Iustin Capră aduce viitorul mai aproape, prefigurându-l prin invenţiile sale. El este unul dintre invitaţii Congresului Internaţional de Yoga 2012
de Melania Radu
Un om cu o inteligenţă şi creativitate tehnică extraordinară, dublată de o cultură vastă şi mult bun simţ, Virgilius Justin Capră, cunoscut şi ca Iustin Capră s-a născut în 1933 la Măgureni, în Prahova. Este inginer şi, mai ales, un inventator renumit. Deşi celebru în întreaga lume, locuieşte la Filipeștii de Pădure, jud. Prahova, într-o căsuță de lemn, în curtea căreia își are atelierele.
În această casă l-au vizitat de curând un grup de practicanţi yoga în cadrul şcolii MISA, ingineri pasionaţi de a descoperi şi a crea aparate care să ne îmbunătăţească viaţa. Ei i-au prezentat unele dintre realizările lor, apoi au avut un lung dialog plin de învăţăminte surprinzător de spirituale.
„Cine vrea – găseşte soluţii, cine nu – găseşte justificări”
Invenţiile lui Iustin Capră sunt atât de uimitoare încât devansează cu mult perioada în care au fost realizate şi au nevoie de mult timp până ajung să fie folosite pe scară largă. În 1950, de exemplu, pe când era la liceu, a inventat un dipozitiv cu comandă verbală, ceva de neimaginat pe atunci. În 1956, la nici 25 de ani, a inventat un aparat individual de zbor, pe care l-a numit rucsac zburător, similar cu cele folosite în zilele noastre în călătoriile spaţiale.
A inventat caroseria fluidă: „Un automobil cu caroseria dintr-o perdea aeriană, care creează şi o propulsie şi poate face, eu ştiu, şi aer condiţionat în maşină. Este vorba de un jet de aer evacuat din faţă şi aspirat în spate, care îmbracă ocupanţii autovehiculului. Am aruncat şi apă pe el, nu se întâmplă nimic – nu plouă, nu ninge.”
Una dintre invenţiile pe care le-a considerat jucării şi nu s-a obosit să le breveteze este un dispozitiv care produce curent electric din zgomot! O alta, pe care ar fi vrut s-o breveteze, dar n-a putut, pentru că nimeni nu i-a găsit explicaţia fizică, este un dispozitiv care micşorează masa unui obiect (folosind teoria impulsului şi contrazicând legea fizicii care spune că fiecărei acţiuni trebuie să-i corespundă o reacţiune egală şi de sens contrar).
A construit circa 100 de vehicule neconvenţionale: 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim (2 litri de benzină pentru un drum între Bucureşti şi Iaşi, cu viteza medie de 70km/h), 7 aparate de zbor neconvenţionale pe care le-a testat personal şi 15 motoare neconvenţionale. Mai cunoscute sunt: un micro-autoturism, „Soleta”, care consumă 0,5 l/100 km şi o motoretă care funcţionează cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, cu o autonomie de 80 km).
Maşinile sale nu au fost produse în serie: „Îmi dau seama că automobilele mele nu se pot realiza acum. Ce s-ar întâmpla dacă maşinile ar merge cu 0,5 litri de combustibil la suta de kilometri? S-ar închide fabrici, oamenii ar deveni şomeri şi ar ajunge pe stradă. Timpul invențiilor mele nu este acum. Dar va veni…”
A călătorit în multe ţări din lume şi în unele dintre acestea a fost invitat să se stabilească. A refuzat de fiecare dată. „Mi se pare mai interesant să fac ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic.” declară el. „De meserie eu sunt român, iar la asta nu voi renunţa niciodată, chiar dacă cei din jur mă privesc ca pe un tataie ţicnit.”
Din economiile sale şi din sponsorizări a creat o fundaţie care-i poartă numele şi prin care speră să-i ajute pe cei talentaţi să-şi pună în practică ideile.
„Filosofia mea de viaţă este ca fiecare dintre noi să lăsăm ceva în urmă”.
„Nu mă pot considera inventator, eu doar am pus cap la cap nişte cunoştinţe. Nu există inginer adevărat fără cultură. Adică nu se poate spune că cineva este inventator. Cum spune Eminescu: «Tot ce-a fost sau o să fie/ în prezent le-avem pe toate/ dar de-a lor zădărnicie/ tu te-ntreabă şi socoate.»”
„Un inginer, dacă nu are cultură, nu poate lega fenomenele. De fapt nu cultură, ci un simţ al sintezei. Newton zicea că a descoperit legea gravitaţiei, nu pentru că i-a căzut un măr în cap, ci pentru că a fost inspirat: «Ce este gravitaţia? Eu pot să vă spun că este direct proporţională cu masa şi invers proporţională cu pătratul distanţei, e o formulă matematică exactă, dar esenţa n-o ştie nimeni. Gravitaţia este Dumnezeu.» Nu există esenţe în materie.”
„Noi inginerii ne considerăm oameni de ştiinţe exacte, ceea ce nu este adevărat. Exemplu: E=mc², în care masa e variabilă în funcţie de viteză. Nu există nimic exact înafară de divinitate. Noi nu ne putem ridica decât prin revelaţie, nu prin studiu. ”
„Cu tehnica pierdem legătura cu Dumnezeu, dacă o folosim aşa cum am folosit-o până acuma. Ştiu că Eminescu a scris o carte: «Timp, spaţiu şi cauzalitate», în care demonstrează că nu există nici timp, nici spaţiu, doar cauza (Dumnezeu). ”
„Am refuzat să fac parte din comisii ştiinţifice. Ştiinţa a demonstrat matematic că avionul nu poate să zboare. Matematica este un instrument, nu este Dumnezeu.”
„Apostolul Pavel spunea: «Eu n-am venit pentru lumea care se vede, ci pentru lumea care nu se vede.» Lumea adevărată nu se vede, nu este un atribut al vederii. Ceea ce vedem noi este partea grosieră. Dacă de exemplu intrăm în structura atomului nu o să găsim materie, găsim sarcini electrice. Unde e materia? De fapt nu prea există. Iar masa este un atribut al energiei şi nu al materiei. Biblia spune că Dumnezeu a făcut lumea din nimic.”
„Smerenia este calitatea prin care îţi dai seama cât eşti de mic în raport cu absolutul. ”
„Adevărul în care cred este unul singur: Adevărul Divin”
Iustin Capră va prezenta în cadrul Congresului Internaţional de Yoga 2012, sâmbătă, 24 noiembrie, între orele 12-13, la sala Pipera 1, conferinţa cu tema „Unele aspecte referitoare la filosofia religiei”. Vă invităm să-l cunoaşteţi ori să-l revedeţi cu această ocazie şi să vă bucuraţi de spiritul său viu şi plin de înţelepciune.
Citiți și:
Geniile citesc gândurile lui Dumnezeu
Creativitatea umană este susţinută de fiinţele spirituale din lumile subtile
yogaesoteric
21 noiembrie 2012