În sminteala sa, OMS a decis ACTUALMENTE: DRAGOSTEA ESTE CONSIDERATĂ O BOALĂ. Şi i-au dat un cod: F63.9

 

Într-un moment din viaţă, cei mai mulţi dintre noi trăim o criză mentală de proporţii. Se numeşte dragoste. Ştiinţa a adus dovezi că dragostea acţionează violent asupra creierului uman. Astfel, comportamentul unui îndrăgostit părăsit sau ignorat de cel iubit seamănă foarte mult cu cel al unui dependent de droguri.

Cercetările din ultima vreme, una desfăşurată de americanii de la Universitatea Rutgers şi alta de un grup de oameni de ştiinţă mexicani, arată că dragostea şi relaţiile de durată au o influenţă determinantă asupra sănătăţii omului.

„Tot ce are loc în creier, tot ceea ce se petrece plecând de la dragostea romantică are o explicaţie chimică”, a spus un antropolog de la Universitatea Rutgers, Helen Fisher.

Fisher a condus un studiu interesant. A luat 15 subiecţi care sufereau în urma destrămării unor relaţii şi le-a prezentat fotografii ale unor cunoscuţi. Apoi, le-a prezentat o imagine a celui iubit.

Atunci când vedeau imaginea celui iubit, sistemul dopaminei – cel asociat şi cu plăcerea şi dependenţa – era activat. Mai interesant este că rezonanţa magnetică a indicat că s-au activat şi alte zone din creier, mai exact cele responsabile cu asumarea riscului şi controlarea furiei şi a problemelor obsesiv-compulsive.

Îndrăgostit rănit, ca o persoană cu tulburări psihice

O nouă serie de studii, desfăşurată în Italia, a arătat că dragostea şi problemele mentale au multe în comun. Nivelul de serotonină al celor cu probleme în dragoste era asemănător cu cel al unor pacienţi care sufereau de tulburări obsesiv-compulsive.

Recent, OMS a luat decizia de a include dragostea pe lista „vinovaţilor” pentru o tulburare impulsivă, înregistrată cu codul F63.9.

Simptome de „dragoste bolnavă”

Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii afirmă că simptomele acestei maladii sunt gândurile obsesive despre altă persoană, schimbările bruşte ale dispoziţiei, mila faţă de sine, insomnia, acte negândite, impulsive, dureri de cap şi chiar reacţii alergice.


Citiţi şi:

Despre dragoste şi iubire…

Iubirea adevărată şi transcenderea dualităţii în relaţiile cu ceilalţi

OMS clasifică actualmente bătrânețea ca fiind o «boală», ceea ce deschide poarta pentru noi medicamente care să o combată
 


yogaesoteric
7 septembrie 2016


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More