În fiecare zi ești fericit

Lui Gregorian BIVOLARU

Cum nimeni nu-i profet în țara lui,
Cum, azi, minciuna pare adevăr,
Cum inima e luată în răspăr,
Iar cei flămânzi depind de cei sătui,

Nu-i de mirare că de-atâția ani
Ești ținta celor ce te vor distrus, pierdut,
Crezând c-odată te vei da bătut
În temnițe, vegheat de șarlatani.

Ți-au pus, în cârcă, pe nedrept o tolbă cu păcate,
Te-au umilit adeseori în fața lumii-ntregi,
Ei – autoproclamați supremii regi –
Au scos, din uz, ideea de dreptate.

Pe cei ce te iubesc, nu-i lasă-n pace,
Și-i urmăresc de parc-ar fi ciumați,
Ai întunericului satanic bieți argați
Sunt ei înșiși prizonieri în propria lor carapace.

Tu, însă, le-ai zâmbit, plin de compasiune ca de-obicei,
Și te-ai rugat Bunului Dumnezeu să poată înțelege
Căci, vrând-nevrând, cândva, tot vor culege
Răul ce-au semănat, fiindcă degeaba se cred zei!

Chiar dacă trupește ești închis, tu tot ești liber,
Căci spiritul tău nu va putea fi niciodată-ngrădit,
Și-n fiecare zi cu Dumnezeu ești fericit,
Și-n fiecare dintre noi tu chemi un înger

Pe umerii tăi vaști cât Universul
Al cărui fiu vei fi în Veșnicie!
Eliberat din cea mai grea robie
A celui rău, pot scrie, iată, versul

Pe care ți-l trimit pe-alei de stele,
Simțindu-mă mai pur și mai ușor,
Fiind pregătit să te-ntâlnesc cândva pe-un nor,
În vremurile-acestea tot mai grele.

Dar va veni, cândva, și ziua-n care
Cei, astăzi, orbi, te vor vedea așa cum în tainica ta realitate ești,
Și-apoi, smeriți, în noul București
Îți vor cădea, în lacrimi, la picioare

Și îți vor cere, în mod sincer, să îi ierți,
Că, în sfârșit, și-au regăsit cărarea
Tot rătăcind, de secole, spre zarea
Atâtor generații de-nțelepți.

Tu îi vei lua în brațe și-i vei duce
Departe de ce-a fost, vreodată, rău,
Iar ei, văzând Lumina dumnezeiască cea ascunsă-n hău,
Vor ști că poartă fiecare-o cruce

Mai grea sau mai ușoară, după caz,
Din lemn de nuc, mesteacăn ori stejar,
Pân’ dobândesc, din Ceruri, Sfântul Har,
Ce-i poartă,-n bucurie, spre extaz!

C. C.
Cluj-Napoca, 19 februarie 2017