Inteligența artificială ne poate citi în mare măsură personalitatea doar prin urmărirea mișcărilor ochilor
Adeseori se spune că ochii sunt „fereastra sufletuluiˮ și că aceștia dezvăluie într-un mod misterios ceea ce gândim și simțim. Noile cercetări arată faptul că ochii ființelor umane pot, de asemenea, să indice personalitatea pe care o are fiecare, prin modul în care se mișcă.
Programul de scanare a mișcărilor oculare dezvoltat de Universitatea Australiană de Sud (UniSA) în parteneriat cu Universitatea din Stuttgart, Universitatea Flinders și Institutul Max Planck pentru Informatică din Germania utilizează mai mulți algoritmi matematici care, potrivit creatorilor săi, pot identifica personalitatea unei persoane. Aceste studii arată că mișcările ochilor dezvăluie dacă oamenii sunt sociabili, conștiincioși sau curioși.
Cercetătorii au urmărit mișcările ochilor a 42 de participanți, în timp ce aceștia au întreprins activități zilnice în jurul unui campus universitar și care ulterior și-au evaluat trăsăturile de personalitate folosind chestionare bine stabilite. Medicul de la UniSA, Tobias Loetscher, susține că studiul oferă noi explicații cu privire la conexiunile ce există între mișcările ochilor și trăsăturile de personalitate și că acesta oferă perspective importante pentru domeniile emergente. „Există cu siguranță potențialul de a îmbunătăți interacțiunile om-computer chiar dacă roboţii din prezent sunt computere, nu sunt conştienţi social și, deci, nu se pot adapta trăsăturilor nonverbale. Cercetarea ne oferă oportunitatea să îmbunătăţim computerele şi roboţii pentru ca ei să devină mai naturali şi să interpreteze mai bine semnalele sociale umane”, a declarat dr. Loetscher.
În SUA, compania de stat care se ocupă cu autorizarea traficului și a drumurilor din Statul Victoria (VicRoads) a anunțat oficial în toamna anului 2018 că testează un program ce va permite camerelor din trafic să determine gradul de oboseală al conducătorilor auto prin scanarea ochilor și măsurarea pupilelor.
Compania Google a dat publicității faptul că deține un program ce permite să prevadă riscul de atac de cord și boli de inimă prin fotografierea și scanarea retinei.
Desigur că dezvoltarea tehnologiei, în sine, nu este un aspect malefic, dar faptul că cei care sunt în zilele noastre la puterea politică a lumii urmăresc înrobirea și controlul populației, nu face decât să ne producă îngrijorare cu privire la ceea ce pot astfel de personaje să facă cu noile sisteme tehnologice, pe care ei doresc să le folosească în rău.
Citiţi şi:
Polițiștii chinezi îi spionează pe cetățeni cu ajutorul unor ochelari cu funcție de recunoaștere facială
Supravegherea globală a populaţiei, armă redutabilă a francmasoneriei mondiale, în cârdăşie cu aşa-zişii «iluminaţi»… (I)
yogaesoteric
28 septembrie 2019
Also available in: Français