În timp ce România era jefuită magistral, în loc să oprească acest asasinat economic, cozile de topor căutau politicieni de tras în furci!

Cum au contribuit Entităţile Asociative Externe la asasinarea economiei româneşti

Vă oferim în continuare dezvăluiri despre Entităţile Asociative Externe ca să realizaţi cum am trăit, fără să ştim, manipularea secolului care a dus la subminarea economiei naţionale şi, în consecinţă, a tras nivelul nostru de trai cât de jos s-a putut.

În 2007 în România erau mai mult de 1.000 de societăţi comerciale cu capital de stat şi încă 54 de astfel de companii cu statut special. Dacă s-ar fi evaluat corect, numai activele imobiliare ale acestora valorau peste 1.500 de miliarde de dolari, ceea ce poate fi confirmat de oricare dintre specialiştii pieţei imobiliare autohtone. Cele 1.500 de miliarde de dolari pot reprezenta Produsul Intern Brut (PIB) al României pe 10 ani, sau cheltuielile totale ale statului român pe 40 de ani.

Foarte mare atenţie! Aceleaşi societăţi de stat mai aveau în posesie alte lucruri de mare valoare: brevete de invenţie, hărţi geologice, active de miliarde de lei în linii de curent, utilaje deosebite, nave impresionante, precum şi capital uman de excepție, bine pregătit, poate chiar la nivelul specialiştilor din cele mai avansate ţări ale lumii.

Acum apare ticăloşia: valoarea capitalului social al acestor companii deţinute de stat a fost coborât artificial de politicienii aflați la putere, corupți până în măduva oaselor și hotărâți să fure, la numai 5 milioane de dolari! Da, citiţi bine: de la 1.500 de miliarde USD, ele au fost hoţeşte evaluate la… numai 5 milioane USD. Aşa ceva nu s-a pomenit nicăieri în lume! Vinzi, privatizezi sau dizolvi peste 1.000 de societăţi comerciale cu o avere de 1.500 miliarde de dolari pe doar 5 milioane de dolari!

Practic, este imposibil de calculat ce profituri uriaşe au ieşit din țară. Păi cum să n-aibă parale inamicii României, dacă a fost posibil acest jaf de neimaginat? Cumpărătorii acestor societăţi aruncau statului român firimituri de maximum 100.000 de dolari şi primeau active imobiliare de 50 de milioane de dolari. Fără să mai socotim celelalte beneficii despre care am scris mai sus!
Aşa s-a privatizat țara noastră, iubita Românie! Documente care pot oricând susţine aceste afirmații se pot găsi foarte uşor în arhiva FPS, AVAS etc.

Însă, în timp ce România era jefuită magistral, în loc să oprească acest asasinat economic, cozile de topor, guralivii bine plătiţi de afară, căutau politicieni de tras în furci în pieţe publice. Era mai la îndemână. Mai vizibil şi mai interesant pentru presă şi mai uşor pentru „vectorii de opinie” care aleg, mereu, ce pică „mură-n gură”.
Această practică este şi azi în mare vogă. Puțini sunt cei care îndrăznesc să se aplece pentru a scoate la iveală adevăratele mişelii la care a fost supusă această țară.

Acum să ne întoarcem la aceste privatizări monstruoase şi să desluşim simplitatea mecanismului care ne-a asasinat economic. Luăm ca exemplu industria siderurgică, dar la fel s-a petrecut şi în cea farmaceutică sau în altele. Boşii din spatele marilor companii siderurgice ce dominau piaţa mondială la acea oră nu aveau nevoie de concurenţă. Deci, era necesar fie să închidă unităţile din România, fie să le cumpere ca să le integreze în sistemul lor de producţie. Sau amândouă la un loc. Costurile trebuiau însă să fie mult diminuate pentru ca profitul să fie optimizat la maximum.

Ei bine, acum intră în scenă acele EAE (Entităţi Asociative Externe). Boşii luau legătura cu acestea, se înţelegeau la preţ (iar aceste EAE nu sunt deloc ieftine) şi se trecea la treabă. Lanţul este foarte clar: acele EAE dădeau „ordin pe unitate” filialelor din România. Şi acestea (care apără „democraţia”, drepturile violatorilor, ale căţeilor, ale LGBT, mă rog, probabil şi alea care luptă pentru salvarea apretului) erau plătite gras tot din banii boşilor interesaţi de economia românească şi hora începea de îndată.

Filialele locale ale EAE dădeau tonul corului trădătorilor: trebuie musai privatizare, mare, mică sau mijlocie, numai privatizare să fie, şi asta cât mai repede, imediat, pe loc dacă se poate. Mesajul trebuia susţinut mediatic non-stop, aşa că aceștia au cumpărat, la rândul lor, publicaţii şi jurnalişti dar şi diverşi părerologi cu alură intelectuală. Nişte trompete care şi-au făcut bine treaba, poate chiar prea bine.

Cum se ridica vreunul dintre puținii politicieni interesați să ridice vreo întrebare, să se opună unei privatizări pe nimic sau să ceară amănunte financiare, acesta era imediat calificat drept comunist, vândut cuiva, de preferinţă ruşilor – bietul om era făcut praf de măciucarii din presă şi de cei din ONG-uri. Aceştia din urmă, năimiţii, vânduţii, nu sunt niciodată de vină. Nu, pentru că ei sunt vajnicii apărători ai democraţiei şi ai capitalismului de cumetrie. Acela unde traficul de influenţă este rege!

Dar filialele EAE din România, în paralel, îşi pregăteau slugile de mai târziu: ofereau burse sau cooptau în diverse proiecte bine remunerate tinerii cu bune aptitudini şi cu mari şanse de a deveni crema societăţii româneşti de mâine: jurnalişti, politicieni trădători de neam şi țară etc. Acesta era primul pas. Următorul pas a fost şi este acela de a-şi instala soldaţii în poziţii-cheie în politică (de obicei consilieri), dar şi în companiile de stat.
Cam aşa s-a privatizat economia românească!

Acum au rămas numai câteva sute de societăţi cu capital de stat. Dar un privitor atent va sesiza imediat că în acestea activează zeci de directori generali, sute de directori de diverse direcţii şi mii de şefi de serviciu, başca alte mii de persoane băgate în consiliile de administraţie (aici, cei mai de succes sunt nişte „politicieni” cu apetenţă deosebită pentru săritul dintr-un partid în altul, transpartinici care va să zică). La prima vedere, putem număra cu uşurinţă vreo 5.000 de funcţii de conducere în aceste societăţi de stat unde fiecare ridică nu mai puţin de 200.000 de lei pe an, salarii plus bonusuri, iar 90% dintre directorii generali au venituri de la buget ce sar de un milion de lei anual. Mulţi bani pentru mai nimic.
Cu alte cuvinte, un parlamentar câştigă cel mult 60.000 de lei pe an şi e înjurat, zilnic, ca la uşa cortului, dacă face parte dintre cei extrem de puțini pe care îi interesează binele poporului, în vreme ce miile de infiltraţi aserviţi EAE ridică de trei ori mai mulți bani…

Aţi înţeles, probabil, schema: parlamentarii, elemente esenţiale ale statului democratic, este necesar să fie îngropaţi sub insulte şi acuzaţii ca să îşi piardă credibilitatea, în timp ce adevăratele căpuşe, soldaţi ai EAE, se umflă din banii poporului având ca unic scop sabotarea fiecărei companii de stat, și urmăresc să o ducă fie la faliment, fie să o scoată la mezat pe nimic, ca să fie distrusă ulterior.
Şi uite aşa ne umplem de marfă made in Bangladesh!

P.S. – Analize OSINT şi HUMINT despre jaful naţional există. Inclusiv din anii ’96 – 2000. Vor ieşi curând pe piaţă.

Autor: Ninel PEIA, deputat de Ilfov

Citiți și:

Roșia Montană – un proiect de jaf național (I)

Concepte geniale de supravieţuire naţională în era globalizării

Parlamentul României – un mediu de parazitism

yogaesoteric
5 octombrie 2016