„Guvernul lui Dumnezeu”
Am citit un articol despre niște bătrâni. Scris în 2021 de C. Movilă. Despre cei din poze. Fascinant! Îi privești și te minunezi. Oameni cărora le-au crescut aripi. Asemeni lui Dumnezeu după Har.
Oameni căutați de noi toți cu multă ardoare. Să-L auzim vorbind pe Domnul Dumnezeul nostru vorbind prin ei. Oameni care au ajuns la măsuri atât de mari în rugăciune, măsuri de care noi habar nu avem și nu ne putem imagina vreodată că există. Măsuri străine de noi și de larma în care trăim. Larmă în care nu ne mai auzim nici gândurile, darămite inima! Cum să-ți mai auzi inima, când rațiunea noastră ne minte continuu?! Cum să ne auzim inima când pe noi toți ne consumă ce consumăm?!
Au trăit în pustie. Doar cu Dumnezeu și iubirea Lui. Au trăit în pustie. Suficient le-a fost Cuvântul! Au vorbit cu Mântuitorul prin Maica Lui. În marea Lui milă Domnul a îngăduit să Fie! Bătrânii aceștia erau însăși Viața! Au păstorit mii de vieți. Au transformat mii de vieți.
Au fost și au rămas Oastea lui Hristos!
O întreagă Oaste alcătuită din generali. Generalii lui Hristos ce depun mărturie de credință în fața Lui. Ei sunt Guvernul lui Hristos, guvern care ne slujește pe noi toți. Toți ce suntem rătăciți în viața asta de pe pământ.
Important e doar să le cerem ajutorul pentru că ei sunt Vii. În slujba noastră. Să-i prețuim.
Să le purtăm amintire vie și să vorbim cu ei din toată inima. Să concediem mintea, să ne lăsăm inima să vorbească în tăcere. Doar prin tăcere ne vor auzi și ne vor răspunde cu toată dragostea duhovnicească!
Să ne ajute pe toți! Să ne miluiască și să ne întărească întru credința strămoșească!
Amin!
Autor: Zoe Dantes
Citiți și:
Fericirea lui Dumnezeu (I)
Dumnezeu a sădit de la început sămânța fericirii în inima fiecărei fiinţe umane ca să o atragă astfel la El, căci este singurul care poate împlini această aspirație (I)
yogaesoteric
11 iulie 2024