Încotro?

Dacă mă întrebați pe mine, realist vorbind, există o singură soluție simplă și cât de cât decentă la actuala problemă palestiniană.

În condițiile în care Israelul nu e dispus să respecte drepturile omului și legislația internațională, oferindu-le palestinienilor o pace decentă ce presupune un minim de dreptate, iar reconcilierea, pe de altă parte, nu depinde doar de Israel, care nu face nimic în acest sens, ci și de tabăra palestiniană, soluția de avarie e foarte simplă. Israelul ar fi necesar să facă ceea ce ar fi fost necesar să facă până acum și n-a făcut: să își securizeze granița, ceea ce nu e mare filosofie. Eventual să ia exemplu de la Putin, care ține acum pe loc cu mine și fortificații ditamai armata finanțată generos de NATO, iar ei nu au fost în stare să oprească 1.000 de zănatici care și-au pregătit asaltul într-o exclavă sigilată ermetic și monitorizată constant tot de către ei.

17 ani i-au ținut pe palestinieni sub blocadă, care, apropo, e conform dreptului internațional un act de război, cu costuri umanitare uriașe de care nu le-a păsat, și cu costuri politice, în speță întreținerea unui climat propice radicalizării, de care nu ai voie să pomenești dacă nu vrei să te trezești cu eticheta de antisemit. Au făcut asta în ideea de a preveni fix ce s-a petrecut pe 7 octombrie și încă nu înțelegem cum s-a putut petrece, iar o blocadă implică un efort logistic și costuri aferente mult mai mari decât sigilarea unei granițe, demers care, spre deosebire de blocadă, nu reprezintă un act de război.

Așadar, nu! Se cuvine să o spunem răspicat. Uciderea a încă 1.500 de copii palestinieni în următoarea săptămână, în uralele unor tefeliști care și-au dat arama (de fasciști) pe față, nu reprezintă o soluție nici măcar din punct de vedere practic, dacă obiectivul e realmente exercitarea dreptului Israelului de a se apăra, nu o nouă expansiune teritorială. E doar răzbunare primitivă, sălbatică, iar mamele și copiii din Palestina plătesc acum nu doar pentru crimele comise de militanții Hamas, care nu dau doi bani pe viața lor, căci era ușor de anticipat ce o să urmeze, ci și pentru incompetența aparatului de securitate israelian (deși unii se întreabă dacă nu cumva o fi altceva la mijloc) care, în mod evident, nu dă nici el doi bani pe viețile civililor.

De altfel, ar fi comic dacă n-ar fi sinistru argumentul conform căruia spre deosebire de barbarii de palestinieni, civilizații de israelieni fac tot ce pot pentru a evita victimele civile. Însă nu știu cum se face că după fiecare bombardament umanitar de acest fel, ăia mor oricum cu sutele, miile și poate de data asta cu zecile de mii.

Tot astfel, mesajul pe care i l-a trimis Biden lui Bibi după o săptămână de asediu total și măcel a fost: măcelărește-i în continuare, dar din când în când mai dă-le și câte un pahar cu apă, ca să creadă în continuare tefelimea că tu ești ăla civilizat, statut care atrage cu sine, bineînțeles, și privilegiul imunității. Or, din acest motiv, bombardamentele umanitare sau doar pretins umanitare sunt mai perverse decât bombardamentele fără pretenții de acest tip, iar uneori chiar mai atroce, civilizația (umanitară) fiind cel mai bun alibi al barbariei.

Deci asta ar fi opțiunea simplă: să pună capăt bombardamentelor, să își sigileze granița pe bune, dacă n-au fost și nu sunt dispuși să construiască o țară pentru ambele popoare, să îi tragă la răspundere pe responsabilii din aparatul de securitate, iar după aceea să îi vâneze pe făptași prin acțiuni mult mai chirurgicale, deci mult mai puțin sălbatice, în loc să continue să omoare mii (și în curând zeci de mii) de oameni nevinovați, fără niciun câștig real în materie de securitate.

Problema e că la fel ca în cazul operațiunii militare rusești din Ucraina, nici în cazul de față nu e clar ce vrea, de fapt, Israelul, care e obiectivul concret, ceea ce lasă impresia că întregul demers e improvizat și emoțional. Oficial au spus că vor să distrugă Hamas. Dar cum ar putea să facă asta? Și care ar fi câștigul real?

Dacă îngroapă Gaza sub bombe, omorând liderii Hamas cu tot cu alte zeci de mii de civili, după care iar îi bagă pe ăia la pușcărie, în câțiva ani se vor trezi cu o nouă mișcare și mai radicală, căci disperarea nu poate să dea naștere decât la radicalism (care oricum nu contează prea mult, așa cum am spus, atâta timp cât ești în stare să îți securizezi granița). Ca să nu mai vorbesc de riscul prelungirii, extinderii și escaladării unui conflict în care Israelul va depinde tot mai mult de ajutorul militar occidental, cu riscul de a constata, la un moment dat, ca și Zelenski, că acest ajutor nu e nelimitat și garantat pe veci.

Ar mai fi soluția expulzării, dar el-Sisi a spus deja că nici nu se pune problema ca Egiptul să accepte din nou soluția utilizată deja de Israel în repetate rânduri, anume mutarea palestinienilor pe teritoriul statelor arabe cu care se învecinează. Iar dacă Israelul întinde prea mult coarda, se poate trezi în situația în care Egiptul va denunța tratatul de pace cu Israelul, iar atunci va avea o problemă de securitate mult mai mare decât cea pe care încearcă să o rezolve prin mijloace inadecvate. Ca să nu mai vorbim de reacția restului lumii musulmane și de faptul că nici sicofanții care conduc în momentul de față marile democrații occidentale nu sunt lipiți de scaun, pentru că nici europenii și americanii nu sunt chiar tâmpiți și dispuși să înghită orice și să rabde orice pentru faptul că liderii lor nu știu să le mai spună și nu lui Bibi, Zelenski și cui li s-o mai alătura.

Și atunci ce o să facă? Holocaust? Evident, scenariul e exclus și absurd. Poți să îi calci în picioare pe oamenii ăia. Nu mai poți să îi extermini în secolul XXI. Și cu tot rasismul antiarab care există, din păcate, în Israel, nici nu aș putea să suspectez statul evreu de astfel de intenții.

Ar mai exista și soluția reocupării permanente a Fâșiei Gaza, dar dacă cetățenii și decidenții israelieni trag aer în piept și urmăresc să iasă o clipă din starea de furie vindicativă care le-a întunecat conștiința, altfel ușor de înțeles, dar care nu ajută la nimic, vor constata că un astfel de obiectiv presupune costuri militare, economice și politice mult mai mari decât construcția unui zid, cu ceva fortificații, sârmă ghimpată, garduri electrice și niște mine, pe care hamașii n-o să-l mai sară în veci, dacă oricum nu se mai pune de mult problema păcii și implicit a respectării drepturilor fundamentale ale tuturor locuitorilor din Țara Sfântă.

De altfel, amânarea invaziei terestre s-ar putea să indice faptul că decidenții de la vârful statului și generalii israelieni încep deja să își dea seama că din Gaza s-ar putea să iasă și mai șifonați decât sunt deja, lăsând în urmă, pe de altă parte, mii de soldați morți care se vor adăuga la numărul civililor și soldaților evrei uciși deja, fără ca apoi să poată să explice prea ușor de ce a fost nevoie să mai moară și oamenii ăștia. Asta în condițiile în care sunt luați deja la întrebări și nu sunt deloc în stare să explice nici de ce nu au fost în stare să își protejeze populația de la bun început, de ce s-a ajuns aici.

De aceea spun că a curs deja prea mult sânge, iar continuarea vărsării de sânge nu e doar inumană, ci și irațională. E o rușine pentru umanitate, cu beneficii de securitate egale cu zero. Israelul a demonstrat deja că nu e în stare să depășească nivelul unui apartheid cu față – sau mai bine zis mască – umană, că nu vrea și nu poate mai mult decât atât. Dar ar fi necesar să înțeleagă că nici mai puțin de atât nu se poate, pur și simplu nu se poate, chiar dacă pentru moment liderii occidentali sunt mult prea inepți și ticăloși pentru a-i explica, cu calm, acest adevăr politic elementar.

Dacă nu suntem în stare să nu omorâm oameni, măcar să nu îi mai omorâm aiurea și fără socoteală, mânați de convingerea bolnavă că lumea e mai bună și mai dreaptă dacă omorâm mai mulți copii – adică și pe ai lor – în loc de mai puțini. Nu doar din punct de vedere uman, ci și din punct de vedere politic, reducerea numărului victimelor nevinovate din rândul ambelor tabere e singura soluție de avarie, mai acătării, în momentul de față. Cu atât mai mult cu cât mai sunt aproape 200 de ostatici evrei în Gaza, ce ar putea fi aduși înapoi la familiile lor în schimbul încetării unui război care oricum nu duce nicăieri și care a mers deja prea departe, în ciuda faptului că mulți oameni foarte civilizați sunt – a câta oară? – ferm convinși că e nevoie să mai moară oameni, că încă nu a curs îndeajuns de mult sânge.

Autor: Alexandru Racu

Citiți și:
Cum vine asta: Europa cea democratică nu sprijină Israelul?
Raport bombă! Netanyahu știa de planurile Hamas cu trei zile înainte de atac, dar a ordonat armatei să se retragă
De ce Sudul Global îi bate obrazul Occidentului. Ipocrizia SUA și UE

yogaesoteric
27 iunie 2023