În spatele scandalului piraţilor din Somalia se află deşeuri toxice radioactive

Comunitatea internaţională a ieşit în faţă în forţă să condamne şi să declare război pescarilor somalezi piraţi, în timp ce, discret, proteja flotele ilegale, neraportate şi neregulamentare (IUU) din întreaga lume care fac braconaj şi aruncă deşeuri toxice în apele teritoriale ale Somaliei încă de la căderea guvernului somalez de acum 18 ani.
 
În 1991, când guvernul din Somalia a fost dizolvat, marile puteri străine au profitat de ocazie pentru a-şi urmări interesele lor şi au început să prade rezervele de hrană ale ţării şi să folosească apele teritoriale, care nu erau păzite corespunzător, ca pe propriul lor teren de gunoi pentru deşeuri nucleare sau alte tipuri de deşeuri toxice.
 
Conform declaraţiilor celor de la High Task Seas Force (HSTF), în apele teritoriale ale Somaliei existau deja în anul 2005 peste 800 de vase de pescuit ilegale (IUU), care profitau de situația politică și de incapacitatea de control a Somaliei. Vasele IUU au braconat anual fructe de mare în valoare de aproximativ 450 milioane de dolari din apele teritoriale ale Somaliei. Astfel, ei au furat o nepreţuită sursă de proteine de la cel mai sărac şi înfometat popor de pe planetă şi au ruinat vieţile adevăraţilor pescari care aveau tot dreptul să pescuiască acolo.
 
Afirmaţii nedovedite despre aruncarea de deşeuri toxice şi despre pescuitul ilegal au circulat încă de la începutul anilor ’90, dar dovezile de necontestat au apărut abia în 2004 când acel tsunami devastator a lovit Somalia. Programul pentru Mediu al Naţiunilor Unite (UNEP) a raportat că valurile imense de tsunami au adus containere ruginite pline cu deşeuri toxice pe plajele din Puntland, în nordul Somaliei.
 
Nick Nuttall, purtătorul de cuvânt al UNEP, a declarat pentru Al Jazeera că, atunci când containerele au fost lovite şi deschise cu forţa de valuri, conţinutul lor a fost expus şi astfel a demascat o „activitate îngrijorătoare” care se derula de mai bine de zece ani. „Somalia a fost folosită ca un teren de gunoi pentru deşeuri foarte periculoase încă de la începutul anilor ’90 şi a continuat în timpul războiului civil de acolo. Deşeurile aruncate sunt de diverse tipuri: deşeuri de uraniu radioactiv, plumb şi metale grele precum cadmiu şi mercur, deşeuri industriale, deşeuri provenite din spitale, deşeuri chimice etc…” Nuttall a spus, de asemenea, că, de când containerele au fost aduse la ţărm de către tsunami, sute de localnici s-au îmbolnăvit şi suferă de sângerări bucale şi abdominale, infecţii ale pielii şi alte tulburări. „Ceea ce este cel mai îngrijorător aici este faptul că se aruncă deşeuri radioactive. Uraniul radioactiv aruncat are potenţialul de a omorî Somalia şi de a distruge complet oceanul”, spune el.
 

Ahmedou Ould-Abdallah, trimisul diplomatic al Somaliei la Naţiunile Unite, spune că această practică întreţine de 18 ani războiul civil din Somalia, deoarece companiile plătesc miniştrii din guvernul Somaliei sau/şi liderii militari pentru a fi lăsate să-şi arunce deşeurile. „Nu există control guvernamental… şi există doar câţiva oameni cu o înaltă ţinută morală… da, oameni aflaţi în poziţii înalte sunt mituiţi. Din cauza fragilităţii Guvernului Federal de Tranziţie, unele dintre aceste companii nici măcar nu mai cer voie autorităţilor – ele pur şi simplu îşi aruncă deşeurile şi pleacă.”
 
În 1992, ţările Uniunii Europene şi alte 168 de ţări au semnat Convenţia de la Basel pentru controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora. Convenţia interzice comerţul cu deşeuri periculoase între ţările semnatare, cât şi cu ţările care nu au semnat acordul, cu excepţia cazului în care un acord bilateral este negociat. Este, de asemenea, interzis transportul pe apă al deşeurilor periculoase către zone de război. Surprinzător, Naţiunile Unite au nesocotit propriile descoperiri şi au ignorat apelurile internaţionale şi ale Somaliei de a stopa jefuirea susținută a resurselor marine ale Somaliei, precum şi de a opri aruncarea deşeurilor toxice. Violările flagrante au fost de asemenea ignorate total şi de către autorităţile regionale maritime.
 
Acesta este contextul în care oamenii care au fost supranumiţi „piraţi” au apărut.
Toată lumea este de acord că ei sunt pescari somalezi obişnuiţi, care la început au furat bărci de viteză pentru a-i opri pe cei care aruncau deşeuri toxice şi pe cei care pescuiau ilegal, sau cel puţin pentru a obţine o „taxă” de la ei. Aceşti pescari s-au autointitulat Paza de Coastă Voluntară a Somaliei. Unul dintre liderii piraţilor, Sugule Ali, enumeră dezideratele lor: „stoparea pescuitului ilegal şi a aruncării deşeurilor periculoase în apele noastre… Noi nu ne considerăm bandiţi ai mării. Noi îi considerăm ca fiind bandiţi ai mării pe cei care pescuiesc ilegal şi aruncă deşeuri toxice şi vin înarmaţi în apele noastre teritoriale.” Autorul Johann Hari remarcă faptul că, deşi nimic din acestea nu justifică luarea de ostatici, „piraţii” se bucură de sprijinul covârşitor al populaţiei locale dintr-un anumit motiv. Site-ul independent de ştiri al Somaliei „WardherNews” a condus cel mai bun sondaj de opinie despre ceea ce crede şi consideră cetăţeanul somalez obişnuit. S-a constatat că 70% din populaţie susţine cu putere pirateria ca fiind o  formă de apărare naţională a apelor teritoriale ale ţării.

În loc să ia măsuri pentru a proteja oamenii şi apele teritoriale ale Somaliei de transgresiunile internaţionale, Naţiunile Unite au răspuns situaţiei create prin elaborarea unei rezoluţii agresive care îndreptăţeşte şi încurajează transgresorii să poarte un război cu piraţii somalezi.

Corul de cereri pentru o acţiune internaţională concertată a provocat o invazie navală multinaţională şi unilaterală care s-a grăbit să preia controlul asupra apelor teritoriale ale Somaliei. Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (unii membrii ai acestuia este posibil să aibă motive ascunse pentru care, indirect, să-şi protejeze propriile flote de pescuit ilegal din apele Somaliei) a aprobat în iunie 2008 rezoluţia 1816, iar în octombrie 2008 rezoluţia 1838, care „solicită statelor interesate de siguranţa activităţilor maritime să sprijine activ lupta împotriva pirateriei în apele teritoriale şi pe coasta Somaliei, mai ales prin desfăşurarea în zonă a propriilor nave şi avioane militare.” Ambele organizaţii, NATO şi Uniunea Europeană, au emis ordine cu acelaşi efect. Rusia, Japonia, India, Malaysia, Egiptul şi Yemenul împreună cu un număr din ce în ce mai mare de alte ţări s-au alăturat acestei lupte.

Timp de ani de zile, eforturile făcute pentru rezolvarea problemei pirateriei pe mare prin adoptarea de rezoluţii ONU au eşuat, în mare parte din cauza faptului că naţiunile membre au considerat că aceste rezoluţii le-ar îngrădi propria suveranitate şi securitate. Ţările nu vor să renunţe la controlul deţinut şi la păzirea propriilor ape teritoriale. Rezoluţiile ONU numărul 1816 şi 1838, pe care un număr de ţări din vestul Africii, Caraibe şi America de Sud le-au contestat, au fost adaptate pentru a fi aplicate numai Somaliei. Somalia nu are niciun reprezentant destul de puternic la Naţiunile Unite care să ceară amendamente pentru protejarea suveranităţii ţării sale, iar obiecţiile societăţii civile somaleze la proiectul de rezoluţie – care nu făcea nicio menţiune la pescuitul ilegal şi la aruncarea deşeurilor toxice – au fost complet ignorate.

Hari se întreabă retoric: „Trebuie să ne aşteptăm ca poporul somalez muritor de foame să stea pasiv pe plajele sale, bălăcindu-se în deşeurile noastre radioactive, privindu-ne cum le furăm peştele pentru a-l duce să-l mâncăm în restaurantele din Londra, Paris şi Roma? Noi nu am acţionat împotriva acestor infracţiuni, dar când câţiva pescari au ripostat prin blocarea coridorului de tranzit a 20% din resursele mondiale de petrol, am început să ţipăm şi să atragem atenţia asupra «răului» care se petrece. Dacă vrem cu adevărat să stârpim pirateria atunci trebuie să îi distrugem rădăcina – propriile noastre infracţiuni – înainte de a trimite vase de război pentru a-i anihila pe criminalii somalezi.”

Criza dublei piraterii din Somalia nu a fost soluţionată. Mohamed Abshir Waldo a scris în decembrie 2008 un articol numit: „Cele două tipuri de piraterie din Somalia. De ce lumea o ignoră pe cealaltă.” În acest timp în Somalia continuau cu mare zel atât pescuitul ilegal şi aruncarea deşeurilor toxice, cât şi acţiunile piraţilor somalezi. Pescarii somalezi transformaţi în piraţi, ca reacţie la braconajul maritim străin, şi-au intensificat războiul asupra oricăror tipuri de vase în Golful Aden şi în Oceanul Indian. Ca răspuns internaţional, guvernele străine, organizaţiile internaţionale şi sursele mediatice principale s-au unit acuzând Somalia şi descriindu-i pescarii ca pe nişte oameni foarte răi care jefuiesc vasele şi terorizează marinarii (chiar dacă niciun marinar nu a fost rănit). Această prezentare este nerealistă. Sursele media amintesc vag şi despre celălalt tip de piraterie şi anume pescuitul ilegal şi aruncarea deşeurilor toxice.

Navele aliate din întreaga lume – o flotă de peste 40 de nave de război din peste zece ţări asiatice, arabe şi africane, precum şi din mai multe ţări membre NATO sau ale Uniunii Europene – şi-au început vânătoarea asupra pescarilor somalezi piraţi, neţinând seama de faptul că ei înşişi se angajau astfel într-un act de piraterie.

Numeroasele întâlniri ale Grupului Internaţional de Contact pentru Somalia (ICGS) din New York, Londra, Cairo şi Roma continuă să sublinieze răutatea şi periculozitatea pescarilor somalezi şi să îndemne la viitoare acţiuni punitive, fără a menţiona nici măcar o dată violarea drepturilor omului prin pescuitul ilegal şi deversarea deşeurilor toxice în Somalia.

La întâlnirea din 30 mai 2009, din Cairo a ICGS Antipiraterie, Egiptul şi Italia au fost două dintre cele mai vehemente ţări care au cerut pedepse aspre pentru pescarii piraţi din Somalia. Membrii ICGS s-au reunit în 10 iunie 2009 la Roma ignorând descoperirea celor două vase de pescuit egiptene pline cu peşte prins ilegal în apele Somaliei şi a unei barje italiene care transporta un container imens suspectat că ar conţine deşeuri toxice radioactive. Cele trei vase sunt reţinute în Las Khorey, oraş de coastă somalez, de către comunitatea locală, care a invitat experţi internaţionali să investigheze aceste cazuri. Până în prezent comunitatea internaţională nu a răspuns invitaţiei autorităţilor din Las Khorey.

Poate fi dovedit faptul că ambele abuzuri, atât pescuitul ilegal, cât şi aruncarea de deşeuri toxice au loc şi în alte ţări africane. Coasta de Fildeş este victima unei conspiraţii internaţionale majore în care este trecut cu vederea faptul că acolo se aruncă ilegal deşeuri deosebit de periculoase.

Pirateria este considerată o acţiune disperată. În cazul Somaliei, ceea ce pentru unii reprezintă piraterie, pentru alţii reprezintă Pază de Coastă.

Citiți și:

Apa din SUA, contaminată de corporaţii şi armată

Armatele secrete ale NATO

yogaesoteric
19 aprilie 2011

Also available in: Français