În afara tancurilor, Occidentul a scos cea mai devastatoare armă pe care o mai deţine

Ştim toţi isteria tancurilor care au fost promise Ucrainei. La momentul anunţului am estimat că Occidentul va trimite în prima fază aproximativ 400 de tancuri, pentru ca apoi să vină un al doilea val care va dubla numărul tancurilor destinate Ucrainei (de fapt este posibil să-l tripleze). Imediat „corecţii politici” m-au tras de mânecă spunându-mi că aberez, deoarece n-ar fi vorba decât de vreo 80-100 de tancuri în total. Desigur, nu dădusem în bobi ca să aflu numărul final de tancuri, ci mă bazam pe declaraţiile oficiale ale liniilor 2 şi 3, cele care în general scapă mai multe informaţii. Iată că nici n-a trecut o lună şi deja se preconizează un prim val de 200 de tancuri care, la momentul concretizării, se va dovedi mult mai mare! Din nou proştii s-au dovedit proşti, fapt care n-ar fi cazul să ne surprindă întrucât este rolul lor pe care-l joacă natural. Cum altfel s-ar putea defini prostul?

Cert este că Rusia ia în serios preconizata „inflaţie” de tancuri din Ucraina, motiv pentru care a pus în practică cea mai mare linie de apărare de după al Doilea Război Mondial. Linia porneşte din Belarus şi se opreşte în „anticamera” Crimeei, acolo unde, după cum se observă, există o adevărată reţea de fortificaţii menită a asigura o apărare pe termen lung a peninsulei. Totul pare desprins din fostul Război Mondial, sugerându-ne că urmează o luptă deosebit de dură. Aşa cum v-am mai spus, Occidentul intenţionează să bage în luptă statele estice, aceşti idioţi utili spălaţi pe creier şi pe care vrea să-i folosească drept pioni în condiţiile în care Ucraina şi-a epuizat resursele umane. Planul intrării în joc a esticilor este destul de vechi, fiind creionat de George Soros încă din 1993!

Ştiu că introducerea lui Soros poate părea forţată, dar o fac pentru a vă atrage atenţia asupra faptului că sistemul de gândire al statului american este de fapt cel al lui Soros. Mulţi au impresia că George Soros este un miliardar tembel care îi agită pe marginali pentru a-şi vedea interesele. Opinia este profund greşită. Dacă ar fi fost doar asta, Soros ar fi fost un adversar facil. De fapt, Soros e periculos deoarece tot ceea ce face e subordonat unui sistem filosofico-ideologic pe care şi l-a dezvoltat, în care crede şi pe care l-a integrat „picătură cu picătură” în structura Occidentului.

Ca să înţelegeţi, vă recomand să citiţi articolul din 1993 „Spre o nouă ordine mondială: viitorul NATO” publicat pe site-ul său. Veţi rămâne surprinşi să constataţi că mersul NATO a fost fix cel fixat de Soros, dar şi că Rusia, moştenitoarea URSS, a îmbrăţişat naţionalismul, exact cum intuise Soros încă de atunci. Fac aceste precizări pentru a se înţelege că în spatele său se află un sistem ideologic destul de profund care a reuşit să penetreze structura politică a Occidentului. De altfel, „profeţiile” lui Soros de atunci reverberează în lumea de azi. De exemplu includerea Japoniei în NATO este scoasă abia acum la suprafaţă, iar aceasta se face pentru a genera acea „nouă (veche) ordine mondială” visată de SUA şi oligarhii săi.

Privind prin această prismă veţi putea înţelege cu exactitate ceea ce se petrece în prezent. Mai este însă ceva, anume ceea ce am anunţat în titlu. În conflictul din Ucraina, în afara tancurilor şi a armamentului avansat, Occidentul a scos cea mai devastatoare armă pe care o deţine, cu ajutorul căreia a şi câştigat meciul cu URSS. Care-i aceea? Arma financiară, arma bunăstării induse. Pare de-a dreptul hazardată spusa mea în condiţiile în care lumea face foamea şi s-a ajuns să se marketeze greierii ca noua delicatesă a lumii.

De fapt, cel mai probabil, biciul care ameninţă că ne va pliciui se va amâna. De fapt asta s-a văzut la finalul anului care tocmai s-a încheiat. De la prognoze dezastruoase, instituţiile financiare internaţionale au sucit-o la 180 de grade, semn că li s-a dat ordin să modifice paradigma. De fapt tot scenariul face parte din joc şi modificarea a survenit ca efect al realităţii care arată negru pe alb că Rusia nu doar că n-a fost îngenuncheată, ci chiar o duce mai bine decât înainte de sancţiuni.

Occidentul nu poate înghiţi o asemenea găluşcă, motiv pentru care a sucit-o „din gâtul palmei”, cum se spune popular pe la noi. De altfel vedem discursurile fulminante al lui Biden în care avem impresia că se vorbeşte despre o economie care duduie, în condiţiile în care ştim bine care-s realităţile.

De fapt s-a dat drumul „armei infernale”. Biden vorbeşte despre „apărarea clasei mijlocii” în faţa „companiilor hrăpăreţe”. Companii care, mai toate, îi sponsorizează partidul care l-a împins preşedinte. În realitate este o horă mare, în care interesele îi determină pe toţi să joace cartea populismului. Cu o clasă de mijloc de-a dreptul decimată, cu o polarizare extremă, SUA nu mai este nici măcar o umbră a ceea ce-a fost în anii ’70-’80. Cu toate acestea, a scos de la naftalină aceeaşi strategie. De fapt ce se urmăreşte? Re-impulsionarea bunăstării personale, extinderea din nou a clasei de mijloc şi fabricarea unei noi bunăstări. Occidentul condus de SUA ştie mai bine ca oricine că războiul nu se câştigă doar cu armele, ci, mai ales, cu sentimentele din tabăra duşmană. De aceea evenimentele care încep să se precipite sugerează că vor să reînceapă „lumea de lapte şi miere”, similară celei de dinainte de picajul comunismului. În acest fel, maşina de propagandă vrea să tureze la maxim PR-ul „superiorităţii Occidentului”.

Nu-mi dau seama câtă rezervă mai au vesticii pentru utilizarea acestei arme. Fluxurile financiare pe care le tot taie ruşii şi chinezii le subţiază din ce în ce mai mult capabilităţile. În plus, în anii ’80 SUA era în plină expansiune economică, după „marea rupere” de aur. Acum treburile sunt destul de complicate. Într-adevăr, se tot urmărește dezvoltarea unei noi paradigme monetare (CBDC) pentru a re-salva dolarul, însă n-am idee dacă într-adevăr noua paradigmă va mai putea cosmetiza ceva din eșecul care se vede cu ochiul liber.

Oricum „falsa bunăstare” pe care Occidentul o scoate butaforic din şifonier ne indică pregătirea unei lupte pe termen lung, care se va prelungi mult după ce războiul din Ucraina va fi finalizat.

În cazul în care – aşa cum arată datele din teren – războiul nu va fragiliza Rusia, planul american este acela de a reîncerca „strângerea Anacondei” în paralel cu „propaganda bunăstării”. Dacă va mai merge şi de data aceasta ulciorul la apă, vom vedea. Doar că proverbul ne spune bine cât de posibilă este o asemenea „nebunie imposibilă”. Personal pariez pe scenariul în care, la final, actorii jigăriţi se vor sufoca de unii singuri, sătui de-atâta falsă bunăstare. Şi-o să constataţi că am avut dreptate!

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Dan Diaconu: Democraţie şi civilizaţie
Dan Diaconu: „Să sesizaţi utilizările exagerate şi false ale acestor termeni”

yogaesoteric
17 mai 2023