Indicatoarele de dezastru. Misterioasele lumini care apar înainte de producerea unui cutremur. Ce spun experții
Există foarte multe legende care vorbesc despre apariția unei lumini inexplicabile înainte de producerea unui cutremur de mare magnitudine.
Există aceste lumini cu adevărat? Fizicianul italian Cristiano Ferugia a descoperit faptul că despre astfel de lumini ale cutremurelor se vorbește încă de acum 2.000 de ani. Mai mult, de-a lungul timpului, numeroase fotografii și filmări au apărut în mediul online gata să vină în sprijinul acestei teorii.
Acum oamenii de știință susțin nu doar că aceste lumini sunt reale, ci chiar că le pot și explica. Conform cercetătorilor americani de la Universitatea Rutgers din New Jersey, luminile sunt cauzate de mișcarea plăcilor tectonice care generează o sarcină electrică uriașă.
Pentru a demonstra acest lucru, echipa de cercetare a efectuat un experiment simplu: au umplut un recipient cu făină și l-au mișcat până când au apărut crăpături. În urma mișcării, în interior s-a produs o sarcină de 200 de volți.
„Nu există niciun mecanism pe care noi să îl cunoaștem a fi capabil de a explica crearea sarcinii electrice. Acest lucru poate fi o nouă descoperire în fizică”, a declarat profesorul Troy Shinbrot, autor al cercetării.
Fotografie realizată cu doar câteva clipe înaintea producerii cutremurului din China din anul 2008
În cazul în care acest fenomen se produce de-a lungul faliilor geologice, granulele de pământ ar putea genera milioane de volți. Acest lucru ar putea, la rândul său, să stimuleze apariţia fulgerelor în aerul de deasupra, creând un fel de „sistem de avertizare” natural.
Fotografie realizată cu doar câteva secunde înainte de a se produce cutremurul de la Fukushima
Citiți și:
„Dialogul” între scoarţa terestră şi ionosferă poate fi manipulat
Fenomene paranormale şi mistere
yogaesoteric
30 martie 2017
Also available in: Français