Guvernul olandez a eutanasiat persoane cu autism, deficiențe intelectuale, alte dizabilități și alcoolism pentru a „salva planeta”!

Statul olandez a început să eutanasieze cetățeni, inclusiv copii sub 12 ani, pentru că au dizabilități precum autism, handicap sau persoane care suferă de alcoolism. Potrivit guvernului, eutanasierea acestor persoane va ajuta la „salvarea planetei.

Olanda este una dintre națiunile cele mai favorabile Forumului Economic Mondial de la Davos, iar actualul guvern a îmbrățișat viziunea lui Klaus Schwab privind o lume depopulată, prin orice mijloace posibile.

Medicii din Țările de Jos au început să eutanasieze cetățenii cu autism și alte dizabilități, fără teama de a fi urmăriți penal – chiar dacă pacientul nu își exprimă în prezent nicio dorință de a muri.

Aproximativ 40 de persoane care s-au identificat ca fiind autiste sau cu dizabilități intelectuale au fost eutanasiate cu forța în Olanda între 2012 și 2021, potrivit unei investigații a Universității Kingston privind cazurile de eutanasie din Olanda.

Ratele autismului sunt în creștere galopantă în întreaga lume dezvoltată. Potrivit guvernului olandez, eutanasia este răspunsul la explozia numărului de cazuri de autism.

Cinci persoane cu vârsta mai mică de 30 de ani care au fost ucise asistat de medici aveau toate autismul listat ca fiind singurul motiv care s-a aflat la baza deciziei de a le pune capăt vieții, potrivit studiului de la Universitatea Kingston.

Există, de asemenea, cazuri în care statul a eutanasiat alcoolici, victime ale abuzurilor sexuale, persoane care sufereau de demență sau depresie.

Având în vedere aceste cazuri, experții s-au întrebat dacă nu cumva legea care permite medicilor să ucidă pacienți în numele statului prin injecții letale s-a apropiat prea mult de programele de eugenie în stil nazist din al treilea Reich.

Kasper Raus, etician și profesor de sănătate publică la Universitatea Ghent din Belgia, a declarat că tipurile de pacienți care apelează la sinuciderea asistată de medic s-au modificat foarte mult în ultimele două decenii, atât în Olanda, cât și în Belgia, unde această măsură este, de asemenea, legală.

Când Olanda a devenit prima țară care a legalizat eutanasia umană, dezbaterea s-a concentrat pe persoanele cu cancer – nu pe cele cu autism, a spus Raus.

Pentru a fi eligibili pentru eutanasie, pacienții este necesar să îndeplinească cerințe stricte, inclusiv să sufere de o boală incurabilă care cauzează suferință fizică sau psihică „insuportabilă” – dar medicii decid în cele din urmă cine se califică.

În perioada de aproximativ 10 ani pe care s-a concentrat studiul, aproape 60.000 de persoane au decis să moară prin eutanasie în Olanda, potrivit comitetului de revizuire a eutanasiei al guvernului olandez. Dintre aceste decese, comitetul a publicat documente și date despre 900 de cazuri, într-un efort de transparență.

Cercetătorii de la Universitatea Kingston au analizat aceste 900 de cazuri și au descoperit că 39 dintre ele aveau autism sau o dizabilitate intelectuală. Dintre cei 39, 18 aveau mai puțin de 50 de ani.

Mulți dintre pacienți au invocat o serie de afecțiuni psiho-mentale, fizice și legate de vârstă ca motiv pentru a-și pune capăt zilelor – inclusiv singurătatea insuportabilă.

Cu toate acestea, opt persoane au numit drept singura cauză a suferinței lor factori legați de dizabilitatea lor intelectuală – cum ar fi izolarea socială, lipsa strategiilor de adaptare, incapacitatea de a se adapta la schimbare sau hipersensibilitatea la stimuli.

Unul dintre principalii autori ai raportului, Irene Tuffrey-Wijne, specialist în îngrijiri paliative la Universitatea Kingston, a pus sub semnul întrebării etica încheierii vieții persoanelor autiste.

Nu există nicio îndoială în conștiința mea că acești oameni sufereau”, a spus ea. „Dar oare societatea este cu adevărat de acord cu transmiterea acestui mesaj, că nu există nicio altă modalitate de a-i ajuta și că este mai bine să moară?

Una dintre cele opt persoane citate în studiu a fost un bărbat autist în vârstă de 20 de ani. Acesta a declarat că se simțea nefericit încă din copilărie și că era agresat în mod regulat, potrivit notelor sale de caz.

Bărbatul „tânjea după contacte sociale, dar nu reușea să se conecteze cu ceilalți” și, în cele din urmă, a decis că vrea să moară pentru că „a fi nevoit să trăiască în acest fel ani de zile era o abominație.

Psihiatrul olandez dr. Bram Sizzo a fost deranjat de această tendință.

Unii dintre ei sunt aproape entuziasmați de perspectiva morții”, a spus Sizoo. „Ei cred că acesta va fi sfârșitul problemelor lor și al problemelor familiei lor.” Într-o treime din cazuri, medicii olandezi au stabilit că nu există „nicio perspectivă de îmbunătățire” pentru persoanele cu autism și dizabilități intelectuale, potrivit studiului.

Directorul Centrului de cercetare a autismului de la Universitatea Cambridge, Simon Baron-Cohen, s-a arătat îngrijorat de faptul că persoanele cu astfel de dizabilități ar putea să nu înțeleagă pe deplin decizia de a-și pune capăt vieții. El a calificat drept „abominabil” faptul că nu li s-a oferit mai mult sprijin și că, în schimb, au fost eutanasiate.

Citiți și:
Eutanasierea copiilor – evoluția terminologiei juridice pentru a elimina problema etică. Scurt istoric
Belgia continuă eutanasierea (uciderea) pacienților bolnavi mintal, considerând că moartea îi va scăpa de «suferința insuportabilă și inutilă»
„Îngerii morții”: presiunile la care sunt supuse persoanele în vârstă din provincia canadiană Columbia Britanică pentru ca acestea să solicite eutanasierea

 

yogaesoteric
8 septembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More