Îndatorarea populaţiei şi a firmelor a accelerat în 2021, peste 10%, cea mai mare viteză de după 2008

Datoria populaţiei a crescut cu 9%, la 185,4 mld. lei în 2021. Datoriile companiilor: plus 11,6%, la 240,2 mld. lei

Datoria cumulată a populaţiei şi companiilor a urcat în 2021 la 425,6 mld. lei, fiind cu 40,2 mld. lei, respectiv cu 10,4% peste nivelul din 2020. Faţă nivelul din 2008, dinainte de criza financiară şi economică precedentă, îndatorarea retail şi corporate a crescut cu 50%.

Datoria totală a populaţiei şi companiilor a ajuns la sfârşitul anului 2021 la 425,6 mld. lei (86,5 mld. euro), fiind mai mare cu 40,2 mld. lei, respectiv cu 10,4% faţă de nivelul din 2020.

Ritmul de creştere al îndatorării totale a accelerat în 2021. Practic, creşterea îndatorării totale a companiilor şi populaţiei în ultimul an, de peste 10%, reprezintă cea mai mare viteză din 2008 încoace. Comparativ, în 2008 îndatorarea totală creştea cu 38,3%, în timp ce în 2009 viteza încetinise la 7,9%.

Populaţia din România avea la sfârşitul anului 2021 o îndatorare de 185,4 mld. lei (37,7 mld. euro), mai mare cu 9% faţă de nivelul din 2020, în timp ce îndatorarea companiilor a făcut în al doilea an de pandemie 2021 un salt de 11,6% comparativ cu nivelul din 2020, până la 240,2 mld. lei (48,8 mld. euro), după cum reiese din cele mai recente date ale Băncii Naţionale.

Practic, în 2021 îndatorarea populaţiei a crescut cu 15,3 mld. lei, iar datoria firmelor s-a majorat cu 24,9 mld. lei faţă de nivelul din 2020.

Dacă analizăm creşterea datoriei cumulate în cei doi ani de pandemei, 2020 şi 2021, vedem că îndatorarea persoanelor fizice a crescut cu 22,1 mld. lei (+13,6%), datoriile companiilor au avansat cu 29,3 mld. lei (+13,9%), iar datoria totală a avansat cu 51,4 mld. lei (+13,7%).

Citiți și:
La 12 aprilie 1989, Nicolae Ceaușescu a anunțat plata integrală a datoriei externe
Stăpânii banilor: datoria statelor este de peste 300.000 de miliarde dolari. În comparație cu acești păpușari, Bill Gates şi Big Pharma sunt mizilic

 

yogaesoteric
8 iulie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More