Importanța alegerilor europarlamentare: UE este tot mai mult un suprastat totalitar, în care nu mai ai voie să spui ce gândești. Europarlamentarii conservatori pot reforma politicile CE

Uniunea Europeană (UE) este tot mai mult un suprastat totalitar, care nu permite guvernelor naționale să acționeze direct și să se opună unor dictate ideologice, însă această stare se poate transforma dacă, în urma alegerilor europarlamentare din acest an, la Bruxelles vor ajunge cât mai mulți europarlamentari conservatori, a declarat, Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și candidat la alegerile europarlamentare.

Anul acesta este un an de cotitură. Nu suntem fataliști și nu dorim să speriem lumea. Așa cum evoluează situația, s-ar putea ca, dacă transformarea adevărată întârzie ‒ și la meridian românesc și în privința UE , peste încă 4-5 ani să nu mai avem nimic de salvat.

Ce ne-am dorit noi de la UE, când am acceptat să aderăm la UE?

Ne-am dorit să fim parte dintr-o alianță de state suverane, care și-au propus să creeze în Europa un spațiu de prosperitate și pace.

Ce este astăzi UE?

Este tot mai mult un suprastat, care centralizează deciziile importante pe domeniile vitale ale oricărui stat, care lipsește guvernele naționale de posibilitatea de a acționa direct și de a se opune unor dictate ideologice în domeniul Educaţiei, al Sănătății, al Apărării, al politicii Externe, al Economiei.

Aceste domenii ne afectează pe toți. Este important ca ai noștri copii să crească drept, fără influențe nefaste din punct de vedere ideologic, care să le deformeze concepțiile și viitorul, care să le prezinte anormalitatea drept normală și invers, care să le transmită de la vârste foarte fragede o cultură a morții, pornografică, o cultură menită să facă din continentul nostru o lume pierdută.

Dacă ne vom pierde reperele, se va pierde și civilizația noastră!

Astăzi, UE este tot mai mult un soi de URSS, un suprastat totalitar, în care nu mai ai voie să spui ce gândești, nu ai voie să te opui unor măsuri care sunt împotriva interesului tău personal sau comunitar”, a spus Claudiu Târziu.

Liderul AUR a avertizat că orice persoană o să fie ușor de controlat, dar și de anulat social, când se va implementa identitatea digitată, care deține toate informațiile despre noi.

Cine are controlul asupra acestui sistem, poate să-ți modifice trecutul, să-ți influențeze prezentul sau să-ți anuleze viitorul”, a avertizat Claudiu Târziu.

Potrivit acestuia, în prezent, parlamentele naționale nu ripostează, sunt obediente centrului de putere de la Bruxelles, însă acest fapt se poate modifica după alegerile europarlamentare din acest an.

Parlamentarii europeni, dacă în majoritatea lor sunt conservatori și dacă se bazează pe guverne conservatoare în statele lor, pot determina transformarea în bine a CE și a politicii CE, pot îndrepta situația pe ultima sută de metri.

Ne putem întoarce la bazele sănătoase pe care a fost constituită UE, nu este nevoie să ieșim din ea. Putem salva și națiunile, cu suveranitatea lor și cu o guvernare care să aibă dreptul să guverneze, nu doar să aplice ce i se dă în plic de la Bruxelles”, a explicat Claudiu Târziu.

Citiți și:
Av. Elena Radu: Se pregătește o mare fraudare a alegerilor! De ce povestea cu cearta pe „comasarea alegerilor”? Sperați într-o schimbare în anul 2024? O veți avea: dictatura pe față, la vedere!
Alegeri cu miză mare

 

yogaesoteric
24 martie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More