Întâlnire în timp cu Nisargadatta Maharaj

 
 

Fragment din mărturia lui Swami Paramatmananda „Pe drumul libertăţii: o călătorie în India”

„Atunci când vezi lumea, Îl vezi pe Dumnezeu. N-ai cum să-L vezi pe Dumnezeu dacă faci abstracţie de lume. Dincolo de lume, a-L vedea pe Dumnezeu înseamnă a fi una cu El. Dumnezeu nu este doar adevărat şi bun, ci este şi frumos. El creează frumuseţea din bucuria de a o crea. Orice este perceput în beatitudine este frumos. Beatitudinea este esenţa frumuseţii. Dumnezeu poate fi atins numai într-o stare de devoţiune absolută. Abandonul complet de sine este prin el însuşi eliberare. Nu fiţi şovăitori!”
Nisargadatta Maharaj

…În acea perioadă am găsit o carte intitulată Eu sunt Acela, o colecţie de dialoguri cu Nisargadatta Maharaj, un eliberat care locuia în Bombay. Simţeam că învăţăturile lui sunt identice cu ale lui Maharshi şi cum pe el nu-l întâlnisem cât mai fusese în viaţa pământească, nutream marea speranţă să întâlnesc pe cineva asemeni lui.

Să merg la Bombay nici nu intra în discuţie, aşa că i-am scris o scrisoare prin care îi explicam condiţia mea fizică, mentală şi spirituală şi îl rugam să-mi acorde binecuvântările lui. Exact a doua zi după ce-i trimisesem scrisoarea, a venit în vizită o doamnă de origine franceză. Citise de curând aceeaşi carte ca şi mine şi se hotărâse să meargă în Bombay să-l vadă pe Maharaj. I-am spus despre dorinţa mea şi faptul că nu puteam călători. „Ai putea lua un avion până la Bombay. Dacă vrei te voi ajuta să ajungi acolo”, a zis ea.

La ce e bună toată această disciplină

Am considerat că propunerea ei era un semn de la Dumnezeu şi am acceptat imediat. Ea citise multe cărţi de filosofie vedantică în care se afirmă că există o singură Realitate unică, iar lumea este o manifestare a Aceluia. Este imposibil să ai acces la starea de conştiinţă descrisă în Vede fără devoţiune puternică faţă de Dumnezeu sau faţă de un Ghid spiritual, fără purificarea completă a trupului, vorbirii, minţii şi acţiunilor pe care le faci.

Ananda, acesta era numele ei, simţea însă la fel ca şi majoritatea pseudo-nondualiştilor care afirmă că nu este nevoie să faci nimic în afara faptului de a te autoconvinge că tu eşti Acela. În numele Adevărului Suprem astfel de oameni încurajează tot felul de activităţi indisciplinate, iresponsabile şi uneori imorale. În timp ce eram în taxi în drum spre Madras, ea m-a întrebat: „La ce e bună toată această disciplină, aceste reguli şi regulamente? Nici măcar devoţiunea faţă de Dumnezeu nu este necesară. Toate aceste lucruri sunt necesare doar pentru cei cu mintea slabă. Tot ce trebuie să faci este să îţi repeţi încontinuu: «Eu sunt Acela, eu sunt Acela» şi într-o bună zi vei realiza adevărul din spatele acestor cuvinte.”

„Cred că ai omis un lucru important din filosofia Vedanta”, am răspuns eu. „Toate textele şi învăţătorii acestei şcoli afirmă că înainte să se apuce de studiul lor, omul trebuie să aibă o pregătire adecvată. Un copil de grădiniţă nu poate citi cu uşurinţă un text de liceu. Ba chiar riscă să schimbe sensul frazelor. În acelaşi fel, înainte să se apuce să studieze Vedanta, mintea aspirantului ar trebui purificată într-o asemenea măsură, încât să reflecte doar ceea ce este Real.

A te opri la reflecţia respectivă care vine din repetarea lui «Eu sunt Acela» te conduce la sursă. Dar dacă reflecţia nu este vizibilă, atunci asupra a ce să-şi fixeze cineva mintea? Asupra gândurilor, sentimentelor, trupului? Facem deja o mulţime de greşeli cu acest corp fragil şi perisabil. Dacă vom începe să credem că suntem Fiinţa Supremă (fără să fim încă), crezi că nu vor exista erori? Ce altceva este un demon sau un dictator decât o făptură care simte că micul său ego este egal cu Dumnezeu sau chiar mai presus de El? Nu există nici măcar o urmă de răutate în Suprema Realitate, iar cel care n-a renunţat la aspecte negative ca setea de putere, mânia şi lăcomia nu a realizat Adevărul.

O cale mai sigură e să te consideri copil al unui Suflet Realizat sau al lui Dumnezeu. Avantajul este că va trebui să ne străduim să fim la înălţimea caracterului Său. Doar dacă o să procedăm aşa mintea noastră va deveni gradat pură, lipsită de pasiuni şi o să fim în stare să întrezărim Adevărul.”

„Tu n-ai încă o minte stabilă. O să vezi asta când vom ajunge la Maharaj. El îţi va spune să te debarasezi de tot acest sentimentalism siropos”, mi-a răspuns ea, oarecum iritată. Întâlnisem deja o mulţime de oameni care îi semănau şi ştiam că nu are rost să vin cu argumente, aşa că am rămas tăcut.

Meditaţia e procesul de fierbere al uleiului

Ajunşi la destinaţie, un prieten ne-a condus la apartamentul lui Maharaj. În tinereţe Maharaj fusese negustor. Într-o bună zi un prieten de-al lui l-a dus la un sfânt renumit din Bombay. Acest sfânt l-a iniţiat pe Maharaj într-o MANTRA, i-a spus să-şi purifice mintea debarasându-se de toate gândurile şi să rămână fixat asupra sensului lui „a fi”, asupra lui „Eu sunt”.

El a practicat aceasta timp de trei ani şi după multe experienţe mistice şi-a abandonat complet mintea în Realitatea Transcendentă. A rămas în Bombay continuându-şi activitatea socială şi instruindu-i în materie de spiritualitate pe cei care veneau la el. Acum avea 80 de ani şi locuia cu fiul său într-un apartament cu trei camere. Îşi crease totodată un micuţ altar în sufragerie, unde îşi petrecea marea parte a timpului. Când l-am întâlnit, el era deja acolo.

„Haideţi, intraţi. Veniţi din Arunachala, nu-i aşa? Am primit scrisoarea voastră ieri. Aţi simţit pacea în preajma lui Maharishi?” Apoi m-a invitat cu amabilitate să mă aşez lângă el. Am simţit imediat o pace imensă în preajma lui, un semn concret pentru mine că era un suflet eliberat.

„Ştiţi ce înţeleg eu prin pace?”, ne-a întrebat el. „Când pui o gogoaşă în uleiul fierbinte ies o mulţime de bule până în momentul în care toată umiditatea din gogoaşă dispare. Acest proces face totodată şi mult zgomot, aşa-i? În final totul se linişteşte şi gogoaşa este gata. Starea de tăcere a minţii care apare printr-o viaţă meditativă este numită pace. Meditaţia este la fel ca procesul de fierbere al uleiului. Ea va face ca tot ce există în minte să iasă la suprafaţă. Numai atunci starea de pace va putea fi atinsă.” Aceasta fusese cea mai grafică şi precisă explicaţie a vieţii spirituale pe care am auzit-o vreodată!

„Maharaj, ţi-am scris despre practicile spirituale pe care le-am abordat până acum. Te rog să-mi spui ce ar trebui să fac în continuare”, l-am întrebat eu.
„Dragul meu, ai făcut mai mult decât suficient. Va fi de ajuns dacă în continuare vei repeta Numele lui Dumnezeu până ce vei atinge eliberarea. Devoţiunea faţă de Ghidul tău spiritual este calea care-ţi este specifică şi pe ea trebuie să te perfecţionezi şi să mergi netulburat de gânduri. Indiferent de ceea ce ţi se petrece în viaţă acceptă totul ca şi cum ar fi Voinţa Divină care se manifestă spre binele tău. Trebuie să perseverezi până îţi vei atinge ţelul sau până ce acest trup te va părăsi”, a spus el.

Devoţiunea duce la puritatea minţii şi concentrare

Întorcându-se spre Ananda, el a întrebat: „Ce fel de practică spirituală faci tu?”

„Doar mă gândesc încontinuu la faptul că sunt Fiinţa Supremă”, a răspuns ea cu o oarecare mândrie în voce.

„Asta e tot? Ai auzit vreodată de Mirabai? Ea a fost una dintre cele mai mari sfinte care s-au născut vreodată în India. Încă din copilărie a simţit că marele KRISHNA este iubitul ei şi îşi petrecea aproape toate zilele şi nopţile adorându-l şi cântându-i. La un moment dat l-a perceput într-o viziune mistică şi s-a dizolvat cu totul în El. De atunci înainte Mirabai a cântat despre gloria şi beatitudinea stării de Realizare Supremă. La sfârşitul vieţii ea a intrat într-un templu dedicat lui KRISHNA şi a dispărut prin sanctuar. Ar trebui să abordezi aceeaşi cale ca şi ea, dacă vrei să atingi starea de Realizare Supremă”, i-a spus Maharaj zâmbind.

Ananda s-a schimbat la faţă. Maharaj i-a distrus tot muntele Vedanta dintr-o singură lovitură. Ea nu mai putea articula niciun cuvânt.

„E posibil să le vorbesc despre Vedanta unora dintre cei care mă vizitează aici”, a continuat el. „Dar asta nu este pentru voi şi nu ar trebui să ţineţi cont de ceea ce le spun altora. Nu ar trebui să consideraţi cartea mea cu dialoguri drept ultimul cuvânt al învăţăturilor pe care le expun. Am oferit acolo răspunsuri la întrebările anumitor persoane. Răspunsurile respective erau doar pentru cei care mi-au adresat întrebările şi nu se potrivesc tuturor. Îndrumările pot fi date numai în funcţie de fiecare individ. Nu poate fi prescris acelaşi medicament pentru toţi pacienţii.

În ziua de azi oamenii sunt plini de îngâmfare. Nu au încredere în practicile tradiţionale străvechi care îi duc la cunoaşterea de Sine. Vor să primească totul servit pe tavă. Calea cunoaşterii are totuşi un anumit sens pentru ei şi de aceea vor s-o abordeze. La scurt timp descoperă că această cale necesită mai multă atenţie decât pot să-i acorde. Devin încetul cu încetul mai umili şi ajung în final să pună în practică unele dintre practicile mai uşoare, cum ar fi repetarea unei MANTRA sau adorarea unei forme a divinităţii.

Treptat credinţa într-o putere superioară va începe să încolţească în ei, iar o tendinţă spre devoţiune va răsări în inima lor. Numai atunci vor fi capabili să atingă puritatea minţii şi concentrarea. Cei orgolioşi vor trebui să meargă însă pe o cale foarte ocolită. Din această cauză am spus că devoţiunea este foarte potrivită pentru tine”, a concluzionat Maharaj.

În sfârşit, pacea

Era ora prânzului, aşa că l-am lăsat pe Maharaj singur. În timp ce ieşeam m-a întrebat dacă voi mai rămâne câteva zile în Bombay. „Nu ştiu. Nu am niciun plan”, i-am răspuns. „Foarte bine. Vino atunci aici după-amiază, după ora patru”, mi-a spus el.

Seara eram din nou în camera lui. M-a rugat să stau lângă el. Deşi îl cunoşteam doar de câteva ore, mă simţeam de parcă aş fi fost copilul lui, iar el era tatăl sau mama mea. Un bărbat european a venit şi a pus în faţa lui o bancnotă de valoare mare.

„Te rog să-i iei înapoi. Nu mă interesează banii nimănui. Fiul meu este aici, el mă hrăneşte şi are grijă de mine. După ce atingi pacea minţii, găseşti timp destul şi pentru astfel de lucruri. Ia-ţi banii înapoi!”, a exclamat el.

Cu destul de mare dificultate am rămas până la ora şapte şi am urmărit ce se petrecea acolo. Mă simţeam pe deplin satisfăcut şi plin de pace şi credeam că nu aş mai putea primi nimic mai mult decât îmi spusese Maharaj…

Articol preluat din numărul 77 al Revistei YOGA MAGAZIN.

Citiţi şi:

NISARGADATTA MAHARAJ – Înţeleptul care nu s-a născut niciodată

Simplitatea lui «a fi» – o cale directă de revelare a Sinelui

 

yogaesoteric
14 ianuarie 2016