Inevitabilul triumf al „antisemitismului”

Având în vedere fenomenele care au loc în societatea contemporană, atât în România cât și în străinătate, un observator obiectiv al acestora va concluziona că în lipsa unor transformări majore, „antisemitismul” va avea un triumf inevitabil.

De ce îl punem între ghilimele și ce este acest „antisemitism”? Cel mai des, „antisemitismul” este o etichetă folosită pentru a descalifica public persoanele care exprimă anumite idei.

„Antisemitismul” este pro-românism pentru România, pro-bulgarism pentru Bulgaria, pro-sârbism pentru Serbia și așa mai departe. Adică orice manifestare, idee sau expresie care susține grupul etnic din care face parte cel ce le exprimă este „antisemitism” în ochii grupurilor organizate iudeo-globaliste, care urmăresc ca țările să fie cât mai diverse, multiculturale și fragmentate din punct de vedere etnic. În acest context, a susține un punct de vedere naționalist, suveranist, antiglobalist este considerat antisemitism. A spune „România pentru români” poate fi etichetat ca discurs xenofob, antisemit și rasist.

Antisemitismul este o etichetă care se folosește cel mai des în mod necinstit cu scopul de a închide o conversație, de a nu răspunde pe subiectul unei discuții. El reprezintă un atac ad-hominem menit să distragă atenția de la ideea exprimată și să-l facă pe vorbitorul incomod să se sperie, să dea înapoi, să se autocenzureze.

Din cauza controlului cvasi-total pe care jidovimea îl exercită asupra opiniei publice prin monopolul asupra mijloacelor de comunicare și prin înființarea unor organizații care acționează precum un jandarm al cuvintelor sau o poliție a gândirii (exemplu: A.D.L., Institutul Național (?) pentru Studierea Holocaustului în România – „Elie Wiesel”), acuzația de antisemitism devine o armă nu doar menită să închidă o discuție, ci una care poate avea efecte financiare devastatoare și poate să pună în pericol libertatea vorbitorilor incomozi, în special în țările care au adoptat o legislație care incriminează „antisemitismul”. Vezi cazul Vasile Zărnescu.

Einstein spunea că „antisemitismul este reacția socială firească la antagonismul grupurilor organizate jidovești”. Este o definiție destul de clară, dar insuficientă. Fără să intrăm în alte detalii cu privire la natura celor care au adoptat identitatea semito-biblică (khazarii), dar nu sunt semiți, luând în calcul cele scrise mai sus și felul cum jidanii percep antisemitismul, putem să-l definim astfel: „atât expresiile sau manifestările de favorizare a grupului tău etnic și național înaintea altor grupuri, cât și adevărurile incomode despre iudaism și iudei”.

Alimentarea constantă a „antisemitismului”

Cenzurarea celor care exprimă idei „antisemite” nu se rezumă la persoanele care au simpatii hitleriste. Am văzut cum Elon Musk a pierdut câteva miliarde de dolari în bani de reclame în urma campaniei de boicotare organizată de A.D.L. împotriva Twitter, cum Vincent Reynouard a fost arestat în Scoția pentru realizarea unor documentare și cum alți profesori au fost arestați în Europa pentru cărțile și studiile scrise, am văzut cum autorități locale din România au fost forțate de Institutul terorist „Elie Wiesel” să schimbe numele unor străzi și vedem zilnic cum oameni simpli sunt blocați timp de 30 de zile pe Facebook, dați jos de pe Instagram, Tik Tok etc. Aceste fapte au urmări, iar urmările încep să se vadă.

Care este rezultatul acestor măsuri draconice? O spun rapoartele lor, „antisemitismul” crește de la an la an. De ce? Pentru că nu îl vei convinge pe un om de faptul că ceea ce spune este greșit dacă îi iei dreptul de a spune acel ceva. Din contră, îl întărâți mai tare și îi confirmi că ce spune este important.

Refuzul de a dialoga, folosirea ciomagului cenzurii, etichetarea făcută cu rea credință, toate aceste reacții nu fac decât să sporească „antisemitismul” și să-i facă pe oameni să fie mai siguri de ceea ce spun. Dacă merg pe Facebook și fac o postare nonviolentă, fără amenințări și fără înjurături, o postare în care afirm că „Jidanii conduc lumea” sau „Jidanii conduc presa”, apoi Facebook îmi șterge postarea și-mi blochează contul pentru 30 de zile, devine clar că am avut dreptate. Este o confirmare că spun un adevăr incomod, indiferent cum justifică ei cenzura folosind formulări legaliste despre niște termeni și condiții care se pot schimba oricând, în mod arbitrar.

Dar treaba merge dincolo de Facebook, nici miliardari ca Elon Musk sau Kanye West nu sunt imuni presiunilor grupurilor organizate iudaice. Când o organizație ca A.D.L. își folosește puterea să bage pumnul în gura unor miliardari, toți urmăritorii lor văd ce se petrece, atenția lor se concentrează pe abuzul comis și încep să-și pună întrebări, apar clipuri, edit-uri, tot felul de reacții în lanț. Se postează cărți ca Protocoalele Înțelepților Sionului, On the Jews and their Lies (Despre evrei și minciunile lor) a lui Martin Luther, The International Jew (Evreul internațional) a lui Henry Ford, lucrările se studiază și comentatorii se completează reciproc, lumea află că multe personalități din veacurile trecute au vorbit despre chestiunea jidovească și s-au confruntat cu represiuni similare cu cele din zilele noastre.

Videoclipurile date jos pe motiv că sunt „antisemite”, documentare ca „Europa. The Last Battle” (Europa. Ultima bătălie) sau „Adolf Hitler. The Greatest Story Never Told” (Adolf Hitler. Cea mai mare poveste nespusă vreodată) nu devin inaccesibile dacă sunt eliminate de pe YouTube. Ele pot fi găsite pe Odysee, BitChute și platforme mai obscure. Eliminarea lor de pe platformele mainstream determină o căutare mai aprinsă din partea curioșilor care doresc să le vadă. Fructul interzis este atrăgător. Efectul Streissand funcționează. Altfel tratezi o carte pe care dai bani față de una pe care o primești gratuit, altfel te uiți la un videoclip la care ai ajuns cu efort, despre care știi că există o miză să fie cenzurat.

Autocenzura incomozilor = Pariul Pierzător

Situația accelerează semnificativ atunci când vine vorba de libertatea personală în țări unde chipurile există democrație. În România, procesul colonelului Vasile Zărnescu a primit mai multă atenție decât se aștepta I.N.S.H.R.–„Elie Wiesel” și până la urmă nu și-au permis să-l condamne în apel. O condamnare finală ar fi atras și mai multă simpatie față de Vasile Zărnescu, ar fi generat discuții despre autenticitatea democrației românești și ar fi făcut din colonel un martir-model pentru tineret, mai mult decât este deja. Nu au reușit nici să-l întemnițeze, nici să-l determine să se oprească din a spune adevărul. Astfel că eșecul institutului a fost dublu. La fel, în Florida, SUA, unde guvernatorul DeSantis a semnat legea HB269 împotriva antisemitismului (a semnat-o în timpul unei vizite în Israel), care prevede închisoarea pentru expresii și manifestări antisemite.

Legea a apărut în urma campaniilor de informare a unor activiști floridieni care împărțeau pliante cu privire la influența jidovească în anumite domenii precum agenda covid-19, Hollywood, mass-media, Rezerva Federală și altele. Aceștia au derulat o activitate pașnică și non-violentă, pur și simplu răspândind pliante. Prin legea HB269, dată la presiunea ADL-ului, autoritățile credeau că-i descurajează pe activiști și îi determină să se autocenzureze. Nu a fost cazul, pliantele s-au înmulțit chiar în condițiile în care au avut loc patru arestări pe baza acestei legi represive.

E limpede că evreii se află între ciocan și nicovală; pe de-o parte folosesc instrumentul cenzurii pentru a opri dialogul public, generând antipatie și stârnind interes pentru ideile cenzurate, pe de altă parte, chiar dacă ar participa la dialog, nu ar avea argumente suficient de ancorate în adevăr pentru a face față, de aceea îl evită.

Rămășagul pus de grupurile organizate iudaice a fost că în urma presiunilor și a legilor liberticide oamenii vor sta cuminți și se vor autocenzura. Atât Florida cât și România au demonstrat că pariul este pierzător. Următoarea mutare a lor nu poate fi decât arestarea incomozilor. Dar o astfel de mutare nu poate fi făcută în liniște, ea va face valuri în epoca internetului, va genera complicații, va declanșa discuții, va face martiri ale căror fapte vor atrage susținători.

Am trecut de etapa în care vocile „antisemite” erau puține, răsfirate și considerate elucubrațiile unor nebuni. Astăzi, inclusiv taximetriștii, barometru al opiniei publice, vorbesc despre cum jidanii controlează segmente cheie din lume. Elaborarea de legi represive este o încercare disperată de a încetini viteza la care are loc trezirea mondială, de amânare a inevitabilului triumf al „antisemitismului”. Toate vârstele, toate profesiile, toate categoriile sociale, toți devin „antisemiți”.

Implementarea unei materii obligatorii în școli pentru impunerea dogmei holocaustice în rândul elevilor este alt eșec în devenire. Firea rebelă a adolescenților îi va determina să se apropie cu o viteză fenomenală de polul opus, descoperind legionarismul, național-socialismul, comunitățile de ultrabazați de pe internet, grupuri de alți tineri cu interese comune și o tot mai largă cunoaștere a chestiunii jidovești.

Treaba nu arată bine pentru cenzorii mondiali. Băieți și fete din tot mai multe țări devin imuni la propaganda holocaustică de la vârste tot mai fragede și dezvoltă antipatie față de influența iudaică. Deseori antipatia este justificată, declanșată tocmai de măsurile represive luate de cenzori. De la politicieni la taximetriști, de la vârstnici la copii, tot mai multe categorii profesionale și sociale iau contact cu „antisemitismul” și nu li se pare chiar atât de rău. Ba din contră, în fața expansiunii globalisto-homosexuale, a corectitudinii politice, a genocidului etnic deghizat sub masca diversității, oamenii se apropie instinctiv de „antisemitism” și încetează să le mai pese de etichetă.

Iubitorii de adevăr nu pot ignora prezența sionistă în atâtea și atâtea afaceri. Nici folosirea repetată a etichetei de antisemit nu-i ajută pe jidani, expresia devalorizându-se pe măsură ce este tot mai folosită. Eticheta nu mai înseamnă cine știe ce, ba chiar a devenit o medalie.

„Dacă a fi antisemit înseamnă a-mi iubi patria și a dori să-mi conserv neamul, atunci sunt «antisemit!»” – este o reacție tot mai răspândită printre oamenii de vârstă mijlocie, iar în rândul tineretului a fi rasist și „antisemit” nu este o insultă ci un compliment.

Avem o furtună perfectă. Provocările nesimțite, legile liberticide, dar mai ales cenzura represivă constituie condițiile optime pentru „inevitabilul triumf al «antisemitismului»”. Nu este o chestiune de dacă, ci de când. Efortul depus de fiecare dintre voi pentru informarea corectă a semenilor dă roade, trezirea crește exponențial, conștiința colectivă se ridică și ne apropiem de masa critică. Adevărul nu poate fi oprit de etichete.

Notă: Expresia „antisemitism” este utilizată premeditat eronat, unidirecțional și tendențios. Conform dex: „semit – Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc.”. În concluzie, a fi antisemit nu înseamnă a fi numai împotriva evreilor, ci și a arabilor și sirienilor.

Autor: Sterie Ciumetti, Incorect Politic

Citiți și:
Studiu: Antisemitismul crește proporțional cu inteligența și nivelul de educație
Un grup de intelectuali evrei contestă definiția antisemitismului – „Blochează libertatea de exprimare”

 

yogaesoteric
19 noiembrie 2023