Înființarea și extinderea NATO (XXIII). „O eroare fatală”

311 0

„A Fateful Error” („O eroare fatală”) este titlul unui articol din 1997[1] al lui George Kennan, unul dintre clasicii diplomației și politologiei americane.

Cu cincizeci de ani în urmă, la 22 februarie 1946, Kennan era adjunctul ambasadorului Statelor Unite la Moscova. În această calitate, a trimis Departamentului de Stat Telegrama cea Lungă, document definitoriu pentru viitoarea politică a Statelor Unite de „containment” (îndiguire, stăvilire, încercuire) față de ideologia comunistă și Uniunea Sovietică[2]. La 12 martie 1947, președintele Harry Truman a prezentat în fața Congresului liniile directoare ale politicii americane de îngrădire a expansiunii comuniste („Doctrina Truman”). Implementarea acestei doctrine în domeniul militar a început odată cu crearea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington, în 4 aprilie 1949, de conducătorii celor 12 state fondatoare.

Peste o jumătate de secol, poziția lui Kennan, de data aceasta în raport cu Federația Rusă, s-a transformat radical. Între timp, prin tenacitatea diplomatică a președinților Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, lumea intrase pe făgașul dezarmării nucleare (Tratatul „START 1” fusese semnat și ratificat), Războiul Rece se sfârșise (sau părea a se fi sfârșit).

Cum se petrece deseori în practica americană, difuzarea unei idei șocante începe cu mediul academic. În octombrie 1996, la Institutul Harriman al Universității Columbia, adjunctul secretarului Departamentului de Stat, Strobe Talbott (ca amortizor) a prezentat planul expansiunii NATO. Reacția lui Kennan a fost dură: „O eroare strategică ineptă, de proporții epice” („a strategic blunder of epic proportions”) și discuțiile au fost pe măsură[3].

Este de adăugat că, la ora actuală, după declasificarea documentelor acelei perioade, știm că decizia expansiunii NATO, inclusiv calendarul extinderii, fuseseră stabilite încă din 7 septembrie 1993[4]. Cercurile apropiate Casei Albe, Departamentului de Stat și Pentagonului primiseră circulara implementării extinderii. Dar Clinton a respectat înțelegerea făcută cu Elțîn ca, până la alegerile prezidențiale din 1996, să fie pusă o surdină în privința difuzării ei.

În februarie 1997, Kennan a exprimat, în The New York Times, prima luare de poziție critică publică la adresa noului curs, explicitat în toamna lui 1996, al politicii externe americane. Citez din „A Fateful Error”: „La sfârșitul lui 1996, a devenit răspândită ideea că, într-un mod nespecificat și într-un loc nespecificat (somewhat and somewhere), s-a decis expansiunea NATO până la granițele Rusiei……. Vorbind tranșant, expansiunea NATO ar fi cea mai dezastruoasă eroare a politicii americane în perioada post-Războiul Rece (bluntly stated, is that expanding NATO would be the most fateful error of American policy in the entire post-cold-war era). E de așteptat ca o astfel de decizie să inflameze tendințele anti-occidentale și militariste în opinia publică rusă; să aibă efecte adverse asupra dezvoltării democrației în Rusia; să reinstaureze atmosfera Războiului Rece în relațiile Est-Vest și să împingă politica externă a Rusiei într-o direcție cu siguranță nu pe gustul nostru (decidedly not to our liking)”[1],[3]. Previziunea a fost confirmată de istorie. Cu adaosul că, prin eforturile susținute ale președinților Bush-junior și Joe Biden și pretențiile aberante ale naționalismului ultra-xenofob ucrainean, războiul a devenit cald.

Încă de la 26 iunie 1997, un grup de 50 experți în politică externă, incluzând foști senatori, ofițeri superiori în retragere, diplomați și academicieni, i-a adresat președintelui Clinton o Scrisoare Deschisă[5], exprimându-și opoziția față de hotărârea extinderii NATO. Toate aceste personalități de calibru ale administrațiilor, diplomației și politologiei americane fuseseră, în timpul Războiului Rece, complet aliniați politicii de „containment” antisovietic. Un exemplu ilustrativ este Robert McNamara, cel mai longeviv (1961-1968) secretar al Departamentului Apărării al SUA, promotor intransigent al războiului din Vietnam, al liniei dure în criza rachetelor din Cuba și al cursei înarmării nucleare (politica de descurajare prin paritate de armament nuclear „Mutual Assured Destruction” – MAD).

Avertismentele „grupului celor 50” s-au dovedit a fi profetice: „Dacă expansiunea va continua, atunci principala linie de divizare în Europa va fi între NATO și Rusia și relațiile dintre ele vor fi confruntaționale……. Cu sau fără Actul Fondator [NATO-Rusia], expansiunea NATO ne pune pe o traiectorie care duce la izolarea Rusiei și orientarea politicilor ei externe, interne și de securitate într-o direcție nefavorabilă și nefericită……. Cel mai mare pericol pentru Europa va fi dacă extinderea va îndepărta (drives away) Rusia de Occident, o va îndepărta de la democratizare, o va îndepărta de la implicarea în controlul armamentului convențional și nuclear, într-o politică a confruntării.” A urmat o lungă argumentație, contradictorie și ireconciliabilă [6], între acest grup și administrația Clinton, a cărei teză, în esență, era „un nou NATO și o nouă Rusie”.

Într-un interviu publicat în The New York Times la 2 mai 1998 [7],[8], imediat după ratificarea de către Senatul american a primului val al extinderii NATO, Kennan revine: „Cred că este începutul unui nou Război Rece……. Cred că este o greșeală tragică……. Această expansiune i-ar face pe Părinții Fondatori ai acestei țări să se răsucească în mormânt (This expansion would make the Founding Fathers of this country turn over in their graves). Ceea ce mă tulbură este cât de superficială și neinformată a fost întreaga dezbatere din Senat”.

Astăzi, când efectele politicii de izolare a Rusiei de la construcția securității europene au devenit evidente, George Kennan este diplomatul și politologul cel mai citat în privința impasului previzibil în care a ajuns această securitate.

Citiți continuarea articolului

Autor: Prof. univ. dr. Tiberiu Tudor

Note:
[1] George Kennan, A Fateful Error, The New York Times, 5 February 1997, p 23.
https://www.nytimes.com/1997/02/05/opinion/a-fateful-error.html
[2] T. Tudor, Înființarea și extinderea NATO – I. Războiul Rece. https://www.art-emis.ro/analize/infiintarea-si-extinderea-n-a-t-o-1
[3] Kaarel Piirimäe „Geopolitics of Sympathy: George F. Kennan and NATO Enlargement”
https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/09592296.2024.2303860?src=recsys
[4] Strategy for NATO’ s Expansion and Transformation https://nsarchive.gwu.edu/document/16374-document-02-strategy-nato-s-expansion-and
[5] Opposition to NATO Expansion, Arms Control Today, vol. 27, iss. 4 (Jun/Jul. 1997) https://www.proquest.com/docview/211254882?sourcetype=Scholarly%20Journals
https://www.armscontrol.org/act/1997-06/arms-control-today/opposition-nato-expansion
[6] The Debate Over NATO Expansion: A critique of the Clinton Administration’s Responses to Key Questions, https://www.armscontrol.org/act/1997-09/features/debate-over-nato-expansion-critique-clinton-administrations-responses-key
[7] https://archive.org/details/nato-expansion-a-tragic-mistake
[8]https://www.nytimes.com/1998/05/02/opinion/foreign-affairs-now-a-word-from-x.html

Citiți și:
O strategie imperialistă de cucerire a lumii
Andrei Marga: Noua relație a supraputerilor

yogaesoteric
26 mai 2025