Instituţiile europene: Mari idei expuse în limbaj de lemn

An de an, UE produce mii de pagini de rapoarte, discursuri şi texte de legi. Toate acestea, ce pretind că duc înainte proiectul european, au un lucru în comun: un limbaj pompos şi ireal demn de un regim dogmatic.

În fiecare săptămână, instituţiile europene şi reprezentanţii lor produc zeci de documente oficiale şi de declaraţii de toate felurile. O stivă uriaşă de texte legislative, propuneri de legi, cărţi albe şi verzi, rapoarte, rezoluţii, opinii, discursuri etc. Una din proprietăţile lor intrinseci este că toate sunt scrise într-un limbaj aparte.
 
Ceea ce miră de la prima vedere în limbajul Uniunii Europene este utilizarea masivă a unor locuţiuni imobile, care sunt reciclate în permanenţă cu câteva variaţii. O parte este codificată în dreptul primar al UE, o alta emană din documentele programatice cheie adoptate, de exemplu, în cadrul Strategiei de la Lisabona sau a agendei Europa 2020. Este ca şi cum acest limbaj ar fi fost încremenit în bucăţi compacte care, datorită unui cut and paste, permite o construcţie rapidă a oricărei comunicări scrise sau orale.
 
„Dezvoltarea durabilă fondată pe o economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate şi contribuind la progresul social și la crearea de locuri de muncă”, „lupta împotriva excluziunii sociale şi a discriminărilor”, „creştere durabilă, inteligentă şi incluzivă”, „modelul social european” etc, astfel de „blocuri compacte” pot fi găsite pretutindeni.
 
Şi chiar şi atunci când expresiile stereotipe lipsesc, limbajul Uniunii se caracterizează printr-o greutate extremă şi o supraabundenţă de clişee goale de sens.
 

Emfază şi triumfalism

De exemplu, Actul privind piaţa unică (2011), un document al Comisiei Europene, începe prin această propoziţie remarcabilă: „Aflată în centrul proiectului european încă de la începuturi, piaţa comună, devenită «piaţa internă», ţese de mai bine de 50 de ani pânza solidarităţii între oamenii din Europa, creând în acelaşi timp noi spaţii de dezvoltare pentru peste 21 de milioane de întreprinderi europene”. Parlamentul European l-a aprobat insistând mai ales asupra importanţei de a „pune cetăţenii în centrul proiectului pieţei unice”, şi afirmând că „piaţa unică oferă un mare potenţial în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă, creşterea economică şi competitivitatea, şi trebuie adoptate politici structurale puternice pentru a exploata pe deplin acest potenţial”.
 
În Cartea albă privind sportul, publicată în 2007, Comisia a scris: „Sportul îi atrage pe cetăţeni, dintre care majoritatea participă în mod regulat la activităţi sportive. Acesta generează valori importante precum: spiritul de echipă, solidaritatea, toleranţa şi fair play-ul, contribuind la dezvoltarea şi împlinirea personală. De asemenea, sportul promovează contribuţia activă a cetăţenilor UE la societate şi, în acest sens, sprijină cetăţenia activă”.
 
Instituţiile europene şi reprezentanţii lor îndrăgesc în mod special aceste expresii îmbârligate îmbibate de triumfalism. Uniunea este descrisă şi gândită ca fiind „un actor cheie pe scena mondială”, se schiţează „o viziune europeană a masivelor muntoase” sau „o viziune europeană a oceanelor şi mărilor”, se îndeamnă la „reînsufleţirea spiritului antreprenorial în Europa”, se face apel la „o largă mobilizare politică bazată pe o viziune şi opţiuni comune ambiţioase”.
 
Într-un comunicat din 2010, Europa 2020: O strategie pentru o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii, Comisia Europeană afirmă: „Criza reprezintă un semnal de alarmă. […] Numai împreună putem contracara efectele crizei şi putem ieşi din această situaţie mai puternici. Avem la dispoziţie noi instrumente şi o nouă ambiţie. Nu ne mai rămâne decât să trecem la acţiune”.
 
Reiese, din multe texte şi declaraţii, o adevărată fervoare triumfalistă. În Cartea albă privind tineretul, după subtitlul puţintel orgolios „Tinerii în linia întâi”, putem citi: „UE trebuie să se construiască alături de europeni. Este important ca aceste consultări privind modul în care se va dezvolta UE şi forma sa de guvernare să-i includă şi pe cei cărora le aparţine viitorul Europei.”.
 

Paternalism de stânga

Textele şi discursurile UE sunt adeseori impregnate cu dogme, precepte, şi au un ton moralizator şi condescendent. Ca şi cum autorii acestora ar avea rolul de profesori în faţa unor elevi, rolul unei elite luminate, care ştie totul mai bine decât toată lumea şi împarte binele şi cunoaşterea printre oamenii de rând.
 
Dar citind sau ascultând unele dintre declaraţiile Uniunii, concetăţenii noştri de vârstă mijlocie sau avansată vor avea mai degrabă impresia de a se întoarce la copilăria lor sau la tinereţe (pe vremea regimului comunist). Şi n-ar fi deloc surprinzător. Trăsăturile caracteristice ale acestui limbaj sunt de obicei asociate cu o viziune a lumii aplecată spre stânga. Pentru a-şi marca ruptura cu regimul trecut, partidele noastre au lăsat oarecum deoparte acest ton.
 
Dar în Europa de Vest, situaţia este diferită. Limbajul este doar o dovadă în plus a faptului că stânga, care reuşeşte să profite de structurile Uniunii pentru a-şi promova programul său politic, este forţa motrice din spatele orientării actuale a UE. Recurenţa constantă a aceloraşi dogme şi formule gata făcute este expresia unei lenevii, a unei amorţeli intelectuale, a unei lipse de gândire critică, a unui păşit perpetuu pe căi bătute. Şi ilustrează cât de mult elitele Uniunii duc lipsă acum de o facultate de auto-reflecţie, care le-ar permite să realizeze că ambiţiile fără de măsură sunt cele care au împins UE în criza actuală, dar şi de o capacitate de a ieşi din impasul programului de centralizare.
 
Articol apărut în revista cehă Revue Politika sub semnătura lui Thomas Břicháček.
 

Citiţi şi:

Euro va distruge până la urmă UE

UE și Rusia bat palma pentru guvernul mondial 

 
yogaesoteric
16 iulie 2013