Iubește-te și fii cea mai bună prietenă a ta

 

„Cea mai rea singurătate nu este când ești singur [adică fără alți oameni în preajma ta], ci când ești un prost tovarăș … pentru tine însuți.” (Jacques Salome)

Ce importanță acorzi relației cu tine însăți?

Fiecare dintre noi avem și întreținem diferite relații cu alți oameni: de cuplu, de familie, de prietenie, colegiale. Investim timp și energie în aceste relații în funcție de importanța acestora în viața noastră.

Dar cât de mult acordăm atenție, timp și energie relației cu noi însene? Cât de importantă este pentru noi această relație? Cum ne influențează calitatea vieții?

Relația cu noi însene este relația cea mai importantă din viața noastră. Ea ne influențează întreaga viață: tonusul, sănătatea, starea psiho-emoțională, relațiile cu ceilalți, creativitatea, eficiența în tot ceea ce facem, gradul de reușită.

A fi o bună prietenă față de noi însene înseamnă:

– să ne iubim
– să ne acceptăm
– să ne iertăm atunci când greșim
– să avem încredere în noi
– să ne respectăm pe noi însene
– să ne apreciem valoarea
– să ne autotransfigurăm

Ce este iubirea de sine?

Iubirea de sine e acea stare de iubire față de propria ființă care ne face să ne scufundăm în sufletele noastre și să ne ascultăm glasul inimii. E acea stare de iubire care ne face să urmăm întotdeauna îndemnurile pline de înțelepciune ale inimii.

E acea stare de iubire care ne face să descoperim că suntem ființe unice, înzestrate cu o frumusețe misterioasă, radiantă. E acea stare de iubire care ne face să strălucim și să lăsăm să iasă la lumină întreaga comoară a sufletului, să înflorească și să rodească.

Atunci când ne iubim pe noi însene suntem pline de viață și autentice. Ne iertăm când greșim și învățăm din greșeală. Ne lăsăm ghidate de înțelepciunea inimii în loc să dăm curs conveniențelor, prejudecăților și fricilor.

Iubește-te chiar dacă nu ești perfectă

Când iubirea de sine este scăzută, credem că nu avem valoare și nu merităm iubire decât dacă facem tot ceea ce pretindem de la noi însene și dacă se transformă ceea ce nu ne place acum la noi. Doar dacă bifăm toată lista cu ceea ce credem că sunt responsabilitățile noastre.

Aceasta este o convingere care este adeseori inconștientă. Dar ea face ca ființa în cauză să pretindă de la ea foarte mult, să fie crispată și neîmpăcată cu ea însăși. Nu știe sau nu își permite să se relaxeze, să se bucure de propria sa viață așa cum este.

E important să realizăm că merităm să ne iubim pentru ceea ce suntem acum, pentru că existăm. Să ne plecăm urechea și să ascultăm glasul inimii noastre. Să ne cunoaștem pe noi însene din punctul de vedere al inimii noastre. Să lăsam deoparte, măcar pentru puțin timp, pretențiile minții sau ale celor din jurul nostru. Să acordăm un loc esențial relației cu noi însene.

Fă o listă a calităților și realizărilor tale. Folosește această listă pentru a-ți aminti că ai pentru ce să te iubești. Mai ales în momentele când greșim sau suntem nemulțumite ne poate ajuta foarte mult să ne hrănim iubirea de sine. Ne vom ridica mult mai ușor și vom găsi modalități de a merge triumfător înainte.

Viața nu înseamnă o cursă contra cronometru pentru a bifa cât mai multe puncte de pe lista de treburi de făcut. Viața este în primul rând o călătorie către esența ființei noastre, o aventură a cunoașterii de sine. Relaxează-te și bucură-te de ceea ce ești, bucură-te de călătoria prin viață.

Modul în care decurge viața noastră depinde foarte mult de modul în care o privim. Alege să privești viața prin „ochelarii” iubirii de sine. Vei constata că e mult mai frumoasă. Vei observa că primești daruri în fiecare zi. Vei realiza că ai de dăruit mult mai mult decât credeai. Te vei simți mult mai iubită și fericită.

Iubirea de sine ne face fericite

Ai spus vreodată gândindu-te la un bărbat de care te-ai îndrăgostit: „dacă m-ar iubi aș fi fericită”? Inima ta este ca o îndrăgostită care așteaptă să-ți aduci aminte de ea și să-i acorzi atenție. E tot ce vrea pentru a fi fericită.

Am realizat la un moment dat că dacă am o relație tensionată cu cineva pot opta să nu mai interacționez cu acea ființă. Dar indiferent de calitatea relației cu mine însămi, voi fi cu mine tot timpul. De aceea e mult mai bine să nu fiu în contradicție cu mine însămi, ci să mă iubesc și să mă bucur de ceea ce sunt.

Acest nou mod de abordare a vieții mele mi-a adus un plus de liniște, împăcare și fericire. Pe măsură ce am făcut și alți pași pe calea iubirii de sine, fericirea mea a crescut. Văd întreaga viață într-o altă lumină și mă minunez în fiecare zi, ca un copil, de frumusețea ei.

Vă invităm, minunate femei, să vă umpleți viața de fericire prin cultivarea relație de iubire cu voi însevă!


Citiţi şi:

Despre dragoste şi iubire…

Misterele stării de SHAKTI

 

yogaesoteric
8 martie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More