Icoana și steagul, armele împotriva coșmarului de la Davos
Ei au îndrăzneala păcatului de moarte de a-L „concura” pe Dumnezeu prin „omul” de tip circuit integrat, de a demonstra că pot face o altă lume, care să funcționeze mai bine decât Creația. Mecanismul este răsturnarea sensurilor primordiale, prin eliminarea lui Dumnezeu din acestea și înlocuirea Rânduirii dumnezeiești a Binelui cu o rânduire „umană” a „binelui”.
„Revoluția” de la Davos, nume generic pentru globalism, nu-și propune salvarea omului, ci salvarea planetei de oameni, impunând practic antiteza om-planetă, ceea ce în Creație nu este o antiteză, ci o armonie între om și natură, pe care o găsim implicit și în post. Postul are desigur esența pocăinței în fața lui Dumnezeu, jertfa pe care o facem în semn de iubire și mulțumire, fiind un mijloc de mântuire. Dincolo de această primordialitate, postul presupune implicit, așa cum spuneam, și vestita gestionare a resurselor. În post găsim totul, de la înfrânarea consumului de alimente, în special al celor de origine animală, până la înfrânarea sexuală dintre bărbat și femeie. Davos-ul înlocuiește, răstoarnă de fapt conceptele postului cu hrana artificială și cu ideologia LGBT. Nu spune „consumați” cu măsură pentru gestionarea resurselor, ci dimpotrivă, consumați cât mai mult, dar într-un sens contrar Creației. Poți mânca oricât de multă carne, dar să fie artificială sau din lăcuste, poți avea oricât de multe relații sexuale, dar să nu se nască copii în urma lor și cel mai sigur mod în acest sens este ca acestea să se producă între persoane de același sex.
Se înlocuiesc toate resorturile umane, sufletul, conștiința, trupul și nu în cele din urmă, națiunile, neamurile, pentru ca în cele din urmă să fie înlocuit chiar omul in sine. Sufletul este dezvățat de Credința în Dumnezeu și dresat să adere la noua „credință”, salvarea planetei, conștiința este dezvățată de gândire și dresată să urmeze inteligența artificială, trupul este la rândul lui dezvățat de cele firești și dus în cele nefirești, hrană artificială și relații homosexuale. Baza relațiilor de sânge și credință dintre oameni, anume Națiunea, Familia mare, se desființează, așa cum se desființează conceptul de familie, formată dintre un bărbat și o femeie. Forța esențială a păstrării umanității o reprezintă neamurile, căci ele sunt rânduite de Dumnezeu pe pământ, ele sunt chemate la Judecata de Apoi, ele caracterizează destinul omului de a nu trăi singur, ci în comunități istorice, legate prin același sânge, aceeași tradiție, aceeași credință. De aceea, de fapt, atacul esențial al Davos-ului se exercită împotriva națiunilor, prin metisare, pentru a le distruge caracterul primordial. Se anulează Istoria milenară înlocuindu-se cu un istoric recent al unei populații „universale”. Punctul zero al Creației Dumnezeiești, semănarea neamurilor pe pământ de către Dumnezeu, este înlocuit cu un alt punct zero, făcut de Davos, nașterea unei populații universale.
Ștergerea diferențelor între rău și bine, acest gri „universal”, se transmite către națiuni, pentru a le distruge practic.
Anulând comunitatea, extrăgând omul din ea, pentru a-i lua puterea identitară, acesta devine vulnerabil, fiind singur. El se poate astfel cu ușurință dezumaniza, căci nu mai are legături cu rădăcinile, nu mai are arbore genealogic, familie, națiune. Se produce un vid al naturalului, pentru a se face loc altcuiva, anume opusului Creației dumnezeiești, inumanului, un fel de „om” care are un singur resort, un cip. Cyborgul, idealul Davos, nu are suflet și nici conștiință sau trup naturale. Cyborgul nu are nevoie de națiune, este „universalul” perfect, fără niciun fel de caracteristică proprie, este la fel ca un laptop sau telefon smart care ascultă de o comandă. La „apogeu”, nu va mai avea nevoie nici de hrană, nici măcar de cea artificială și ……. abia acum urmează punctul final al misiunii Davos-ului, adică punctul maxim al sfidării Creației: cyborgul este nemuritor pe pământ. El este „elita” care a „salvat” planeta de oamenii care produceau carbon, distrugând-o. El spune că viața veșnică nu este în Ceruri, în Împărăția lui Dumnezeu, ci aici, pe pământ, și vrea să demonstreze asta. Davos-ul, generic vorbind, propune veșnicia unei viitoare populații, cu condiția ca ea să nu se înmulțească, să nu aibă dorințe, regrete, sentimente în general. Aici este sensul final al declarației lui Klaus Schwab ,,Nu veți deține nimic și veți fi fericiți”. Nu veți deține suflet, asta vrea să spună în cele din urmă. În viziunea lui satanică, fericirea însemnând starea inertă a unui robot, nu fericirea generată de credința în Dumnezeu.
De aceea, atacurile principale se dau împotriva Bisericii, a preoților cu precădere, împotriva națiunilor, ținta fiind eroii, martirii și luptătorii, care au clădit națiunile, și împotriva producătorilor de hrană naturală, adică țăranii, fermierii.
Soluția împotriva așa-zisei revoluții de la Davos, a așa-zisului om de tip circuit integrat, este revoluția spirituală – ceea ce este în istoria omenirii revoluția creștinismului, a lui Iisus Hristos Mântuitorul.
Autor: Mihai Tîrnoveanu
Citiți și:
Davos 2024 – sub semnul diavolului: Tapiseria Walthamstow creată de Grayson Perry. Plus top alte 5 momente tulburătoare din timpul întâlnirii Forumului Economic Mondial de anul acesta
Davos 2024: Unicul obiectiv – „reducerea masivă a populației mondiale”
yogaesoteric
31 martie 2024