Intermarium sau teritoriul dintre mări

În ultima vreme a reapărut ideea de Intermarium, cuvânt latin însemnând „spațiul dintre mări”. În acest caz este vorba despre spaţiul dintre Marea Baltică şi Marea Neagră. Pentru o mai bună înţelegere a subiectului, din nou fierbinte în contextul războiului din Ucraina, recomand cartea cu acelaşi nume. Ampla lucrare, cu subtitlul The Land between the Black and Baltic Seas (Teritoriul dintre Marea Neagră și Marea Baltică), semnată de istoricul polonez Jan Marek Chodakiewicz, a apărut în Statele Unite în 2012. La scurt timp după apariţia ei mi s-a cerut o recenzie critică a subiectului. Recenzia a fost postată şi se găseşte pe internet. Ulterior, am publicat-o în volumul meu de articole şi eseuri The United States vs. Russia (Statele Unite vs. Rusia), 2009-2019, editura Academică Press, Washington-London, 2020.

În principiu, Intermarium se referă la spaţiul est european de la Marea Baltică până la Marea Neagră, disputat în ultimele două secole de Rusia şi Germania şi locuit în prezent de Polonia, ţările Baltice, Belarus, Ucraina şi tangenţial de provinciile româneşti Basarabia şi Bucovina de nord. Timp de câteva sute de ani (1386-1795) o bună parte a acestui teritoriu a fost controlată de marele ducat Lituano-Polon şi de aici interesul Poloniei pentru spaţiul respectiv. De-a lungul istoriei, regiunea a fost însă obiectul multor expansiuni şi imixtiuni externe. Partea sudică a regiunii adiacentă spaţiului locuit de români a fost controlată un timp de tătari şi de turci.

Primul Război Mondial a dus la formarea statelor naţionale moderne, dar Moscova nu a renunţat la Ucraina şi a încercat să recupereze chiar şi Polonia. În consecinţă, în perioada interbelică, Varşovia a lansat ideea organizării teritoriului într-o zonă specială (Intermarium) care să separe Germania de Rusia şi să asigure stabilitatea Europei de Est. Al Doilea Război Mondial a tulburat din nou apele şi a dus la ocuparea întregii regiuni de către sovietici. Apoi, prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991 a creat o nouă ordine europeană. Moscova nu a renunţat totuşi la teritoriul pierdut şi a lansat ideea „străinătății apropiate” vizând fostele republici sovietice care şi-au declarat independența şi pe care urmăreşte din nou să le controleze. Intenţia recentă a Kievului de a se alătura Uniunii Europene şi alianţei NATO a determinat Rusia să invadeze Ucraina. Este interesant că în 2012 când a apărut cartea Intermarium nimeni nu mai vorbea de acest subiect. Acum mă întreb dacă autorul ştia cumva ceva confidenţial despre teritoriul dintre Marea Baltică şi Mare Neagră!? Se readuce oare în discuţie regiunea respectivă?

Autorul cărţii este profesor universitar de istorie şi este titular al catedrei de studii poloneze a institutului World Politics din Washington. Studiul său, susţinut de o întreagă echipă de cercetători, reprezintă în mare măsură un punct de vedere polonez, dar angajează în mod evident şi interesele Americii în regiune. Ca român preocupat de soarta ţării noastre, studiul m-a interesat din perspectivă istorică, etnopolitică şi geopolitică. Mă gândesc la Basarabia şi Bucovina. În ce măsură consolidarea unui spaţiu Intermarium ar afecta România şi obiectivele ei geopolitice? Cartea face doar referiri marginale la fostele provincii româneşti, dar faptul că sunt menţionate în contextul reorganizării regiunii îmi dă de gândit. Aici mă simt obligat să fac o paranteză bazată pe experienţa mea de cercetător şi jurnalist care a participat la un număr important de întruniri ştiinţifice internaţionale.

**********

Secolele 19 şi 20 au fost controlate la nivel mondial de Europa occidentală şi soarta multor ţări mici a depins de sprijinul primit de la marile puteri europene. Prin afinităţi de limbă, origine şi cultură, ţara noastră a beneficiat de sprijinul Franţei. A doua parte a secolului 20 a fost dominat de America şi Uniunea Sovietică, dar România a fost aruncată în braţele Moscovei, cea ce i-a distrus elita naţională şi a înstrăinat-o de vechile prietenii. Tocmai în acei ani ai războiului rece am participat la multe din întrunirile menţionate şi am avut prilejul să constat cât de izolaţi suntem noi, românii.

Prin limbă şi tradiţii ne apropiem de popoarele latine şi de Occident, dar prin religie suntem izolaţi. Ortodoxia ne apropie de greci, de ruşi, de bulgari, de ucraineni, dar din punct de vedere etno-demografic aceste naţiuni au fost inamicii letali ai naţiunii noastre. Acestea ne-au erodat şi ne erodează în continuare neamul. Grecii, de exemplu, i-au absorbit pe aromâni; bulgarii ne-au forţat confraţii să se asimileze; sârbii refuză să recunoască românii din Timoc; ucrainenii îi numesc moldoveni pe confraţii de peste Prut şi le refuză alfabetul latin şi educaţia în limbă proprie. Am observat totodată că la mai toate conferinţele internaţionale, slavii se uneau aproape toţi împotriva noastră. E adevărat că slavii catolici şi protestanţi nu ne duşmănesc, dar nici ei nu uită că sunt slavi.

Pe de altă parte, am constatat că naţiunile est europene catolice şi protestante au afinităţi religioase adânci cu Occidentul şi cu America. Polonezii, de exemplu, s-au impus prin biserica catolică şi prin poziţiile la care au ajuns au influenţat politica Washingtonului. Drept rezultat, când un om de ştiinţă ca Chodakiewicz lansează un studiu de proporţii ca Intermarium, specialiştii americani îi acordă atenţia cuvenită.

Secolul 21 a erodat sentimentele naţionale şi afinităţile religioase, dar au rămas interesele materiale care se regăsesc în ideologii similare şi în vechi filiaţiuni. Pan-slavismul promovat de Rusia, care a favorizat toate popoarele slave din jurul nostru împotriva intereselor noastre, a slăbit dar nu a dispărut. Între timp, a slăbit însă în mare măsură şi simţământul care unea cândva ginta latină. Prin limbă şi tradiţii încă avem afinităţi cu popoarele latine, dar fără o politică înţeleaptă, demnă şi curajoasă va fi aproape imposibil să mai putem transforma aceste afinităţi în avantaje economice sau geopolitice.

Între timp au apărut noi poli ai puterii internaţionale, precum China, şi spre deosebire de alte ţări, ca Ungaria, de exemplu, România nu pare să fi înţeles imperativul adaptării la noile condiţii. Polonia, pe de altă parte, s-a reorientat însă, şi un intelectual patriot ca Chodakiewicz a pregătit deja terenul pentru noul spaţiu……. dintre mări.

**********

Studiul Intermarium este obiectiv şi bine documentat. Autorul nu se sfieşte să scoată în evidenţă nici slăbiciunile ţării sale de origine şi nici greşelile ţărilor care au influențat istoria recentă a Europei de Est. În acest sens, el critică America pentru abandonarea întregii regiuni şi pentru acceptarea postbelică a expansiunii sovietice. Bazat pe numeroase cercetări, Chodakiewicz are curajul să scrie că în cei mai grei ani ai secolului 20 Polonia a fost „trădată” de aliaţii ei occidentali. Despre comunism el scrie că până şi în prezent istoriografia occidentală acceptă propaganda stalinistă potrivit căreia URSS-ul ar fi „eliberat” ţările Europei de Est. El afirmă: „Decenii întregi America a promovat minciunile oficiale Sovietice”.

Cu multă demnitate şi curaj autorul pune, de asemenea, semnul egalităţii între atrocităţile comise în regiune atât de nazişti cât şi de comunişti, şi în acest sens citez: „Teroare la scară masivă, exterminări şi deportări au reprezentat etalonul de bază atât al germanilor cât şi al sovieticilor”. În plus, autorul susţine ferm că deşi naţionalismul a fost esenţial în lupta împotriva comunismului, noile regimuri post-sovietice au exclus naţionaliştii de la masa victoriei. Aceasta s-a petrecut în toate ţările foste comuniste. Şi adaug eu: a fost o mare miopie deoarece naţionalismul moderat reprezintă coloana vertebrală a naţiunilor; fără naţionalism, o naţiune devine un simplu consumator materialist şi dezorientat.

Să revenim însă la realitatea de azi. Nu ştim ce au discutat Washingtonul şi Moscova la întrunirea din insula Malta, dar este clar că s-a decis „reformarea” regiunii dintre Marea Baltică şi Marea Neagră. A promis Washingtonul că nu va extinde alianţa NATO în regiune? Probabil că nu vom afla curând răspunsul, dar cert este că Moscova s-a opus categoric cooptării Ucrainei într-un pact militar occidental. De altfel, este evident că Ucraina şi Republica (artificială) Moldova au fost lăsate, cel puţin temporar, în sfera Rusiei post-sovietice. Între timp, a fost extinsă alianţa NATO şi iniţial Polonia şi România au devenit noii piloni ai Americii în Europa de Est. Războiul din ultimul an din Ucraina a schimbat însă din nou echilibrul local de forţe şi a antrenat noi interese internaţionale. Drept rezultat, au ieşit la lumină câteva curiozităţi:

Ucraina a „redescoperit” importanța naţionaliştilor şi i-a organizat în forţe para-militare ca să lupte împotriva Rusiei. Când ai nevoie de naţionalişti gata să se sacrifice pentru o mare cauză, te foloseşti de ei. Când nu mai ai nevoie de ei, le întorci spatele! S-a petrecut în trecut şi se mai petrece şi azi! Se pare că manipulatorii conflictelor nu cunosc proverbul românesc potrivit căruia „ulciorul nu merge de multe ori la apă”. Rămâne de văzut cât timp se vor lăsa naţionaliştii folosiţi de alţii.

Pe de altă parte, în pofida presei occidentale „îndrăgostită” subit de „democrația” regimului de la Kiev, oamenii au început să înţeleagă că de fapt Crimeea fusese făcută cadou Ucrainei de către Hruşciov; că regiunile din estul ţării sunt locuite preponderent de ruşi; că partea de vest a Ucrainei făcuse parte din Polonia; că Basarabia şi Bucovina de nord fuseseră anexate abuziv de Stalin; şi că practic Ucraina este în mare măsură un construct sovietic. Şi poate cel mai bizar element nou: polonezii şi ucrainenii, cunoscuţi inamici de sute de ani, devin spontan mari prieteni şi odată cu noua prietenie reapare şi noţiunea de spaţiu intermarium care să cuprindă ambele țări. În consecinţă, în logica unor analişti, începe să prindă contur un fel de super-stat polono-ucrainean care să blocheze Rusia şi să apere interesele Vestului. Într-un asemenea plan, România îşi pierde importanța. Cine şi cum va trasa însă noile frontiere şi noile zone de influenţă? Ce se petrece cu Basarabia şi Bucovina de nord?

La începutul unui nou secol, istoricul polonez susţinea că Statele Unite nu au o viziune geopolitică clară cu privire la fostul spaţiu sovietic din Europa de Est. El atrăgea atenţia că, încurajând populaţia locală şi oferind oamenilor doar speranţe de viitor, nu mai este suficient în zilele noastre. Pentru a contracara atmosfera crescândă anti-americană din Europa occidentală, Washingtonul este necesar să acționeze foarte judicios şi să-şi consolideze prezența în estul continentului. E vorba evident de spaţiul dintre mări, de Intermarium.

Nu se ştie ce turnură va lua războiul din Ucraina, dar deocamdată ruşii au suferit un șoc neaşteptat iar globaliştii au primit o palmă usturătoare. Unii analişti se aşteaptă la o nouă escaladare în următoarele luni, dar judecând după aparenţe, ostilităţile ar putea fi temporar suspendate. Ruşii păstrează Crimeea şi sud-estul Ucrainei şi conflictul îngheaţă până la următoarea rundă de violențe care ar putea duce la o nouă realiniere mondială. Ca român, eu mă gândesc la pământurile noastre de dincolo de Prut.

Autor: dr. Nicholas Dima

Citiți și:
Ucraina – o „țară de falie”
Jos cizma ucraineană de pe teritoriile românești (I)

yogaesoteric
27 mai 2023