«Profeţiile» unui cunoscut disident anticommunist, Alexandr Zinoviev, despre totalitarismul democratic şi guvernul mondial
„Cred că monstruozitatea secolului 21 va depăşi tot ce a văzut omenirea până acum. Liderii noii ordini mondiale au ales o strategie a violenţei permanente. Esenţa sistemului occidental este de a dezbina cu viclenie, ca mai apoi să acţioneze ca Justiţiar Suprem.”
„Sfârşitul comunismului în Rusia a însemnat sfârşitul democraţiei în Occident.”
Aleksandr Zinoviev
Aleksandr Zinoviev, împreună cu Soljeniţân şi Saharov, au fost cei trei giganţi intelectuali deveniţi disidenţi spre finalul perioadei sovietice. Acest interviu profetic şi remarcabil a fost publicat iniţial în 1999 în revista franţuzească Le Figaro. Titlul original era Occidentul şi Rusia – o catastrofă controlată.
Aleksandr Zinoviev (1922-2006) a fost exilat din URSS împreună cu soţia şi fiica sa pe 6 august 1978, în principal din cauza scrierilor sale despre natura comunismului sovietic. Următorii 20 de ani i-au petrecut în Munchen. Pe 30 iulie 1999 s-au întors în Moscova, de această dată din cauza scrierilor lui despre Occident. Zinoviev a murit în 2006, fiind îngropat în cimitirul Novodevici.
Aceste câteva rânduri sugerează că trebuie să fi fost un bărbat remarcabil. A fost. Născut în 1922 într-o familie de ţărani, a fost al şaselea din unsprezece copii dar a devenit un fenomen internaţional într-o varietate de domenii: filosofie (în special în domeniul logicii polivalente), literatură (romane, nuvele, poezie), politică, sociologie şi pictură. Cele două cărţi care ilustrează cel mai bine motivele exilului şi reabilitării sale sunt Realitatea comunismului şi Occidentul [e de menţionat şi Homo sovieticus – n.n.].
Acest ultim interviu dinaintea întoarcerii sale în Rusia, luat de către Michael Kirkwood, profesor emerit la Universitatea din Glasgow, ne furnizează un excelent exemplu al talentului său juridic fără egal în domeniul sociologiei.
Michael Kirkwood:
Cu ce sentimente vă întoarceţi acasă după un exil atât de îndelungat?
Aleksandr Zinoviev: Cu sentimentul că odinioară am părăsit o mare, respectată şi uimitoare putere. Întorcându-mă acum, am găsit o ţară învinsă, în ruine. Spre deosebire de alţii, dacă aş fi avut de ales, eu nu aş fi părăsit niciodată URSS-ul. Emigrarea a fost o adevărată pedeapsă pentru mine.
M.K.:
Cu toate acestea, sunteţi primit cu braţele deschise aici! (în Germania, n.ed.)
A.Z.: Adevărat… Însă în ciuda recunoașterii triumfătoare şi a succesului global al cărţilor mele, aici m-am simţit întotdeauna un străin.
M.K.:
După căderea comunismului, sistemul occidental a devenit principalul subiect al cercetărilor dumneavoastră. De ce?
A.Z.: Pentru că s-a petrecut exact ceea ce prezisesem: căderea comunismului a dus la fărâmiţarea Rusiei.
M.K.:
Deci lupta împotriva comunismului a fost o conspiraţie pentru a distruge Rusia?
A.Z.: Întocmai. Spun aceasta deoarece odinioară am fost complice involuntar al acestei acţiuni ruşinoase. Occidentul şi-a dorit şi a orchestrat catastrofa rusească. Am citit documente şi am luat parte la cercetările care, sub pretextul conflictului ideologic, au lucrat înspre distrugerea Rusiei. Acest fapt a devenit atât de insuportabil pentru mine, încât nu am mai putut rămâne în tabăra celor care-mi distrug poporul şi ţara. Occidentul nu-mi este străin, dar îl consider un imperiu inamic.
M.K.:
Aţi devenit patriot?
A.Z.: Patriotismul nu mă priveşte. Am primit o educaţie internaţională şi rămân loial acesteia. Nu pot spune nici măcar dacă iubesc Rusia şi pe cetăţenii săi. Fac parte dintre ei. Astăzi suferinţa poporului meu este atât de oribilă încât nu pot sta să-i privesc de departe. Barbaria globalizării se manifestă în multe şi diverse forme inacceptabile.
M.K.:
Şi totuşi, mulţi foşti disidenţi sovietici vorbesc despre fosta lor țară drept o ţară a drepturilor omului şi a democraţiei. Acum când acest punct de vedere a ajuns larg acceptat în Vest, dumneavoastră încercaţi să-l infirmaţi. Nu avem o contradicţie?
A.Z.: În timpul Războiului Rece, democraţia era o armă de luptă împotriva totalitarismului comunist. Astăzi înţelegem că Războiul Rece a reprezentat apogeul istoric al Occidentului. În acea perioadă Vestul avea tot: o creştere fără precedent a bogăţiei, o libertate adevărată, un uluitor progres social, realizări ştiinţifice şi tehnologice colosale. Însă în acelaşi timp, Vestul se schimba imperceptibil. Integrarea timidă a ţărilor dezvoltate lansată atunci a dus la internaţionalizarea economiei şi globalizarea puterii pe care le vedem acum.
Integrarea poate ajuta la sporirea binelui comun şi poate avea un impact benefic dacă este condusă de aspiraţia legitimă către o unire fraternă a popoarelor, de exemplu. Însă integrarea menţionată de mine a fost concepută de la bun început sub forma unei structuri verticale controlată strict de către o putere supranaţională. Fără o contra-revoluție rusească reuşită împotriva Uniunii Sovietice, Vestul nu ar fi putut porni procesul globalizării.
M.K.:
Deci rolul lui Gorbaciov nu a fost unul benefic?
A.Z.: Eu privesc lucrurile dintr-un unghi uşor diferit. Contrar credinţei comune, comunismul sovietic nu s-a prăbuşit din cauze interne. Colapsul său este cu adevărat cea mai mare victorie din istoria Occidentului. O victorie nemaiauzită care, daţi-mi voie să mă repet, permite stabilirea unui monopol de putere unitar la nivel planetar. Sfârşitul comunismului a semnalizat în acelaşi timp şi sfârşitul democraţiei. Epoca modernă este nu doar post-comunistă, ci totodată şi post-democratică! Asistăm astăzi la stabilirea totalitarismului democratic sau, dacă doriţi, a democraţiei totalitare.
M.K.:
Nu sună toate acestea puţin absurd?
A.Z.: Chiar deloc. Democraţia necesită pluralism şi pluralismul implică existenţa a cel puţin două forţe mai mult sau mai puţin egale, care se opun şi totodată se influenţează reciproc. În timpul Războiului Rece aveam democraţie mondială, pluralism global, cu două sisteme opuse – capitalist şi comunist –, plus câteva ţări cu un sistem amorf ce nu aparţineau niciunuia dintre cele două.
Totalitarismul sovietic era sensibil la critica Vestului. La rândul său, URSS-ul influența Vestul, în special prin partidele comuniste locale. Astăzi trăim într-o lume dominată de o singură forţă, o singură ideologie şi un singur partid pro-globalizare. Toate acestea împreună au început să prindă formă în timpul Războiului Rece, când au început să apară gradual diverse suprastructuri: organizaţii comerciale, bancare, politice şi mass-media. În ciuda ariilor de activitate variate, ceea ce aveau în comun era tocmai întinderea lor transnaţională. Odată cu prăbuşirea comunismului, acestea au ajuns să conducă lumea. Astfel, ţările din Vest au ajuns într-o poziţie dominantă, găsindu-se totuşi şi într-o poziţie subordonată pe măsură ce-şi pierd suveranitatea gradual în favoarea a ceea ce eu numesc o supra-societate. Supra-societatea planetară este compusă din organizaţiile comerciale şi necomerciale a căror influenţă se întinde mult mai departe de graniţele statale. La fel ca alte ţări, şi ţările occidentale sunt subordonate acestor structuri supranaţionale. Asta în ciuda faptului că suveranitatea statelor era parte integrantă a pluralismului şi deci a democraţiei la scară globală. Supra-puterea de azi suprimă suveranitatea statelor. Integrarea europeană ce se desfăşoară astăzi în faţa noastră duce la dispariţia pluralismului în cadrul noului conglomerat, în favoarea puterii supranaţionale.
M.K.:
Dar nu credeţi că Franţa şi Germania rămân democraţii?
A.Z.: Ţările din Vest au cunoscut adevărata democraţie în timpul Războiului Rece. Partidele politice aveau adevărate diferenţe ideologice şi programe politice diferite. Şi organizaţiile media erau diferite unele de altele. Toate acestea aveau un impact asupra vieţilor oamenilor de rând ce contribuiau la creşterea bogăţiei lor. Acum toate acestea s-au terminat. Un capitalism democratic şi prosper, cu legi orientate înspre social era posibil în mare parte datorită fricii de comunism. După căderea comunismului în Europa de Est, s-a lansat un atac masiv asupra drepturilor cetăţenilor din Vest. Astăzi socialiştii aflaţi la putere în majoritatea ţărilor europene urmăresc politici de demantelare a sistemelor de securitate socială, distrugând tot ce era socialist în ţările capitaliste. Nu mai există o forţă politică în Occident capabilă să protejeze cetăţenii de rând.
Existenţa partidelor politice este cel mult o formalitate. Vor fi din ce în ce mai puţin diferite pe măsură ce trece timpul. Războiul din Balcani a fost orice altceva în afară de democratic. Totuşi războiul a fost comis de socialiştii ce fuseseră istoric împotriva unor astfel de acțiuni. Ecologiştii, aflaţi la putere în unele ţări, au salutat catastrofa naturală cauzată de bombardamentele NATO. Au îndrăznit chiar să susţină că bombele cu uraniu sărăcit nu sunt periculoase pentru mediu, în ciuda faptului că soldaţii ce le manevrează poartă costume speciale de protecţie. În consecinţă, democraţia dispare treptat din structura socială a Vestului. Totalitarismul se răspândeşte peste tot deoarece structura supranaţională îşi impune propriile legi asupra statelor individuale. Superstructura nedemocratică dă ordine, impune sancţiuni, organizează embargouri, aruncă bombe, produce foamete. Până şi Clinton i se supune.
Totalitarismul financiar a subjugat puterea politică. Emoţiile şi compasiunea sunt străine totalitarismului financiar. Comparativ cu dictatura financiară, cea politică este omenoasă. Rezistenţa era posibilă chiar şi în cadrul celor mai brutale dictaturi. Rebeliunea împotriva băncilor este imposibilă.
M.K.:
Ce părere aveţi de o revoluţie?
A.Z.: Totalitarismul democratic şi dictatura financiară elimină posibilitatea unei revoluţii sociale.
M.K.:
De ce?
A.Z.: Deoarece acestea combină puterea militară omnipotentă cu strânsoarea financiară. Toate revoluţiile au primit sprijin din afară. De acum înainte aceasta va fi imposibil deoarece nu mai există state suverane, nici nu vor mai fi. Mai mult, la cel mai de jos nivel, clasa muncitoare a fost înlocuită de clasa fără loc de muncă. Ce îşi doresc cei fără loc de muncă? Slujbe. De aceea ei se află într-o poziţie mai puţin avantajoasă decât clasă muncitoare ce i-a precedat.
M.K.:
Toate sistemele totalitare au avut propria ideologie. Care este ideologia acestei noi societăţi pe care o numiţi post-democratică?
A.Z.: Cei mai influenţi gânditori şi politicieni occidentali sunt de părere că am intrat într-o eră post-ideologică. Asta deoarece prin „ideologie” ei înţeleg comunism, fascism, nazism etc. În realitate, ideologia, super-ideologia lumii occidentale, dezvoltată de-a lungul ultimilor 50 de ani, este mult mai puternică decât comunismul sau naţional-socialismul. Un cetăţean vestic este spălat pe creier mult mai mult decât a fost vreodată un cetăţean sovietic în era propagandei comuniste. Într-o ideologie, punctul principal nu îl reprezintă ideile acesteia, ci mai degrabă mecanismele distribuirii lor.
Puterea mass-media vestice, de exemplu, este incomparabil mai mare decât cea a mecanismelor de propagandă a Vaticanului în perioada de vârf a puterii sale. Şi nu este vorba doar de cinema, literatură, filosofie – toate pârghiile de influenţă şi mecanismele folosite în promulgarea culturii, în cel mai larg sens, contribuie la aceasta. La cel mai mic impuls, toţi cei care lucrează în acest domeniu răspund într-o asemenea concordanţă încât este greu de crezut că ordinele nu vin dintr-o singură sursă de putere. A fost de ajuns deciderea stigmatizării generalului Karadžić sau a preşedintelui Milošević pentru ca maşinăria de propagandă planetară să înceapă să lucreze împotriva lor. În consecinţă, în locul condamnării politicienilor şi a generalilor NATO pentru încălcarea tuturor legilor existente, marea majoritate a cetăţenilor occidentali este convinsă că războiul împotriva Serbiei a fost necesar şi justificat.
Ideologia occidentală combină şi amestecă idei în funcţie de nevoile sale. Una dintre aceste idei este aceea că valorile şi stilul de viaţă occidentale sunt cele mai bune din lume! Deşi pentru cei mai mulţi locuitori ai planetei, aceste valori au consecinţe dezastruoase. Încercaţi să-i convingeţi pe americani că aceste valori vor distruge Rusia. Nu veţi reuşi. Vor continua să susţină teza universalităţii valorilor occidentale, îndeplinind astfel unul dintre principiile fundamentale ale dogmatismului ideologic. Teoreticienii, politicienii şi mass-media din Vest sunt absolut convinşi că sistemul lor este cel mai bun. De aceea ei încearcă să-l impună peste tot în lume fără nicio îndoială şi cu o conştiinţă curată. Occidentalul ca purtător al acestor valori superioare este astfel un nou superman.
Termenul în sine este tabu, dar totul se reduce la aceasta. Acest fenomen ar trebui studiat ştiinţific, însă îndrăznesc să afirm că a devenit extrem de dificil să efectuezi studii ştiinţifice în anumite arii ale sociologiei şi istoriei. Cercetătorul care doreşte să documenteze mecanismele totalitarismului democratic se va confrunta cu dificultăţi extreme. Va fi transformat într-un proscris. Pe de altă parte, cei ale căror cercetări deservesc ideologia dominantă sunt inundaţi cu fonduri, în timp ce editurile şi mass-media se luptă pentru a putea lucra cu astfel de autori. Am simţit aceasta pe propria piele atunci când predam şi lucram ca cercetător în universităţile străine.
M.K.:
Dar nu are această super-ideologie care va displace, idei de toleranţă şi respect pentru ceilalţi?
A.Z.: Când îi asculţi pe reprezentanţii elitei Vestice, totul pare atât de pur, generos şi plin de respect pentru oameni. Ei folosesc astfel regula clasică a propagandei: ascunderea realităţii în spatele vorbelor dulci. Este totuşi de ajuns să porneşti televizorul, să mergi la film, să deschizi o carte best-seller sau să asculţi muzică la modă pentru a-ţi da seama de contrariul: diseminarea fără precedent a cultului violenţei, sexului şi a banilor. Discursurile nobile sunt concepute pentru a ascunde aceşti trei stâlpi (şi nu sunt singurii) ai democraţiei totalitare.
M.K.:
Cum rămâne cu drepturile omului? Nu Vestul le onorează cel mai mult?
A.Z.: De acum încolo, ideea drepturilor omului este sub presiune crescândă. Până şi teza pur ideologică cum că aceste drepturi sunt intrinseci şi inseparabile nu va suporta astăzi nici măcar prima etapă a unei analize detaliate. Sunt gata să supun ideologia occidentală aceleiaşi analize ştiinţifice la care am supus comunismul. Dar asta este o discuţie lungă, nu pentru interviul de astăzi.
Citiți a doua parte a acestui articol
Citiți și:
10 metode insidioase prin care omenirea este cel mai adesea manipulată fără să-şi dea seama
Pericolele ascunse şi insidioase ale globalizării, ce este plănuită şi impusă din umbră de aşa-zişii «iluminaţi»
Globalizarea ca ultimă și tâmpă utopie
yogaesoteric
9 noiembrie 2018