Inima celui care iubeşte lasă la o parte toate treburile numai ca să se unească cu cel adorat la care aspiră cu putere

 

Atât de mare este dorinţa arzătoare a dragostei, încât pe cei pe care-i iubim, cu toate că nu sunt de faţă, ci absenţi, îi avem în minte în fiecare zi. Inima celui care iubeşte lasă la o parte toate treburile numai ca să se unească cu cel dorit.

Dacă cineva vede pe prietenul iubit, dar mai bine zis, dacă-şi aminteşte de el, îndată îi tresare inima, fața i se luminează, le suportă pe toate cu uşurinţă, căci se bucură amintindu-şi de prietenul iubit.

Gândește-te iarăşi cât de mult ar creşte puterea ta dacă ai avea o mie sau două mii de prieteni? Lucru minunat este acesta, că din unul se fac o mie. Dacă dragostea este un bine atât de mare, pentru ce nu căutăm să dobândim această putere a dragostei, pentru ce nu ne punem pe noi înşine în siguranţă?

Sfântul Ioan Gură de Aur

Citiți și:

Cele 12 culori ale dragostei

Împărăţia lui DUMNEZEU este Iubire pură, şi acolo unde domneşte iubirea Lui se află şi El

Universul şi iubirea – Fizica cuantică a descoperit legătura dintre cele două?


 

yogaesoteric
11 octombrie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More