Franţa încearcă să coordoneze în prezent eforturile internaţionale în vederea combaterii traficului de persoane în nordul Africii. Preşedintele Emmanuel Macron şi-a expus un întreg plan în vederea dezmembrării reţelelor de traficanţi, dar şi în vederea ajutorării şi repatrierii a zeci de mii de migranţi blocaţi în Libia, în condiţii inumane, unii dintre ei fiind practic vânduţi ca sclavi.
Subiectul a fost abordat în cursul unei vizite pe care şeful statului francez a efectuat-o la începutul lunii decembrie 2017 în Algeria și Qatar. Imaginile provenind din Libia şi informaţiile legate de reapariţia unor „târguri de sclavi” în această ţară au provocat un val de indignare internaţională. Filozoful francez Pascal Bruckner arată însă într-un articol publicat în revista Le Point că în lumea arabo-musulmană comerţul cu sclavi a durat peste zece secole, dar istoricii evocă rareori această pagină de istorie.
Faptul că în acest început de secol XXI ar mai putea exista pe planetă oameni aduşi în stare de sclavie pare de necrezut, un fel de coşmar care revine. Și totuşi faptele sunt evidente: în Libia, pe fond de haos şi de prăbuşire a autorităţii statale, oameni provenind din Africa neagră, şi care sperau de fapt să poată traversa Mediterana pentru a ajunge în Europa, s-au trezit sechestraţi şi vânduţi ca sclavi.
Să fie însă vorba despre o excepţie? Filozoful şi eseistul Pascal Bruckner avertizează că nu, şi că într-o formă larvară, sclavajul, sau măcar robia, pot fi regăsite în Mauritania, Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite. Iar Organizaţia Stat Islamic, în cei câţiva ani cât a controlat câteva regiuni din Siria şi din Irak, a reintrodus pe faţă sclavia.
Pascal Bruckner citează surse de unde rezultă că între secolul al VII-lea şi secolul al XX-lea, comerţul cu sclavi africani practicat de lumea arabo-musulmană a făcut în jur de 17 milioane de victime. Un veritabil genocid despre care nu se vorbeşte destul deşi dovezile istorice există, mai spune scriitorul francez.
În 2008 a apărut la Editura Gallimard o carte care a provocat o anumită emoţie, ba chiar stupoare la acea oră, intitulată 56, carte scrisă de istoricul franco-senegalez Tidiane N’Diaye. Teza sa poate fi rezumată în modul următor. Comerţul cu sclavi practicat de europeni, calificat astăzi pe bună dreptate drept crimă împotriva umanităţii, a durat patru secole. Comerţul cu sclavi practicat de lumea arabo-musulmană, care a durat 14 secole, este de-a dreptul un genocid.
Numărul de victime în cazul comerţului cu sclavi practicat de europeni este fără îndoială considerabil, dar 70 de milioane de descendenţi ai africanilor reduşi în sclavie trăiesc în prezent în Statele Unite şi în Brazilia. În schimb, pe pământ islamic, nu au supravieţuit decât o minoritate de africani de culoare. Aceste informaţii sunt reamintite de Pascal Bruckner în articolul său. El se mai întreabă de ce lumea arabo-musulmană nu şi-a făcut niciodată mea culpa în această privinţă, aşa cum au făcut-o occidentalii. Și tot el ajunge la concluzia că pentru majoritatea istoricilor africani este mult mai „confortabil” să nu fie contrazise anumite dogme legate de istoria colonială, occidentalii fiind vinovaţii ideali.
Citiți și:
România, sursa de sclavi a Europei
Sistemul modern face mai mulţi sclavi decât existau în epoca Sclavagistă sau în Evul Mediu
yogaesoteric
14 mai 2018