În special pentru bunăstarea celor puţini şi bogaţi, ţările se îndatorează tot mai mult

Motto: „Cu toţii ştim ce trebuie făcut. Nu ştim însă cum să mai ajungem la putere
 după ce facem ceea ce trebuie”
Jean-Claude Junker

Structura socială şi economică a multor ţări din zilele noastre a ajuns să se bazeze pe un consum susţinut de un grad ridicat de îndatorare şi de garantarea unor drepturi multiple. Şefii băncilor centrale au apelat la datorii publice şi instrumente monetare pentru a genera creşterea economică, a ridica nivelul de trai al populaţiei şi a gestiona problemele de inegalitate socială, văzând în această metodă o cale lejeră de a stimula activitatea economică. Rezultatul obţinut constă însă într-un grad excesiv de îndatorare şi un dezechilibru major al pieţei globale comerciale şi de capital, opinează fostul bancher Satyajit Das, într-un articol publicat de Market Watch.

Angajamente costisitoare

Guvernele îşi au partea lor de vină în jocul politicilor populiste promulgate pentru acapararea sau păstrarea puterii. În mediul privat, marile companii au recurs la acordarea unor beneficii extrasalariale pentru angajaţi, ca să reducă presiunea pe fondul de salarii, concomitent cu creşterea profitului şi majorarea valorii de piaţă a firmelor. Însă aceste angajamente costisitoare rar au găsit fonduri directe pentru o finanţare totală.

În locul identificării disfuncţionalităţilor fundamentale din cadrul unei economii, s-a mers pe varianta folosirii bugetelor publice, finanţate de datoriile publice ale guvernelor sau de băncile centrale, pentru creşterea cererii. Autorii acestei politici au sperat că o creştere economică puternică şi un grad ridicat de inflaţie vor corecta problemele. Situaţia actuală se aseamănă cu cea descrisă de arheologul Arthur Demarest într-un studiu dedicat civilizaţiei Maya: „Societatea a evoluat în prea multe clase elitiste, toate solicitând produse exotice: jad, obsidian, blănuri de animale. Nobilimea a devenit costisitoare, neproductivă şi parazită, sifonând o mare parte din energia societăţii, pentru a-şi satisface poftele frivole”.

Probleme ascunse

După şapte ani de criză financiară, nivelul datoriei publice în economiile dezvoltate este în creştere. Dezechilibrul global nu mai este atât de accentuat, dar asta şi ca urmare a unei încetiniri în creşterea economică. Mari puteri economice, precum Germania şi China, se arată reticente în reluarea unui ritm susţinut de creştere economică, schimbând din mers modelul economic bazat pe export.

Marii datornici, precum Statele Unite, refuză să scadă cheltuielile şi să pună ordine în
sistemul financiar public. Entuziasmul pentru reformele financiare fundamentale s-a dizolvat, lăsând loc temerii că un nivel scăzut de îndatorare poate reduce ritmul de creştere economică.

Până în prezent, actorii principali ai acestei piese nu dau semne să conştientizeze că măsurile fiscale şi monetare de care dispun nu rezolvă problemele fundamentale ale economiilor acestor ţări. În încercarea de a masca eşecurile şi limitele lor, aceştia îşi împănează discursul cu acelaşi jargon complex, calcule obscure şi ideologii obosite, evoluând pe un model descris de G.K. Chesterton: „Nu este ca şi cum nu ar găsi soluţia problemei. Ei nu văd problema!”.

Politicile lor, acum axate pe dobânzi reduse şi programe de relaxare cantitativă, pot avea efecte secundare distrugătoare.

Risc moral

Rezultatul efectiv al achiziţiei puterii executive se traduce în impozite mai mari şi o creştere a datoriei publice. Procesul este unul de transfer al resurselor de la deţinători către marii datornici şi emitenţii de monedă, în final ajungându-se la o diminuare a bogăţiei. Monetizarea datoriei creează şi riscuri morale majore. O dobândă scăzută şi accesarea uşoară a creditelor reduc disciplina în piaţa bancară. Datornicii întâmpină o opoziţie tot mai mică în reducerea gradului de îndatorare.

Costurile reduse ale împrumuturilor menţin în piaţă investiţiile nerentabile şi reduc stimulentele guvernelor, pentru ţinerea sub control a sectorului financiar public. În  cele din urmă, politicile de gestionare a crizei datoriilor pedepsesc consumul moderat şi răsplătesc îndatorarea, excesul şi risipa.

Adevăruri ţinute sub cheie

Politicile monetare actuale încep să dea semne de eşec, susţine Satyajit Das. Banca Reglementelor Internaţionale şi alte bănci centrale deja forţează limita acestora în încercarea de a restarta motoarele economiei globale, fără a trata problema în profunzime. Populaţia se teme de un adevăr dureros şi de efectul acestuia în viaţa fiecăruia, făcând reacţia politică şi socială să fie una incendiară în cazul unei dezvăluiri.

Până la urmă, teama, furia şi pierderea economiilor clasei de mijloc în timpul marii Crize Economice au pus bazele fascismului. Guvernele nu sunt doritoare să împărtăşească cetăţenilor dimensiunea reală a problemelor economice, lipsa soluţiilor sau costul real al ajustărilor necesare. În schimb, rămâne în vogă constatarea istoricului Simon Schama, conform căruia nimeni nu ar mai avea vreo şansă în alegeri, dacă ar anunţa sfârşitul epocii de consum.

Într-un moment de sinceritate, Jean-Claude Junker, pe atunci prim-ministru al Luxemburgului, admitea: „Cu toţii ştim ce trebuie făcut. Nu ştim însă cum să mai ajungem la putere după ce facem ceea ce trebuie.”

Un capital economic şi politic a fost între timp risipit pe politici inadecvate, care prezintă efecte secundare şi diminuează şansele de redresare economică. Politicienii de pretutindeni par să fie  ghidaţi de vorbele lui Soljeniţîn: „Minciuna continuă este cea mai sigură formă de supravieţuire”, încheie Satyajit Das.

Sursa: business24.ro

Citiţi şi:

Comisia Europeană a decis să se înfrupte din banii populaţiei
«La ordine prin haos»

yogaesoteric
27 octombrie 2015