Groenlanda, Polonia și cordonul sanitar în jurul Rusiei

În iunie 2024, fregata Amiral Gorșkov și submarinul Kazan au ancorat la Havana (foto), după ce exersaseră lovituri cu rachete în largul coastei de est a Statelor Unite. A fost doar un gest pentru mass-media. Rusia și-ar dori o curte în spatele Americii, așa cum America a avut mereu una în spatele rușilor, dar îi lipsesc banii, aliații și flota. Washingtonul le are pe toate și profită din plin.

Recent, Donald Trump a anunțat că Statele Unite capătă „control permanent asupra securității” în Groenlanda, după ce amenințase Danemarca, un aliat NATO, că va prelua insula în forță. A numit înțelegerea „pe viață” și „fără niciun cost”. Marco Rubio a declarat că Groenlanda rămâne „pentru totdeauna” parte din apărarea Americii de Nord, curățată de orice adversar. Premierul danez Mette Frederiksen a ținut să spună că acordul „recunoaște suveranitatea” Danemarcei. Cei doi politicieni au descris aceeași hârtie în două limbi diferite. Evenimentul a avut loc în aceeași săptămână în care Trump se declara mulțumit de o viitoare bază americană permanentă în Polonia. Pe care o plătesc polonezii, cu aproape patru miliarde de dolari.

Puse una lângă alta, cele două gesturi spun tot ce este necesar să fie știut despre cine păstrează sferele de influență și, în același timp, cine obține altele noi. Nu în ultimul rând, cine plătește.

Marile puteri au tendința să se poarte cu harta lumii așa cum se poartă un șef de clan mafiot cu cartierul lui. Washingtonul își cumpără propria stradă (Arcticul, Groenlanda, rutele polare peste care ar zbura rachetele într-un schimb cu Moscova) și le interzice rivalilor accesul. În același timp, închiriază o cameră într-un bloc de pe flancul estic al Europei, lipit de Rusia. Interesant este cine achită chiria. Pe strada proprie plătește America. În blocul de lângă ruși, plătesc europenii.

Se vorbește despre o parțială retragere americană din Europa, însă locul rămas liber a început deja să se umple cu soldați de pe continent. Pentagonul cântărește scoaterea a douăzeci și cinci până la patruzeci de mii de militari, aproape o treime din prezență. Cinci mii au și plecat din Germania. Bateria de rachete ofensive Typhon, care urma să fie adusă acolo în 2026, a fost anulată, la fel brigada blindată promisă Poloniei și cea rotativă din România. Toate au fost puse de Trump, convenabil, pe umerii aliaților.

E transfer de povară. America renunță la cheltuială și la expunere, dar păstrează poziția solidă în coasta Rusiei, fiindcă golul îl umplu europenii. Germania instalează în Lituania, la treizeci de kilometri de Belarus, prima ei brigadă permanentă în străinătate de la al Doilea Război Mondial, cu cinci mii de oameni, cu locuințe, grădinițe și școli germane. Sarcina este atât de grea încât Berlinul a început să trimită soldați cu ordin de încorporare, fiindcă brigada menită să arate hotărâre în lupta cu rușii nu se umple cu voluntari.

Tot Germania cumpără acum, din buzunarul ei, sistemele Typhon și rachetele Tomahawk pe care americanii n-au mai vrut să le aducă – vreo trei miliarde și jumătate de euro. Polonia cheltuie pentru apărare mai mult decât oricine în alianță. Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a rezumat totul cu o candoare rară: „Flancul estic s-a mutat spre est, și e datoria Germaniei să-l apere”.

Cea mai reușită parte rămâne coregrafia în cadrul NATO, destinată publicului spectator derutat de multitudinea de știri contradictorii. Trump taie cheltuielile SUA și numește asta victorie asupra unor aliați profitori. Aceiași aliați vând acasă gestul lui Trump drept dovadă că este necesar să se înarmeze, întrucât americanii pleacă. Pleacă pe hârtie, dar pleacă. În realitate își întăresc pozițiile, pe banii altora. Amândoi câștigă din spectacolul mediatic pus în scenă după un script deloc original. Doi actori cu interese suprapuse până la un punct (adică până la momentul decontării facturilor) joacă, fiecare pentru galeria lui de gură-cască, aceeași piesă cinică în raport cu publicul plătitor de taxe și impozite.

Comentatori precum Andrew Korybko vorbesc, cu argumente valide, despre un adevărat „cordon sanitar” care s-ar strânge în jurul Rusiei, cu Arcticul drept lațul cel mai periculos, întrucât preconizatul scut Golden Dome i-ar toci Moscovei capacitatea de a răspunde la o primă lovitură nucleară. Apărarea antirachetă de pe flancul estic al NATO combinată cu forța înaintată chiar atinge nervul suprem al Moscovei, descurajarea nucleară. Și orice mare putere reacționează urât când i se clatină certitudinea represaliilor.

Deocamdată niciun scut previzibil al SUA nu anulează a doua lovitură foarte dură a Rusiei, care are rachete mobile imposibil de vânat, submarine în largul oceanelor și planorul hipersonic Avangard, construit anume ca să treacă de apărarea antirachetă.

Fățărnicia americană este reală. Statele Unite au apărat decenii la rând principiul că nicio mare putere nu are dreptul la o sferă de influență, că vecinii își aleg singuri aliații, că frontierele nu se renegociază cu forța. Și apoi au constrâns un aliat să le predea o insulă arctică, în numele apărării propriului continent. Și l-au răpit pe președintele venezuelean Maduro. Doctrina Monroe, ediția 2026.

Primejdia vine dintr-o Americă în expansiune care încearcă să sugrume Rusia cu proxy-ul Ucraina-Europa. Și din spirala în care fiecare pas pe care NATO îl pretinde defensiv arată cât se poate de ofensiv în ochii Rusiei, până când niciunul nu mai poate da înapoi. Plus fricțiunile de la frontieră, care nu așteaptă niciun ordin de la vârf. În septembrie 2025, în jur de douăzeci de drone rusești au intrat în spațiul polonez și avioane NATO au tras în ele, prima dată de la începutul războiului. O rachetă căzută prost, un avion doborât sau un incident care urcă scara escaladării de unul singur ar reprezenta tot atâtea declanșatoare previzibile. Betonul unei baze militare din Polonia cu școală și grădiniță este mai greu de evacuat decât o rotație de soldați, și tocmai de aceea ridică miza fiecărei scântei.

Rămâne întrebarea pe care nici Washingtonul și nici europenii care semnează cecurile nu vor s-o rostească. Americanii își cumpără strada, își alungă rivalul de pe ea și le cer europenilor chiria pentru camera burdușită cu rachete, pe care o țin în blocul de lângă Moscova. Toți se poartă de parcă ar discuta despre afaceri imobiliare. Dar clădirea are o pungă mare de gaze în subsol, și nu-i nevoie ca cineva să o aprindă în mod intenționat.

E de-ajuns o scânteie pentru ca fiecare protagonist, după explozie, să jure că bricheta n-a fost a lui.

Citiți și:
Suveraniștii Europei, chiriași în blocul lui Trump
Uraganul Trump la New York: Manifest anti-globalist și atacuri în rafală la ONU, CPI și UNESCO: „Nu există vreun Guvern Global”

yogaesoteric
3 octombrie 2026