Ideologia în universități

Profesorul Peter Boghossian, de la Universitatea din Portland, a fost forțat să demisioneze din cauza refuzului conducerii universității de a accepta gândirea liberă. Domeniile lui de interes academic sunt legate de ateism, gândirea critică, pedagogie, scepticismul științific și metoda socratică, adică destul de asemănător cu linia progresistă urmată în ultimii de ani de universitățile americane. Dar asta nu este suficient dacă omul încă vrea să-și facă onest meseria, nu să se alinieze la ideologia impusă de corectitudinea politică, și să elimine orice ar duce la gândirea liberă. El a adresat o scrisoare deschisă conducerii universității, care a apărut pe site-ul bariweiss.substack, și din care cităm în continuare.

„Pe lângă explorarea filozofilor clasici și a textelor tradiționale, am invitat o gamă largă de lectori care să se adreseze cursurilor mele, de la Flat Earthers la apologeți creștini, de la sceptici climatici globali până la avocații Occupy Wall Street. Sunt mândru de munca mea.

I-am invitat pe acei vorbitori nu pentru că am fost de acord cu viziunile lor asupra lumii, ci în primul rând pentru că nu eram. Din acele conversații dezordonate și dificile, am văzut cele mai bune lucruri pe care le pot realiza studenții noștri: punerea la îndoială a credințelor respectând credincioșii; să rămâi echilibrat în circumstanțe dificile; și chiar să îți schimbi părerea.

Nu am crezut niciodată – și nu cred nici acum –  că scopul instruirii a fost să-mi conduc elevii la o concluzie specială. Mai degrabă, am căutat să creez condițiile pentru o gândire riguroasă; pentru a-i ajuta să câștige instrumentele de înțelegere pentru propriile concluzii. Acesta este motivul pentru care am devenit profesor și motivul pentru care îmi place să predau.

Dar pas cu pas, universitatea a făcut imposibil acest tip de explorare intelectuală. A făcut ca un bastion al anchetei gratuite să devină o fabrică de justiție socială ale cărei singure contribuții erau rasa, sexul și victimizarea, și ale căror singure rezultate erau nemulțumirile și diviziunea.

Studenții din Portland nu sunt învățați să gândească. Mai degrabă, ei sunt instruiți să imite certitudinea morală a ideologilor. Profesorii și administratorii au abdicat de la misiunea de căutare a adevărului universității și, în schimb, conduc intoleranța la credințe și opinii divergente. Aceasta a creat o cultură a ofensei în care elevii se tem acum să vorbească deschis și sincer.

Am observat semne ale iliberalismului care a înghițit acum pe deplin universitatea, în timpul petrecut în statul Portland. Am asistat la refuzul elevilor de a se angaja în discuții cu diferite puncte de vedere. Întrebările adresate de profesori la formarea diversității care au contestat narațiunile aprobate au fost respinse instantaneu. Cei care au cerut dovezi pentru a justifica noile politici instituționale au fost acuzați de microagresiuni. Iar profesorii au fost acuzați de fanatism pentru că au comentat texte canonice scrise de filosofi care s-a petrecut să fi fost europeni și bărbați.

La început, nu mi-am dat seama cât de sistemică era aceasta și am crezut că aș putea pune la îndoială această nouă cultură. Așa că am început să pun întrebări. Care sunt dovezile care declanșează avertismente și spații sigure care contribuie la învățarea elevilor? De ce ar trebui să fie conștiința rasială lentila prin care privim rolul nostru ca educatori? Cum am decis că „însușirea culturală” este imorală?

Spre deosebire de colegii mei, am pus aceste întrebări cu voce tare și în public.

Am decis să studiez noile valori care înghițeau Universitatea de Stat din Portland și atâtea alte instituții de învățământ – valori care sună minunat, cum ar fi diversitatea, echitatea și incluziunea, dar care se dovedesc în practică a fi chiar opusul. Cu cât citesc mai mult materialul sursă primară produs de teoreticienii critici, cu atât mai mult bănuiam că concluziile lor reflectă postulatele unei ideologii, nu idei bazate pe dovezi.

Sub masca combaterii „microagresiunilor” și „fanatismului” din campus, profesorul a spus că Universitatea din Portland a sacrificat sistematic gândirea liberă și dialogul. Când a atras atenția asupra «incidentelor iliberalismului» și a început să adreseze administrației întrebări dure despre cum se îndreaptă spre gândirea omogenă, Boghossian a fost întâmpinat cu „represalii” și o investigație pentru a afla dacă «îmi băteam soția și copiii».

Nu numai că nu a existat nicio scuză pentru acuzațiile false, dar anchetatorul mi-a mai spus că în viitor nu aveam voie să-mi exprim părerea despre „clase protejate” sau să predau în așa fel încât să fac cunoscută opinia mea despre clasele protejate – o concluzie bizară a acuzațiilor absurde. Universitățile pot impune conformitatea ideologică doar prin amenințarea acestor investigații.

Am găsit fluturași în jurul campusului cu un nas Pinocchio. Am fost scuipat și amenințat de trecători în timp ce mergeam spre clasă. Am fost informat de elevi că colegii mei le spuneau să evite cursurile mele. Și, desigur, am fost supus mai multor investigații.

Aș vrea să pot spune că ceea ce descriu nu m-a afectat personal. Dar a a avut exact efectul intenționat: o viață de lucru din ce în ce mai intolerabilă și lipsită de protecție.

Nu este vorba despre mine. Este vorba despre tipul de instituții pe care ni le dorim și despre valorile pe care le alegem. Orice idee care a avansat libertatea umană a fost întotdeauna, și fără greș, condamnată inițial . Ca indivizi, de multe ori ni se pare că suntem incapabili să ne amintim de această lecție, dar tocmai pentru asta sunt instituțiile noastre: să ne reamintim că libertatea de a pune întrebări este dreptul nostru fundamental. Instituțiile de învățământ ar trebui să ne reamintească că acest drept este și datoria noastră.

Universitatea din Portland nu a reușit să își îndeplinească această datorie. Procedând astfel, a eșuat nu numai față de studenții săi, ci și față de publicul care o susține. Deși sunt recunoscător pentru oportunitatea de a preda la Portland State de peste un deceniu, mi-a devenit clar că această instituție nu este un loc pentru oamenii care intenționează să gândească liber și să exploreze idei.

Nu acesta este rezultatul pe care l-am dorit. Dar mă simt obligat moral să fac această alegere. De zece ani, i-am învățat pe elevii mei importanța trăirii după principiile libertății. Unul dintre ele este să apărăm sistemul nostru de educație liberală de cei care încearcă să-l distrugă. Cine aș fi dacă nu aș urma această cale?”

Universitățile au fost centre de educație și de dezvoltare a științei, care și-au îndeplinit menirea încă de la crearea lor, în „întunecatul” Ev Mediu, dar numai până au intrat pe fir progresiștii, care aveau planul lor și ideile despre ce înseamnă și la ce poate servi universitatea. De fapt, dintotdeauna s-a știut că cine controlează educația va controla întreaga societate, căci vor forma noile generații și le vor inocula ideologia pe care o propagă, de unde se va răspândi lesne peste tot. Așa că subordonarea universității față de ideologie nu este o simplă întâmplare, ci o etapă foarte importantă în preluarea controlului asupra întregii societăți. Chiar dacă mai există oameni care se opun, cum este profesorul Peter Boghossian, majoritatea celorlalți acceptă tăcuți, încearcă să se adapteze noii realități și să-și păstreze situația. Preferă să se supună decât să fie dați afară sau să fie forțați să-și dea demisia.

Universitatea, în loc să cultive dialogul și știința, a devenit o fabrică de justiție socială, iar temele de studiu adăugate de curând și devenite obligatorii sunt rasa, sexul și victimizarea. Cam cum era învățământul de partid din perioada comunistă, unde se preda marxism-leninism ca o materie specială, dar totodată ideologia impregna și toate celelalte discipline, în special pe cele umaniste. Profesorii care încă mai abordează temele clasice, unde cei mai mulți autori citați sunt albi și bărbați (ce oroare pentru progresiști!) sunt acuzați de fanatism. Astfel educația, în loc să-i învețe pe studenți să gândească singuri și să ajungă să aibă propriile opțiuni, prin confruntare de idei și dialog cu cei de alte opinii, s-a transformat în îndoctrinare, în care studenții sunt determinați să ajungă la anumite concluzii prestabilite.

Asta deja nu mai este școală. Nebunia progresistă se va termina într-o zi, ca orice aberație care contrazice bunul-simț și rațiunea comună. Nu știm însă ce pagube se vor produce până la sfârșitul ei, și cât de mare va fi răul pe care îl va fi făcut până atunci.

Citiți și:
„Cancel culture”. Modelarea psihicului tinerilor și inhibarea gândirii critice?
Esența totalitară a „binelui” făcut cu forța versus cele mai „senioriale însușiri: libertatea și încrederea (credința)”
Nu există ceva numit „matematica albă”

yogaesoteric
10 martie 2022