Interesant este că pe vasul Titanic au murit principalii magnați opozanți ai înființării Rezervei Federale


Iar existența Rezervei Federale este hoția cea mai mare din istoria lumii! Cât va mai dura?!


Pentru aceia care se îndoiesc de existența balanței de putere dintre familia Rothschild, Regalitatea Britanică și Papalitate, oferim mai jos o colecție de informații (verificabile) care atestă acordarea de titluri de cavaleri din partea Papalității și a Regalității unor membrii ai familiei Rothschild. Aceste informații nu includ deloc acordări de titluri care să se bazeze pe zvonuri sau pe presupuneri.

 
Blazonul familiei Rotschid

Observați de altfel că, încadrate în tabloul general, aceste titluri de cavaleri nici măcar nu sunt acordate de către cele mai elitste astfel de ordine, cum ar fi Ordinul Jartierei (Garter) sau Ordinul Bath, ca să numim doar două dintre ele. [Nicolae Ceaușescu a fost și el decorat cu Ordinul Bath, în gradul Knight Grand Cross sau Dame Grand Cross (GCB); bineînțeles distincția i-a fost retrasă ulterior „neloialului” din Carpați.]

Următoarele două articole dezvăluie multe dintre legăturile ascunse din cadrul finanțelor, politicii, armatei cât și a serviciilor secrete Europene (ceea ce înseamnă de fapt şi internaționale). Acestea arată doar o mică parte a nivelului influenței pe care o au elitele catolice şi cele loiale Papalității, inclusiv ordinele de cavaleri precum SMOM (Cavalerii de Malta) dar și ramura franco-napolitană a Ordinului Constantinian. Aristocrația Venețiano-Genoveză precum şi descendenții așa-zisei Nobilimi Negre sunt și aceștia puși în context:
https://larouchepub.com/other/2005/3205_italy_black_prince.html 
https://isgp-studies.eu/le-cercle-pinay

Mai există și alte surse bune ce pot fi consultate și care vorbesc tangențial despre averea Vaticanului, aici putând fi inclusă cartea In God’s Name a autorului David Yallop (care nu este sub nicio formă o polemică anti-catolică).

Mulți cred că membrii familiei Rothschild reprezintă vârful puterii. Sunt ei foarte puternici? Da. Sunt ei creierul din spatele ochiului atotvăzător? Sub nicio formă! Este necesar să ne uităm mult mai în profunzime, în spatele acestor oameni de afaceri a căror gândire este cabalistă. Nu intenționăm în niciun caz să diminuăm importanța rolului și influenței lor, însă este necesar să abordăm o perspectivă justă asupra situației.

Ce părere aveți despre faptul că Sir Evelyn de Rothschild, fost șef al actualelor interese bancare Britanice a Rothschilds-ilor (acum unite cu interesele bancare franceze a Rothschilds-ilor și supervizate din 2003 de către David René de Rothschild) a fost intervievat de o televiziune controlată de serviciile secrete precum și de faptul că fiul său, David Mayer de Rothschild, a fost intervievat în cadrul emisiunii de radio a lui Alex Jones? Amuzant, nu-i așa?

Lordul Jacob Rothschild (al 4-lea baron) a fost făcut membru al Ordinului de Merit al Reginei.

Adevărul este că, de fapt, familia Rothschild este o familie de bancheri a papei care este un iezuit negru și care controlează regatul britanic cât și Ordinul Jartierei.

În ceea ce privește rangul onorific, rangul acordat Lordului Jacob Rothschild a fost ales și acordat personal de către Regină în anul 2002, și este situat imediat sub rangul Marelui Comandor al Ordinului Bath (Knight Grand Commander of the Order of the Bath). Iar în anul 1998 i s-a acordat titlul de Cavaler al Marii Cruci al Ordinului Imperiului Marii Britanii (Knight Grand Cross of the Order of the British Empire).



Baronul Jacob Rothschild

Titlul său de Baron Rothschild este un titlu ce datează încă din 1885. El mai este de altfel, poate pentru a produce confuzie în mod intenționat, al 5-lea Baronet Rothschild (5th Baronet Rothschild), titlu ce datează încă din 1882. Ar mai fi necesar să menționăm că în 1985 el a mai fost făcut Comandor al Ordinului lui Henry Navigatorul Portugaliei (Commander of the Order of Henry the Navigator of Portugalia).
http://www.thepeerage.com/p5338.htm#i53379

Tatăl său, Lord Victor Rothschild (al 3-lea Baronet), a fost făcut Cavaler al Marii Cruci al Ordinului Imperiului Marii Britanii (Knight Grand Cross of the Order of the British Empire) în 1975 și a fost, de asemenea, și Cavaler al Ordinului Sf. Ioan al Reginei.
http://www.thepeerage.com/p7108.htm#i71075

Regina, ca Suverană a Ordinului Sf. Ioan precum și a Ordinului Sfinților Mihail și Gavril (Order of Sts. Michael & George) – și care, de asemenea, a acordat un titlu onorific de cavaler francmasonului Shimon Peres, om al iezuiţilor şi Vaticanului –, este şefa „francizei” Ordinul de Malta al Papei, şi anume a grupării SMOM. Aceasta înseamnă că ea este Damă de Malta. Membrii familiei Rothschild dau socoteală atât Reginei, dar și Papalității și, de fapt, Iezuitului General.

Pentru informații mai amănunțite legate de conexiunile pe care le au cu Noua Ordine Mondială Sir Evelyn şi Lord Jacob precum și Lord Victor, consultați site-ul https://isgp-studies.com.

Aici puteți găsi și biografia Baronului Francez Edmond de Rothschild:
https://isgp-studies.com/1001-club-membership-list

Fiul Lordului Rothschild, Nat, nu are niciun astfel de titlu onorific și nici vărul său, David Mayer de Rothschild, la fel cum nu are nici David René de Rothschild, șeful intereselor bancare unite ale Rothschilds-ilor pe partea franceză şi engleză. Nu dețin astfel de titluri niciunul dintre strămoșii lor paternali, în afara celor deja menționați mai sus:
http://www.thepeerage.com/p5341.htm#i53407
http://www.thepeerage.com/p19566.htm#i195653

Un alt fapt semnificativ este acela că stră-stră-stră-stră-bunicul lui Lord Jacob Rothschild și stră-stră-stră-bunicul lui Sir Evelyn și David René de Rothschild, și anume Mayer Amschel Rothschild, fondatorul dinastiei bancare internaţionale a familiei Rothschild, a fost făcut Agent al Coroanei Imperiale (a Sfântului Imperiu Roman) în 1800:
http://www.thepeerage.com/p19531.htm#i195307

Bunicul lui Evelyn de Rothschild, și anume Leopold de Rothschild, a fost investit cu titlul de Comandor al Ordinului Victorian în 1902 (Commander, Royal Victorian Order – C.V.O.)
Fratele lui Leopold, Sir Nathan Mayer Rothschild, stră-bunicul lui Lord Jacob Rothschild, a fost investit cu titlul de Cavaler al Marii Cruci al Ordinului Regal Victorian tot în 1902.

Părinții lui Leopold și ai lui Nathan Mayer au fost Baronul Lionel Nathan de Rothschild şi mama Charlotte de Rothschild. Baronul Lionel Nathan de Rothschild a fost partener senior la NM Rothschild and Sons în 1836.
http://www.thepeerage.com/p19553.htm#i195528
http://www.thepeerage.com/p7037.htm#i70366
http://www.thepeerage.com/p19553.htm#i195523

Tatăl lui Lionel Nathan a fost – în mod confuz – un alt Nathan Mayer şi fiul lui Mayer Amschel. Acest Nathan Mayer a fost strămoșul atât al lui Sir Evelyn cât și al lui Lord Jacob. Fratele lui, unul din grupul faimos al celor cinci fii ai lui Mayer Amschel, James Mayer, a fost strămoșul lui David René de Rothschild.

Acum, în ce privește latura americană a informațiilor despre acești bancheri, interesant este că magnatul financiar american J.P. Morgan care a rămas în viață prin faptul că nu s-a urcat pe Titanic unde avea rezervare [n.r. interesant e că pe vasul Titanic au murit principalii magnați opozanți ai înființării Rezervei Federale; în contrast cu J. P. Morgan care…] a murit în mod convenabil în Roma și a fost Cavaler al Ordinului Sfinților Maurice și Lazarus al Casei de Savoy, casă loială Papalității.

Citiți și:

Rothschild recunoaște că acest clan a creat Israelul

Familia Rockefeller, Noua Ordine Mondială şi Guvernul Mondial (I)

David Rockefeller despre Noua Ordine Mondială: «Mă declar vinovat și sunt mândru de asta»


 

yogaesoteric
28 iulie 2019

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More