În viață, realul este mereu re-editat și re-modelat, pentru a corespunde planurilor de marketing comercial, politic, ideologic sau religios

Nevoile, alegerile, dorințele noastre, ba chiar voința și auto-convingerea (operată de eul nostru evocator) că suntem liberi să alegem* pot fi fabricate, exact în maniera în care sunt manipulate emoțiile spectatorilor unei piese de teatru prin focalizare sau efecte speciale**.

În teatru, realul este rescris pentru necesitățile momentului artistic. În viață, realul este mereu re-editat și re-modelat, pentru a corespunde planurilor de marketing comercial, politic, ideologic sau religios ori, după caz, familiarității și certitudinii cutiei de confort. Nevoile artificiale, atât de simplu și cinic generate, ajung să fie confundate cu nevoile naturale, iar satisfacția hedonistă rezultată din achizițiile „necesare” acoperirii acestor nevoi (achiziții făcute frecvent pe credit) ajunge să fie confundată cu libertatea și egalitatea de șanse. Egoismul cinic al energiei alocate satisfacerii acestor nevoi artificiale ajunge să evacueze din om spiritul altruist, solidaritatea și cooperarea, adică exact ceea ce, conform lui Yuval Noah Harari, ne-a asigurat prevalența pe Pământ, plasându-ne în vârful lanțului trofic.

Această rescriere permanentă a realului este, în mod bizar și angoasant, similară cu modelarea si simulările pe calculator, dar mai ales cu cele pe care le practică operatorii de baze de date din industria tehnologiei informației. Realitatea și chiar natura umană sunt re-editate pentru a corespunde acestor modele și simulări. Omul, privit individual sau ca membru al unei comunități, capătă fără voia sa o clonă virtuală, tehnologică, un fel de doppelgänger informatic care îi determină mare parte a voinței.

Cenzura nerușinată a faptelor, informațiilor sau opiniilor care nu corespund „valorilor” comunității ascunde o felie consistentă a realității, exact la fel ca în regimurile totalitare ale secolului XX, sub camuflajul unei pretinse asigurări a accesului liber la informație corectă, nealterată de fake news (ceea ce face din această cenzură un fake news prin omisiune). Consimțământul contractual (achizitor) este deformat sub impactul acestor modele, simulări și camuflaje, la fel cum spațiul se curbează sub impactul enorm al gravitației găurilor negre.

Ironia este faptul că instrumentele cu care se ajunge la această performanță, materia primă a reconstrucției realității palpabile, suntem noi, cei care ne punem sufletul pe tavă pentru a-l oferi creatorilor de jocuri, modele și simulări, cu fiecare privire îndreptată către reflexia noastră în oglindă, cu fiecare click pe care îl dăm pe o pagină de internet sau de socializare virtuală.

Drama lumii contemporane este că informația și educația au fost monopolizate – nu prea mai există presă scrisă, educația și formarea profesională ne-digitalizată sunt repudiate, iar intenția de a frecventa biblioteci fizice, nealterate de gardienii informatici ai met-adevărului este descurajată. Ca și economia, ca și justiția sau cultura, aceste domenii ale vieții contemporane sunt jugulate prin efectul TINA (there is no alternative).

Este reconfortant să credem că, prin alegerile libere și raţionale pe care le facem, modificăm permanent realitatea și facem ca viitorul să fie predictibil. Dar cele mai multe opțiuni și achiziții sunt iraționale (sau cel mult oligo-raționale). Realitatea faptică, așa cum o percepem și interpretăm, este deja remodelată prin tipare comportamentale și preconcepții, încă înainte ca noi, ca persoane sau ca grupuri populaționale, să trecem la acțiune. Traseul nostru narativ, comportamentul nostru curent, credințele și ideologia, dincolo de propriile noastre planuri, aspirațiile sau realitățile imaginative, ne sunt deviate prin impactul cu aceste tipare și preconcepții.

Remodelarea realității ne ajută să rezistăm bombardamentului informațional și stresului cotidian, economisind energie sau construind scuturi mentale ori șanțuri și ziduri de apărare ale propriei citadele, dar ne poate face să greșim și ne poate pricopsi cu iluzii. Sunt erori care ne pot falimenta și iluzii care ne pot ține captivi.

Note:
*Cea mai mare minciună spusă de un laureat al premiului Nobel pentru economie este chiar titlul unei cărți scrisă de respectivul în coautorat cu soția sa – Liber să alegi, de Rose & Milton Friedman. Acesta este, de fapt, cea mai mare problemă a teoriei jocurilor – cum putem fi siguri că realitatea nu este chiar simularea realității?
**Nu degeaba conflictele armate contemporane, care determină victime reale, sunt denumite, în mod cinic, „teatre de război”.

Autor: Gheorghe Piperea