Înainte de turul 2 al alegerilor, invocaţiile colective au contribuit la trezirea sufletului neamului românesc

 
de Maria Nicola
 

Aceia dintre noi care am participat la invocaţiile colective din noaptea de 15 spre 16 noiembrie am simţit cu siguranţă faptul că atunci s-a petrecut, în şi prin noi, ceva cu totul extraordinar. Prin aceste invocaţii, yoghinii apelează ajutorul lui Dumnezeu, al diferitelor entităţi angelice, al Marilor Puteri Cosmice şi diferite aspecte dumnezeieşti, pentru ca ele să se manifeste în şi prin fiinţele umane, astfel încât binele dumnezeiesc să înceapă să predomine pe această planetă şi tot ceea ce este rău, dizarmonios, nefast, corupt şi pervers să diminueze – atât în fiinţele umane, cât şi la nivelul societăţii şi în cadrul diferitelor evenimente şi fenomene care se produc în această ţară şi pe această planetă. Aceste invocaţii fac apel la graţia divină pentru trezirea sufletelor fiinţelor umane faţă de ceea ce este frumos, înălţător, binefăcător şi dumnezeiesc, pentru trezirea discernământului lor astfel încât să nu mai fie influenţate şi să nu mai accepte nimic din ceea ce este rău, corupt sau vicios.

Nu este cu siguranţă o întâmplare faptul că invocaţiile au avut loc chiar înainte de turul doi al alegerilor, ceea ce a declanşat o puternică trezire a sufletului neamului românesc, iar aceasta a produs o reacţie surprinzător de vehementă de respingere a unui posibil preşedinte corupt şi scelerat. Deşi nu s-a urmărit special ca aceste invocaţii să fie exact înainte de alegeri – ele  fiind  programate  cu  mult  timp  înainte –,  iată  că neîntâmplător a existat această sincronizare care a contribuit din plin la uluitorul rezultat al alegerilor.
 

Diferiţi comentatori şi analişti au încercat în van să găsească o explicaţie satisfăcătoare pentru valul popular care a năruit planurile electorale ale candidatului PSD; nimeni nu a reuşit să înţeleagă cum a pierdut acesta nişte alegeri pe care le avea practic „în buzunar”. Diferitele evenimente care s-au petrecut în acele ultime zile dinainte de turul doi şi care au contribuit la aceasta nu pot explica în întregime nici participarea neobişnuit de mare la vot şi nici diferenţa de 10 procente dintre candidaţi. A fost un veritabil miracol, fie că folosim acest cuvânt în sens metaforic, fie că ne referim la sensul lui propriu.

 

Cu Biserica Ortodoxă Română care a făcut o respingătoare campanie pro-PSD, românii sunt probabil prea puţin dispuşi să accepte că în desfăşurarea de-a dreptul miraculoasă a evenimentelor cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie Graţia Divină a jucat un rol preponderent. Şi totuşi, Dumnezeu se află deasupra tuturor bisericilor şi dincolo de prejudecăţile noastre. Iată că de data aceasta El s-a manifestat prin trezirea sufletului neamului românesc – aspect la care merită din plin să medităm acum, înainte de ziua naţională, pentru a deveni conştienţi de imensa forţă latentă a sufletului acestui popor.
 

Prea uşor am acceptat până acum să dormim „somnul cel de moarte” despre care ne avertizează chiar imnul nostru naţional. Fiecare dintre noi putem contribui la trezirea sufletului neamului românesc prin acţiuni spirituale sau sociale. Printre acestea se numără şi rugăciunile colective care imploră graţia lui Dumnezeu pentru dezvăluirea faptelor celor corupţi aflaţi la putere (nici în această direcţie nu este deloc întâmplător faptul că se fac din ce în ce mai multe astfel de dezvăluiri). Poate că, analizând aceste aspecte, unii români vor realiza că au scăpat ca prin urechile acului de un viitor dezastruos şi vor da dovadă de mult mai multă vigilenţă şi implicare socială în viitor.

 

yogaesoteric
28 noiembrie 2014

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More