Iată toate modurile prin care s-au furat alegerile în SUA

 

Alegerile din SUA nu s-au încheiat încă, la ora actuală fiind în derulare o serie de apeluri în justiție din partea taberei republicane, care reclamă fraudarea alegerilor.

Miza acestor alegeri este enormă. Se poate spune că este o luptă pe viaţă şi pe moarte, un al doilea mandat câştigat de Trump însemnând pentru unii chiar puşcăria, nu doar zădărnicirea planurilor lor demente progresisto-globaliste. Astfel că deep state şi-a scos la înaintare întregul arsenal pentru a asigura victoria candidatului care le face jocurile. Nu a contat cât de bătătoare la ochi a fost fraudarea alegerilor, mizând pe principiul istoria este scrisă de învingători.

Pe lângă aşa-zisele „erori de soft” care în mod curios au fost de fiecare dată în favoarea lui Biden, mai pot fi identificate şapte modalităţi de interferenţă pentru a modifica rezultatul alegerilor, șase dintre acestea ținând de votul prin corespondență, iar cea de-a șaptea de cenzură:

1. Frauda cu votanții (voter fraud) se referă la: votul multiplu al unui alegător, votul unei persoane decedate, votul în numele altei persoane (completarea și expedierea buletinului de vot al altuia), „pierderea” unor buletine de vot înainte de numărarea lor etc.

2. Colectarea buletinelor de vot (balloot harvesting) completate de alegători de către terțe persoane este o metodă legală în statul California, pe care democrații s-au străduit (fără succes) să o generalizeze în toate statele federale, folosită însă la recentele alegeri și în alte state guvernate de democrați.

3. „Recuperarea” (după închiderea urnelor) voturilor celor care nu s-au prezentat la urne („curing” absentee ballots) este o metodă admisă inclusiv în unele state guvernate de republicani și constă în contactarea la domiciliu a alegătorilor respectivi în vederea completării buletinelor conform opțiunilor lor; a fost aplicată de democrați mai ales în Georgia și Arizona.

4. Prelungirea termenului (deadline extensions) pentru numărarea voturilor prin corespondență după închiderea urnelor din secțiile de votare. Acest termen variază de la stat la stat, în unele state nefiind prevăzut. În recentele alegeri democrații s-au zbătut să obțină prelungirea cu mai mult de o zi în statele cheie; nu în toate cazurile au avut câștig de cauza. Lipsa unor reglementări precise (relaxed rules) a facilitat astfel de abateri.

5. Eliminarea unor voturi (get-out-the-vote) cu sprijinul unor entități private. Este cazul Facebook, al cărui șef, Zuckerberg a donat sute de milioane de dolari în scopul derulării unor „alegeri sănătoase”; deși în aparență non-partizană, inițiativa lui, având ca țintă statele și orașele cheie, se pare că i-a favorizat pe democrați.

6. Aplicațiile automate pentru votul prin corespondență, în state precum California, au fost transmise tuturor alegătorilor de pe liste, ceea ce a însemnat asigurarea participării la vot cu finanțare din bugetul federal, contrar Constituției.

7. Cenzurarea de către mediile de informare (social media censorship) a procesului electoral, resimțită efectiv de către Trump, căruia companii din Silicon Valley precum Twitter sau Google ori ziare precum New York Post i-au cenzurat mesajele referitoare la Biden și fiul său.

În anul 2020, până în luna octombrie, americanii au cumpărat 16,5 milioane de arme – cu 1,6 milioane mai mult decât în 2016 (recordul de până acum) și cu 4 milioane mai mult decât în 2019. Un amănunt interesant: în perioada ianuarie-octombrie 2020, un număr 7 milioane de americani au cumpărat prima lor armă. Indiferent cine va fi declarat preşedintele SUA, situaţia peste ocean este departe de a fi una liniştită.


Citiţi şi:
Tone de dovezi arată că alegerile din SUA au fost fraudate
Sistemul de vot utilizat în statele-cheie, care au dat ‘erori’ în defavoarea lui Trump, are legături strânse cu familia Clinton și Nancy Pelosi

 

yogaesoteric
20 noiembrie 2020

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More