făcând astfel foarte dificilă organizarea unui răspuns imunitar împotriva sa. Este o armă biologică creată de om. Raportul de brevet explică modul în care provoacă infecții cronice ale căilor respiratorii superioare, care sunt practic identice cu ceea ce se petrece în prezent. CHEMTRAILS DISTRUG FUNCȚIA IMUNITARĂ” [2] [sublinierea CJF]

Un alt ingredient al chemtrails, bariul, poate produce simptome adverse care afectează sistemul nervos – în plus față de simptomele asemănătoare gripei – cum ar fi:

Slăbiciune musculară și tremurături, dificultăți de respirație, iritații ale stomacului însoțite de diaree, anxietate, nereguli cardiace, tensiune arterială ridicată, bătăi rapide ale inimii și chiar paralizie.” [4]

Potrivit lui Russ Tanner [5], există mai multe tipuri de chemtrails: săruri metalice, fier / aluminiu, praf de gips-carton, acetonă, apă murdară, sulfuri farmaceutice, pulberi metalice și metalo-chimice, pesticide, balsam toxic fabricat special, pulberi din ciment și plastic, pe care le descrie pe pagina sa web (gândiți-vă că toate acestea precum și cele enumerate mai sus sunt pulverizate premeditat pe cer, n.n.).

Personal, consider că tipurile de chemtrails descrise de Tanner reprezintă un proces de identificare ingenios, care poate explica multe din anomaliile pe care le experimentăm în calitatea aerului înconjurător exterior. Uneori, am simțit un miros uscat, asemănător cu cel acru, afară, plus pete de funingine de diferite culori pe mașina mea. A observat vreun cititor ceva „în aer”?

Un fost pilot vorbește :

Ce am mai aflat? Ei bine, iată câteva „fapte” probabil puțin cunoscute despre chemtrails:

  1. Într-un proiect de lege [H.R. 2.977] s-a introdus la pct.107, în Congresul SUA în anul 2001, o mențiune: ,,chemtrails este un sistem de arme exotice.
  2. Se presupune, că pulverizarea chemtrails asupra oamenilor în SUA și-a câștigat legalitatea în baza titlului 50, secțiunea 1520 din Codul SUA, care îi conferă Secretarului Apărării autoritatea de a ordona teste „care implică utilizarea unui agent chimic sau biologic asupra populației civile” în scopuri de cercetare. Acest aspect ar fi urgent necesar să fie adus în atenția fiecărui membru al Congresului SUA și modificat imediat!
  3. Mike Blair, un reporter din Washington, a scris că de fapt „chemtrails” sunt „substanțe chimice de război antibacteriologic testate de guvernul federal.” [6]

Așadar, ce putem face cu privire la chemtrails pentru a ne proteja?

În primul rând, sugerez să menținem un stil de viață cât mai lipsit de chimicale, inclusiv în ceea ce privește alimentele, apa și mediul personal din interiorul casei – fără lumânări parfumate etc., deoarece chimicalele și aromele chimice create artificial compromit sistemul imunitar. Întotdeauna spălați hainele noi înainte de a le purta, deoarece sunt impregnate cu substanțe chimice.

Mâncați cât mai nutritiv și organic, renunțând pe cât posibil la alimentele procesate și junk foods, inclusiv la restaurantele care servesc alimente/ingrediente modificate genetic. Eliminați consumul de carne și includeți în dieta dumneavoastră mai multe alimente crude cultivate organic.

Folosiți suplimente alimentare din plante (tincturi, pulberi) și produsele apicole pentru creșterea imunității. Căutați un medic holistic naturist pentru a vă oferi îndrumări cu privire la modul de detoxifiere a organismului sub supraveghere medicală și întărirea sistemul imunitar. Urmăriți eliminarea metalelor grele și substanțelor chimice toxice din organism, pe care le-am acumulat datorită chemtrails (puteți lua Zeolit, un mineral natural care elimină metalele grele din organism). De asemenea se recomandă detoxifierea organismului de măcar două ori pe an și nu în ultimul rând ridicarea nivelului propriu de vibrație prin gândire orientată benefic, meditație (rugăciune), practică yoga.

În cele din urmă, vă rugăm să deveniți un activist și să lucrați pentru a opri chemtrails la nivel global, nu doar pulverizarea deasupra Statelor Unite ale Americii. O resursă excelentă în ceea ce privește informațiile despre chemtrails este aici.

Educați-vă familia și prietenii cu privire la chemtrails. Chiar dacă aceștia nu sunt receptivi la început, aceste informații sunt cu adevărat salvatoare de vieți.

Autor: Catherine J. Frompovich

Referințe:

[1] http://stopsprayingcalifornia.com/What_are_they_Spraying.php
[2] http://www.zengardner.com/chemtrail-flu-have-you-had-it-yet/
[3] http://www.google.com/patents/US5242820
[4] http://www.testcountry.org/most-common-signs-and-symptoms-of-barium-poisoning.htm#ixzz1iznyq7jX
[5] http://globalskywatch.com/stories/my-chemtrail-story/chemtrail-information/chemtrail-types.html#BluntMetallic
[6] http://www.chembuster.us/
[7] http://www.multiplechemicalsensitivity.org/multiple-chemical-sensitivity-1.php

Citiți și:
Chemtrails: UE avertizează împotriva posibilelor „consecințe dezastruoase” ale geoingineriei. Americanii continuă cu pulverizarea în atmosferă
Chemtrails. Motoarele folosite în aeronautică (I)

 

yogaesoteric
25 noiembrie 2023

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More