Interzis la TV: Actorul Jim Carrey este împotriva vaccinării obligatorii
Actorul Jim Carrey a criticat aspru noua legislaţie adoptată recent de statul american California, potrivit căreia, începând din anul 2016, toţi elevii care urmează cursurile şcolilor publice vor fi vaccinaţi.
Actorul canadian susţine că respectivele vaccinuri conţin mercur şi aluminiu şi de aceea sunt extrem de periculoase pentru copii, informează The independent.co.uk.
Jim Carrey, care a vorbit în repetate rânduri despre riscul la care sunt supuşi oamenii prin vaccinare, susţine că Jerry Brown, guvernatorul statului California, trebuie să fie oprit.
Mai mult, într-un mesaj postat pe reţeaua de socializare Twitter, actorul canadian, în vârstă de 53 de ani, l-a numit pe Jerry Brown „un fascist corporatist”.
„Guvernatorul Californiei spune «da» otrăvirii a şi mai multor copii cu mercur şi aluminiu prin introducerea vaccinării obligatorii. Acest corporatist fascist trebuie oprit”, a fost mesajul lui Jim Carrey pe Twitter.
Într-o altă postare, Jim Carrey arată că nu este împotriva vaccinărilor, ci se opune injectării copiilor cu thimerosal, un compus organo-mercurial care conţine mercur în proporție de aproximativ 49% din greutatea sa.
„Nu sunt împotriva vaccinării. Sunt împotriva thimerosalului şi împotriva mercurului. Au scos thimerosalul din vaccinuri, dar nu din toate”, scrie actorul pe Twitter.
„Ne spun că mercurul din peşte este periculos, dar că forţarea copiilor de a se lăsa injectaţi cu mercur nu reprezintă un risc. Are sens?”, a fost un alt mesaj al lui Jim Carrey pe Twitter.
În postările sale de pe Twitter, Carrey recomandă frecvent documentarul Trace Amounts ca o sursă de informație.
Citiţi şi:
30 de studii ştiinţifice pertinente și edificatoare care dovedesc cu prisosință că vaccinările provoacă autism!
CDC este forţat să recunoască despre faptul că, deși ştia că adjuvanţii toxici din vaccinuri provoacă autism, tot a impus vaccinările la copii!
yogaesoteric
27 octombrie 2016