Împăratul gol

A părăsit tronul cel mai gol și, în același timp, cel mai parșiv tiran pe care l-a avut România. Când a plecat Băsescu, ne-am bucurat întrucât scăpaserăm de o pecingine. De unde să știm că, forțele externe, în complicitate cu factorii interni de forță, ne vor aduce o catastrofă chiar mai mare decât bețivul corupt până-n măduva oaselor? Acum că am scăpat de Plăvan, o recapitulare este mai mult decât necesară.

Încă de când l-am văzut, am spus că e prost, gângav, cu gândirea înceată, dar ticălos până-n măduva oaselor. Asemeni unui animal carnivor lent, Plăvanul știe să mimeze orice, inclusiv blândețea, pentru a face ca prada să se apropie de fălcile-i nemâncate. Și, din nefericire pentru noi, prada lui a fost România.

Plăvanul era un corupt patentat. Preschimbase Sibiul în feuda sa. Năstase îi dăduse banii pentru renovarea centrului Sibiului, dar de profitat, a profitat doar Plăvanul. „Vai, ce primar, vai, ce oraș!” – auzeai prin toate mediile de propagandă. Doar că Sibiul era un rahat poleit. Imediat ce depășeai centrul, începeau să apară străzi pline de gropi, infrastructură rudimentară, clădiri coșcovite. Între timp s-a mai îndreptat, dar asta cu efortul unor fonduri direcționate într-acolo, cu care, probabil, ai fi putut reconstrui de la zero trei orașe.

A existat un singur ziarist care s-a ținut de matrapazlâcurile Plăvanului, Marius-Albin Marinescu. Încă de dinainte de a ajunge la Cotroceni, Marius-Albin Marinescu documentase toate potlogăriile sale imobiliare de la Sibiu. Doar că vocea propagandei a fost mult mai puternică, astfel încât prostului suprem i s-a dat postul de rege.

Poate vă întrebați de ce a fost ales? Pentru că era prost și, în ochii sforarilor din umbră, era ușor de manipulat. Numai că nu este bine să te pui cu prostul! Odată cocoțat la Cotroceni, a început să-și instaureze propria agendă, una a dezastrului. Dacă vă mai amintiți, prima lege pe care a întors-o a fost Codul Forestier. De ce? Pentru că nu convenea firmei Holz Schweighofer (rebotezată acum HS Timber Group), austriecii care au făcut praf pădurile României. Culmea, comunicatul de întoarcere a legii conținea exact argumentele pe care austriecii le făcuseră publice, o chestie arătând cât se poate de clar nivelul de corupție al Plăvanului. Atât de corupt încât nici nu se sinchisea că se vede transparent traficul de influență!

Cu toate că Parlamentul era dominat de PSD, Plăvanul a făcut toate mașinațiunile posibile pentru a-l da jos pe premierul Ponta. S-a ajuns astfel până la ciudatul eveniment de la Colectiv, niciodată explicat sau elucidat. Acel eveniment susțin în continuare că a fost instrumentat de Plăvan. Efectiv au dat foc unor tineri pentru a genera mișcări de stradă. Modul în care s-au mișcat treburile după Colectiv ne arată clar dimensiunea ocultă a evenimentelor. Demisia lui Ponta a tăiat planul inițial care presupunea să se dea foc țării.

Exact ca un păianjen care-și devorează victimele prinse în pânza sa blestemată, Plăvanul i-a devorat pe toți cei care l-au ajutat să se cațere până la nivelul său maxim de incompetență (cf. Principiului lui Peter). Așa au picat Ponta, Kovesi, Coldea și mulți alții, mai puțin cunoscuți. După ce PSD-ul câștigase cu un scor record, Plăvanul a canalizat toate canalele soroșiste obscure, toți băsiștii reșapați, punându-le în spate puterea ocultă a Securității pentru dărâmarea voinței oamenilor. Și a reușit. Pe Dragnea l-a paradit, băgându-l la pârnaie, pe Viorica a făcut-o praf, după ce avusese grijă s-o frăgezească cu procurorii securiști care i-au dat permanent târcoale. Iar după ce a reușit dărâmarea PSD-ului cu accente naționale (solve), l-a întronizat la butoane pe covrigarul Ciolacu pentru a schimba partidul într-unul anti-național (coagula). Iar ceea ce a urmat după e de coșmar. Călcarea în picioare a drepturilor elementare ale noastre în timpul pandemiei, tentativa de a ne vaccina obligatoriu, ca pe vaci, risipa banului public ș.a.m.d.

Prostul suprem cocoțat în fruntea țării a produs cea mai mare pagubă. După ce Băsescu ne-a sărit gradul de îndatorare la 20% din PIB, Plăvanul ne-a dus spre 55%, asta în condițiile unui PIB substanțial mai mare. Aveți idee cât de mare a fost jaful în timpul ăstuia? S-a ajuns inclusiv la potlogăriile inepte ale lui Cîțu, de a vinde obligațiuni ale României cu dobânzi substanțial mai mari pentru a se încasa comisioane pe diferență. Sub Plăvan România a devenit o țară coruptă în ansamblu, cucerită de o gașcă nemernică a cărei „întreținere” ne costă anual peste 10% din PIB (fără să punem la socoteală tributul extern care se plătește pentru ca gașca de-aici să-și facă de cap!). Asta e realitatea, ăștia sunt banii furați și nimeni nu zice nimic!

Dacă Băsescu a vândut forțelor oculte ale lumii sistemul de securitate a României, Plăvanul ne-a vândut cu totul, oricui cerea asta. Și, mai mult, a găsit metoda de a vinde și viitorul nostru. Potlogăria cu vaccinurile ne-a costat 2 miliarde de dolari. Nimeni n-a răspuns.

Eroii în halate albe” de atunci, care au patronat mizeria cu vaccinarea copiilor și cu pomul de Crăciun făcut din doze de vaccin, s-au dus ca șobolanii în găurile lor infecte. Gheorghiță este șef de spital la SRI și personaj monden. Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute! Arafat e în continuare pe postul său. Nemișcabil, ca orice spion.

A plecat regele gol lăsându-ne într-un deșert greu de digerat. Unii abia acum își revin din sevraj și nu le vine a crede. Stați liniștiți, dragii mei, răul e făcut pe mult timp de-acum încolo. Veți plăti pentru tembelismul de a vă lăsa amăgiți de un aparat infect. Aparat care continuă să vă infecteze! Și vă veți merita soarta. Păcat că, alături de voi, proștii reactivi, suferă și oamenii care n-au pus niciodată botul. Dar asta-i legea, a nu pune botul nu e suficient, mai este necesar să pui mâna și pe par dacă ai ADN. Așa cum și proștii înrobiți de propagandă o fac sevrați atunci când puterea ocultă îi scoate-n stradă ca pe vitele duse la păscut.

A plecat regele gol, dar cea mai crâncenă chestiune abia acum urmează: veți constata în perioada care vine că imbecilul a fost mai ticălos decât v-ați fi imaginat. În toate potlogăriile pe care le-a făcut, el a fost doar instigatorul din umbră. Inclusiv de instigat, a instigat prin interpuși. Asta-i cea mai ticăloasă mișcare. S-a umplut de bani și beneficii, dar nu va putea fi tras la răspundere pentru că a găsit proști mai mari decât el care și-au pus pielea la bătaie. Asta-i vestea proastă pentru noi. De altfel, ați văzut chestiunea în plenitudinea ei: atunci când a fost întrebat de ce nu există probe pentru anularea alegerilor, a răspuns senin că nu-i treaba sa să arate probe, ci a celor care au anulat alegerile. Ați văzut cât de elegant aruncă prostul pisica moartă?

Însă, în afară de jaful generalizat, de grumazurile noastre aplatizate de bocancul străin, există și alte elemente ale moștenirii nefaste a Plăvanului: sistemul sanitar distrus din rădăcini – s-a ajuns ca în spitale să mergi să mori! – sistemul de învățământ a devenit un sistem de prostire în masă, industria inexistentă și resursele cotropite de păduchi străini. Singurul care-a rămas în țară e un popor din ce în ce mai chinuit și mai obidit, așteptând – ca în toată istoria sa – apariția din neant a „îngerului salvator”. Care înger, întotdeauna se dovedește a fi drac gol.

A plecat Plăvanul. A plecat exact așa cum a venit: după un telefon primit de la Ambasadă. Halal națiune!

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Dan Diaconu: Iohannis, Orban, Cîțu, Arafat, Gheorghiță & comp., din punct de vedere oficial sunteți criminali!
Ciuma lui Iohannis

 

yogaesoteric
22 februarie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More