Ideologia, apanajul generațiilor sterile

Sfîntul Kosmas Etolianul ne spunea, pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, că „Va veni vremea când lumea va fi condusă de necuvântătoare și de mugitoare” (adică, de automatizări silențioase și de mașinării gălăgioase, neînsuflețite toate)[1]. Ne mai spunea și că „Răul va veni de la cei învățați”[2]. Adică ‒ înțelegem noi astăzi ‒, de la aceia cu multă carte, trecuți prin protocoalele de învățământ ca trenul pe șine și deveniți papagali pro sau contra „sistemului”; de la citiții aceia, cu intelectul la plimbare pe toate continentele, care se mândresc că-s ba gnostici, ba agnostici, fără acces însă în veci la înțelepciunea unuia ca Moș Ion Roată.

În epoca lui Kosmas Etolianul (1714-1779) se făcuseră însă deja simțite zvârcolirile iluminismului, care au condus ‒ zece ani după trecerea la Domnul a Sfântului ‒ la declanșarea catalizatoarei și de tristă amintire revoluții franceze. (Așa că, prorocirea Sfântului Kosmas avea, desigur, bătaie și scurtă și lungă.) De-atunci încolo, ideologiile și-au tăiat drum și către conștiința oamenilor de rând, care aveau să compună masa de manevră a iluminiștilor-iluminaților în realizarea tot mai ambițioaselor lor planuri. Astfel, ideologiile au devenit coliviile liberului arbitru, de unde se cânta, polifonic, un imn sau altul.

Și iată-ne azi trăind un prezent cu fața brăzdată adânc de ridurile ideologiilor emanate de cărturari promovați întru interesele mai-marilor revoluțiilor industriale; și iată-ne azi trăind deja în viitorul fără viitor, gospodărit cu grijă de aghiuță, unde orașele de 15 minute sunt o maimuțăreală crasă a reîntoarcerii la viața satului, ca ideală celulă de organizare socială, cultivată altunde drept „comunitate”. Se merge, deci, pe un „sat” luxos, cu locuitori care, în final, nu vor mai ști să facă absolut nimic în afară de a mânca ‒ în loc de slană, creveți tipăriți 3D, și de a număra ‒ în loc de bani, puncte. Asta vine, paroxistic, și ca o împlinire a dezideratului comunist de eradicare a diferenței dintre sat și oraș.

Chiar și optimiștii fără înclinație spre extrapolare și-au dat seama, curând după momentul ’89, că nu-i a bună. Și iată că, într-adevăr, s-a trecut, cu viteza sunetului și a imaginii, de la proletcultură ‒ via revoltcultură ‒, la tehnocultură, de la 1.0, la 2.0, de la scris ‒ la tastat în limbi ciopârțite, izvorâte din intelecte încremenite-n peisaj.

Himera libertății a mai ieșit încă o dată din cutia Pandorei, ca o „doamnă înmănușată”[3], făcând ravagii și omorând, fără discernământ, de la prunci nenăscuți, până la bătrâni uscați de boală sau sărăcie, cu chiar mâinile mulților și smintiților săi adulatori. Căci cele mai multe și productive genocide au loc chiar în timp de „pace”, în numele acestei impostoare, strident fardate, care dictează adepților ideologiilor aliniate la „noua ordine mondială” să facă orice le trece prin capul lor narcisist.

Astfel, lumea „nouă” a devenit o fundătură, fără repere morale și cu atât mai puține duhovnicești, unde există din ce în ce mai firavă iubirea, se nasc din ce în ce mai puține idei și nu se mai înalță, cam deloc, rugăciunea.

E claire, domnilor?”[4]

Note:

[1], [2] ‒ Profețiile nr. 44 și, respectiv, 54 din cartea Sfințitului Episcop Augustin Kantiotis, Profețiile Sfântului Kosmas Etolianul
https://www.imdleo.gr/diaf/files/proph/1_prophecies_parts/02_AgKosmas.pdf

[3] Trimitere la titlul unui capitol din cartea Agathei Christi, Murder is Easy sau Easy to Kill (Să ucizi, e floare la ureche), apărută în 1939. Titlul, deci, este versul repetitiv din cel mai faimos poem al lui Francis Cornford, „To a Lady seen from a train” („Unei doamne văzute din tren”), „O why you walk through the fields in gloves” („Ce cauți peste câmpuri, doamnă înmănușată?”).

[4] Replica finală dar și un joc de cuvinte, ca lait-motiv al piesei lui Antonio Buero Valejo, „Generoasa Fundație”, jucată cu succes, în anii ’80, și pe scena TNB, cu distribuție de zile mari.

Citiți și:
Sclavia trecută, cea prezentă și cea viitoare
În 2050, persoanele cu un IQ mai mic de 150 pot fi considerate nefolositoare in timp ce „permisul de procreare” ar putea fi introdus

 

yogaesoteric
10 februarie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More