Încă un semn rău pentru Z: „Strategia NATO în Ucraina a eșuat”

Planurile Occidentului de a înfrânge Rusia pe câmpul de luptă și de a-i distruge economia au dat greș, ceea ce reprezintă un „eșec pentru toată lumea”, a declarat fostul premier italian Giuseppe Conte.

Comentând situația războiului prin procură dintre NATO și Rusia, Conte a declarat că strategia de a livra „la nesfârșit echipamente militare” Ucrainei și „logica escaladării” nu au dus la atingerea scopurilor proclamate inițial de liderii occidentali.

Într-un comentariu pe Facebook, Conte spune că, la un an și jumătate de la invazia Rusiei, a venit „momentul să facem o analiză onestă a războiului din Ucraina, în loc să dăm crezare „opiniilor optimiste care au dominat în spațiul occidental, alimentate de o propagandă belicoasă, superficială și asurzitoare”.

În loc să se ajungă la „preconizata înfrângere militară a Rusiei”, s-a produs contrariul, afirmă politicianul italian, care adaugă:

Nu a existat o înfrângere a armatei ruse la Bahmut, nu a avut loc o slăbire a unităților sale militare și paramilitare, nu s-a produs nicio retragere în fața contraofensivei ucrainene. Perspectivele unei destabilizări interne (a Rusiei) s-au năruit în fața consolidării puterii lui Putin și a creșterii consensului intern.”

Conte nu a uitat să pomenească nici de eșecul sancțiunilor economice impuse Rusiei de către Occident, care nu au dus nici la falimentul economic, nici la izolarea economică a țării.

Mai mult, Putin a reușit să sporească coeziunea din cadrul BRICS, sporindu-și astfel influența externă.

Fostul premier italian a amintit și de lipsa de orizont a conducerii de la Bruxelles, războiul dovedind „incapacitatea Uniunii Europene de a elabora o strategie comună eficientă și de a produce o guvernanță politică și economică autonomă, ci a demonstrat, dimpotrivă, servitutea guvernelor noastre față de Statele Unite”.

Potrivit lui Conte, în războiul din Ucraina se înregistrează un „eșec general”, inclusiv al Rusiei și al lui Putin personal. Acesta, în ciuda așteptărilor unei victorii rapide, „s-a trezit implicat într-un conflict costisitor din toate punctele de vedere, cu acuzații la adresa sa de a fi comis crime împotriva umanității și cu perspectiva de a-și vedea compromis rolul internațional”.

Și liderul italian conchide:

După un an și jumătate, care este realitatea care domină în fața acelor predicții simpliste pompate de propaganda de război? Realitatea este că sunt 500.000 de morți de ambele tabere. Realitatea este că sunt peste 6 milioane de ucraineni refugiați care și-au părăsit țara. Realitatea este că sunt orașe întregi și teritorii vaste distruse complet, la reconstruirea cărora va fi nevoie să ajutăm în următorii ani, cu un angajament financiar european estimat într-o primă fază la 50 de miliarde de euro.

Comentariile lui Giuseppe Conte, care a condus guvernul Italiei între 2019 și 2021 și este acum președintele Mișcării 5 Stele, contrastează flagrant cu atitudinea ultrabelicoasă a succesoarei sale, Giorgia Meloni. Meloni este o sprijinitoare necondiționată a eforturilor de război ale Ucrainei, în ciuda unei degradări tot mai rapide a nivelului de trai al italienilor, mai ales ca urmare a efectului de bumerang al sancțiunilor anti-Rusia, care au dus la explozia prețurilor la energie și la celelalte produse.

Mai mult, Meloni nu a reușit până acum să își respecte nici principala promisiune electorală: stăvilirea valului de imigranți.

Însă poziția lui Conte în privința războiului din Ucraina este importantă mai ales pe plan extern, dat fiind că politicianul – spre deosebire de Meloni – face parte din grupul euro-entuziaștilor.

Nu este, așadar, câtuși de puțin vorba de opiniile unui „putinist” sau „conspiraționist”, ci de ale unui foarte influent globalist.

Lungul și asprul rechizitoriu al lui Giuseppe Conte adus grupării occidentale a „belicoșilor” este un nou semn că, în culise, se pritocesc negocierile de pace. Și că opinia publică, drogată timp de un an și jumătate cu propagandă războinică, este necesar să fie pregătită pentru o modificare dramatică de discurs.

Citiți și:
Despre „putiniști”
Amânarea deciziei înseamnă prelungirea războiului și costul acestei amânări se măsoară în vieți omenești
Aspecte ale războiului ruso-ucrainean

 

yogaesoteric
1 octombrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More