I se mai spune și «elixirul de viaţă lungă». Roiniţa este folosită inclusiv pentru atenuarea efectelor bolii Alzheimer

 

Supranumită de greci „elixir de viaţă lungă“, roiniţa este folosită şi astăzi în caz de nervozitate, digestie dificilă, lipsa poftei de mâncare, anxietate, depresie, dureri reumatice şi nevralgii. Este şi remediu pe termen lung împotriva maladiei Alzheimer.

Roiniţa (Melissa officinalis), numită şi mătăciune sau melisă, face parte din familia Laminaceae şi este considerată o plantă calmantă.

A fost folosită încă din Evul Mediu pentru a reduce stresul si anxietatea, pentru a promova somnul, pentru a îmbunătăţi pofta de mâncare şi pentru a uşura durerea şi disconfortul datorate indigestiei (inclusiv gaze şi balonare).

De la roiniţă se folosesc frunzele şi inflorescenţele recoltate în lunile iunie-septembrie şi uscate, imediat după recoltare, în locuri ferite de soare. Benefică pentru numeroase afecţiuni, planta are proprietăţi antiseptice, antiinflamatoare, antispastice, antipiretice, digestive, sedative, aperitive.

Roiniţa are efecte benefice atunci când vine vorba de oboseală intelectuală, insomnii, migrene şi tahicardie. Combate astenia şi reglează activitatea sistemului nervos.

Este indicată în disfuncţii gastrointestinale precum flatulenţă, crampe şi greaţă, mai ales când acestea sunt agravate de stres şi tensiune, în colita de fermentaţie, iar virtuţile sale excelente nu se opresc aici.

„Se foloseşte în uz intern în caz de nervozitate, digestie dificilă, lipsa poftei de mâncare, anxietate şi depresie.

Pare a reduce nivelul colesterolului şi a favoriza secreţia biliară.

Roiniţa este şi un excelent remediu pe termen lung contra bolii Alzheimer (reduce starea de agitaţie şi îmbunătăţeşte memoria), contra tulburărilor de memorie post-traumatice, precum şi contra tulburărilor de memorie produse de problemele vasculare cerebrale. În toate aceste afecţiuni, se administrează câte o linguriţă de tinctură diluată într-un pahar de apă, în doză unică, atunci când este nevoie”, precizează Elena Badea, fitoterapeut.

Benefică în bolile de inimă

Medicii greci şi romani din antichitate spuneau că roiniţa este o planta excelentă pentru bolile de inimă. Studiile contemporane, făcute pe grupuri de persoane cu afecţiuni cardiace, anterior şi ulterior tratamentului cu roiniţă, au arătat că planta poate îmbunătăţi considerabil starea acestora.

Bună împotriva înţepăturilor de insecte, dar şi în caz de herpes, roiniţa se foloseşte, de asemenea, pentru uz extern, mai ales sub formă de frecţii cu ulei de roiniţă, în caz de dureri reumatice şi nevralgii, inclusiv dureri de cap.

„Este utilă sub formă de cataplasmă în caz de herpes simplex, diminuând manifestările şi reducând posibilitatea de recidivă, iar frunzele strivite pot fi de folos dacă te înţeapă insectele; dacă adaugi maceratul de frunze în apă de baie, obţii o baie relaxantă care poate degresa şi tenul. Interesant este că esenţa pură de roiniţă este considerată stupefiant, iar în cantitate mică provoacă toropeală şi încetinirea bătăilor inimii”, mai spune cunoscutul fitoterapeut.

Roiniţa, folosită cu succes şi în bucătărie

Datorită parfumului lor plăcut de lămâie, frunzele proaspete sunt folosite în salate, supe, omlete, diferite mâncăruri, îmbogăţind gustul acestora.

Precauţii şi contraindicaţii

Fitoterapeutul recomandă evitarea roiniţei dacă utilizaţi sedative şi calmante de sinteză. Această plantă nu se va administra, mai ales pe termen lung şi în doze medii sau mari, în cazul pacienţilor care suferă de hipotiroidie.

Citiţi şi:

Alimente şi plante medicinale care favorizează savurarea stării de fericire (3)

Afinele, noua speranță a cercetătorilor împotriva bolii Alzheimer

 

yogaesoteric
25 noiembrie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More