J.F.K. jr. a spus lumii cine l-a omorât pe tatăl său, dar nimeni nu i-a dat atenţie (II)

 
Citiți prima parte a articolului

Asocierea lui Bush cu cubanezii CIA este deja cunoscută pe larg. Fletcher Poutry ştia şi a scris despre aceasta. Fabian Escalante, conducătorul contrainformaţiilor cubaneze, ştia şi a scris despre aceasta. James Files, care pretindea foarte credibil că a fost şoferul trăgătorilor Mafiei în Dallas, a vorbit la un post TV despre aceasta.

Şi directorul FBI J. Edgar Hoover ştia şi a scris despre aceasta în nota sa. Astfel, Bush era deja un suspect în ochii lui Hoover. Atunci este logic că planificatorii CIA nu ar mai fi spus și altcuiva în afară de Bush „în caz că eşti arestat, spune-le poliţiştilor că eşti un petrolist independent din Houston”. Nu puteau face aceasta, deoarece ar fi dus spre incriminarea lui Bush, care era deja într-o poziţie foarte vizibilă, foarte suspectă.

O altă posibilitate improbabilă este ca acest „petrolist independent din Houston” să fi fost cu adevărat un lucrător petrolier nevinovat, care a atras cumva suspiciuni şi a fost arestat. Oare ar fi fost posibil ca un alt petrolist din Houston să fi fost din întâmplare în acel colţ din Dealey Plaza?

Pe cât de improbabil pare acest fapt, dacă totuși ar fi fost posibil, atunci cu siguranţă Bush s-a gândit raţional la faptul că, dacă era arestat, erau alţi petrolişti independenţi în mulţime care erau martori la arestarea sa. Interesant este că Bush a susținut un discurs în fața unui grup de petrolişti în Dallas în seara dinaintea asasinatului. Dacă era posibil ca unii dintre aceştia să fie în Dealey Plaza, el ar fi fost terifiat de faptul că aceia ar fi putut să vadă arestarea lui, şi ar fi fost capabili să îl identifice.

Fără îndoială, Bush s-a speriat şi a dat acel telefon incriminator la FBI. Chiar dacă arăta că nu era în Houston, sau în Caraibe, ci în Dallas, cel puţin sugera că nu era în arestul poliţiei pentru uciderea preşedintelui în Dealey Plaza. Dar acum opriţi-vă şi gândiţi un minut: de ce a fost arestat el? Ce făcea de a atras atenţia acelui poliţist? Ce a făcut pentru a-l determina pe acel poliţist să gândească că trebuie să îl aresteze?

Probabil a ieşi afară din clădire fără a atrage atenţia era mai dificil decât pare; şi este logic să presupui că mulţimea din afara clădirii Dal-Tex a auzit împuşcăturile, a auzit că preşedintele a fost rănit, şi că oamenii priveau cu multă atenţie la oricine ieşea din clădire.

Deoarece a încercat să părăsească locul crimei, aceasta arată în mod clar că Bush nu era tipul de ucigaș cu sânge rece care putea să ia parte la uciderea unui om şi apoi să arate şi să se comporte ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut. Şi s-a dovedit cu timpul că, chiar fiind la o vârstă înaintată, Bush continuă să sufere de această trăsătură de caracter, de a fi incapabil să ascundă trăiri care trebuie ţinute secrete.

Aşa cum puteţi vedea în imaginea de mai jos, la funeraliile lui Gerry Ford, Bush izbucneşte într-o grimasă tip zâmbet în timp ce vorbea de asasinarea lui Kennedy. Acesta nu este un zâmbet de Mona Lisa. Aceasta este o faţă schimonosită într-un spasm de mulţumire.
 

Bush afișează un zâmbet sardonic chiar în timp ce pronunță cuvintele: „după ce un ucigaș alienat l-a asasinat pe președintele Kennedy”
 

Puteți vedea și înregistrarea video aici. De ce ar rânji Bush la amintirea imaginii creierului împrăştiat al lui John Kennedy? Foarte posibil ca el să fi avut o expresie similară neadecvată când a ieşit din clădirea Dal-Tex; să fi avut privirea unui ucigaş, atât de clar încât nu ar fi putut să nu se vadă; la fel ca şi această grimasă de la funeralii care nu a putut fi ascunsă. Foarte posibil ca vina să se fi plastifiat pe toată faţa lui Bush și astfel a atras atenţia. Şi acel poliţist, Vaughn, l-a arestat.

Acum să ne amintim, Roger Craig a spus această poveste în contextul discuţiei lui cu procurorul districtului New Orleans, Jim Garrison, despre suspecţii care au fost arestaţi în acea zi şi care apoi s-au evaporat fără să lase o ceaşcă goală, un interviu, o amprentă sau un nume. Garrison a vorbit nu doar cu Roger Craig, ci cu siguranţă şi cu Vaughn, care a făcut arestarea. Iar Garrison a adăugat următoarele, în cartea On the Trail of the Assassins (Pe urma asasinilor): „Cel puţin un om, arestat imediat după focurile de armă, a ieşit în fugă din clădirea Dal-Tex şi nu a dat nicio explicaţie despre prezenţa sa acolo. Autorităţile locale cu greu ar fi putut să evite arestarea sa datorită strigătelor martorilor de la faţa locului. El a fost luat la sediul poliţiei, unde a fost reţinut pentru întrebări. La sediul respectiv nu există înregistrări ale întrebărilor puse acestui suspect, dacă acestea au fost formulate. Şi nici numele suspectului nu a fost reţinut. Mai târziu, doi ofiţeri de poliţie în uniformă l-au escortat în afara sediului, prin mulţimea care urla. L-au urcat într-o maşină de poliţie şi l-au dus. Aparent, acesta și-a luat rămas bun de la Dallas, deoarece pur şi simplu a dispărut definitiv.”

Imaginea lui Bush panicat fiind arestat, fără nicio îndoială terifiat deoarece era dus la sediul poliţiei, şi posibil chiar reţinut (deşi înregistrarea oricărei asemenea reţineri a fost distrusă) furnizează un context care explică un număr de alte acţiuni de altfel misterioase ale lui Bush. Cu siguranţă Bush s-a speriat și chiar a intrat în panică. O mulţime înfuriată cerând zgomotos arestarea sa şi huiduind eliberarea sa i-a amplificat această stare.

Fiind un începător în aceste afaceri întunecate, Bush nu a avut încredere în abilitatea păpuşarilor bătrâni din CIA de a face „apa să urce la deal”, și anume că vor reuși să îl facă scăpat, că vor amuţi martorii, că vor distruge înregistrările şi că vor face totul să dispară. Şi de aceea el s-a panicat; a acţionat pe cont propriu, în mod prostesc; a sunat la FBI, gândind că era „deştept” furnizând dovada că nu el era cel arestat în faţa clădirii Dal-Tex în acea zi. În starea sa de panică, aceasta părea o idee bună. El nu era în stare să vadă că de fapt crea o înregistrare clară, permanentă şi absolută a implicării sale.

Putem explica acum de asemenea și grimasa. El a rânjit în mod ridicol în cadrul funeraliilor lui Gerry Ford, la menţionarea asasinării lui John Kennedy, nu pentru că este un morbid care se gândea că era simpatic să împrăştie conţinutul capului lui Kennedy peste soția sa Jackie; ci pentru că menţionând asasinarea şi-a reamintit probabil tragi-comedia plină de erori pe care a produs-o propria sa panică, arestul, frica crescândă şi tot aşa.

Garrison a scris paragraful său despre arestarea lui Bush în 1988. Articolul deputatului Craig era scris în 1971 şi postat în 1992. Dar semnificaţia acestor paragrafe a fost descoperită abia recent. În 1992, când articolul lui Craig a fost postat, internetul nu era folosit pe scară largă. Timp de 19 ani, nimeni nu a observat că această frază, „petrolist independent din Houston”, era o descriere unică a lui Bush. Nimeni nu a observat până de curând, când unul dintre moderatorii emisiunii Uciderea lui J.F.K., rezolvată (J.F.K. Murder Solved) a descoperit-o.

Astfel, piesele continuă să se aşeze la locul potrivit. Uşor uşor, peisajul este completat, întrebările îşi găsesc răspunsul. Iar concluziile devin din ce în ce mai indiscutabile. Acesta este exact tipul de lucruri care s-a petrecut cu teoria Evoluţiei, cu teoria Big Bang-ului şi cu teoria deplasării continentelor.

Într-o bună zi, istoria va fi predată în universităţi ca ştiinţă, bazată pe dovezi. Aceasta se poate petrece cu adevărat! Punct în care implicarea lui Bush în asasinarea lui J.F.K. va fi predată ca singura explicaţie plauzibilă a dovezilor clare existente.

 

 

Până de curând, Bush nu avea mai mult de zis despre unde a fost şi ce făcea în ziua asasinatului decât că nu îşi aminteşte unde era. Aceasta, în sine, este extraordinar de incriminator. Orice american care era în viaţă la momentul respectiv îşi aminteşte unde era pe 11 septembrie 2001 şi în ziua în care Kennedy a fost ucis. Afirmația că nu îşi aminteşte, chiar dacă este improbabil să fie adevărată, măcar este în concordanţă cu autobiografia lui Bush, care nu menţionează nimic despre acest eveniment.

Mult mai târziu, probabil ca un fel de răspuns la acuzațiile care începuseră să apară de la investigatori independenți, Bush a copt o poveste cum că el ţinea un discurs în Tyler, Texas, la Rotary Club. Vicepreşedintele clubului Rotary, Aubrey Irby, a spus că Bush vorbea în timp ce băiatul de serviciu a venit şi i-a spus că președintele Kennedy a murit (potrivit lui Kitty Kelley, în cartea The Family: the Real Story of the Bush Dynasty – Familia: Povestea reală a dinastiei Bush).

Dl. Irby i-a transmis informaţia d-lui Wendell Cherry, care i-a spus-o lui Bush, care s-a oprit din discurs. Irby spune că Bush a explicat atunci că un discurs politic în circumstanţele respective nu era adecvat şi s-a aşezat. Există cel puţin trei probleme mari cu această poveste ca aşa-zis alibi al neimplicării lui Bush.

Prima: este de neimaginat ca Bush să nu îşi amintească un asemenea eveniment major în istoria Americii și să nu îl menționeze în autobiografia sa, din moment ce aceasta ar fi arătat ce om respectuos şi rafinat este. Dacă nu şi-a amintit de acest discurs mai devreme, și nu a fost inclus în autobiografia sa, înseamnă că de fapt nu a avut loc.

O a doua problemă majoră cu această poveste cu discursul: este făcută imposibilă de alibiul originar al lui Bush, telefonul său la FBI, aşa cum veţi vedea în continuare.

Martorul care spune această poveste, Aubrey Irby, afirmă că Bush s-a scuzat şi s-a aşezat jos. Nu spune că s-a grăbit să iasă din cameră pentru a găsi un telefon.

Problema este că anunţul făcut la TV despre faptul că Kennedy a murit a avut loc la 1:38 pm. Desigur, nimeni nu îl asculta pe prezentatorul de știri Walter Chronkite de la CBS în aceeaşi cameră în care vorbea Bush. De aceea putem fi siguri că acest băiat de serviciu, care i-a spus lui Irby despre moartea președintelui Kennedy, era într-o altă cameră. Băiatul de serviciu a trebuit să ia decizia că a auzit suficient din ştire pentru a se opri din ascultarea acesteia.
 

Prezentatorul Walter Chronkite anunțând moartea președintelui J.F.K.

 

Evenimentul care a șocat America nu a fost unul minor. Pe lângă asasinarea președintelui, au mai fost multe alte anunțuri la TV. Guvernatorul statului Texas, Connaly, a fost rănit sever, se pare că şi Lyndon Johnson fusese rănit. Erau multe ştiri care trebuiau confirmate. La un moment dat, băiatul de serviciu a decis să se oprească din ascultat şi să meargă să anunţe. Nu există niciun motiv care să ne facă să gândim că Irby ar fi prima persoană căreia i-ar fi spus.

A ajuns într-un final în camera unde Bush ţinea discursul şi l-a informat pe Irby că preşedintele murise. Acest drum pentru a-l găsi pe Irby a luat ceva timp, bineînţeles. Dl. Irby a primit informaţia şi apoi a trebuit să decidă să-l informeze pe dl. Wendell Cherry, preşedintele membrilor Kiwanis. Dl. Cherry a trebuit să decidă şi el dacă să întrerupă discursul lui Bush; dl. Cherry a trebuit apoi să meargă la Bush să îi spună ştirea.

Bush a trebuit să decidă ce să spună şi a trebuit să spună. Şi, conform singurului martor, dl. Irby, Bush „după aceea s-a aşezat”. Cumva, după ce a terminat de stat pe scaun, fără să atragă atenţia lui Irby, Bush a căutat probabil să găsească un telefon. Acesta ar fi fost un telefon de hotel, astfel că ar fi trebuit să meargă la centrala telefonică să ceară o linie cu exteriorul.

Credeţi că centrala telefonică era ocupată după ştirea despre moartea preşedintelui? Sigur că da. În Washington D.C. atât de mulţi oameni s-au grăbit să dea un telefon, încât liniile telefonice au cedat. În orice caz, odată ce a reuşit să dea de operatorul hotelului şi să obţină o linie cu exteriorul, Bush a trebuit să sune la informaţii şi să obţină numărul FBI. După ce a trecut de informaţii şi a obţinut numărul, el a trebuit apoi să sune la FBI şi să ajungă la centrala lor, care, fără îndoială, era foarte ocupată; şi trebuia să dea de un agent, în ceea ce trebuie să fi fost cea mai aglomerată zi din istoria biroului FBI din Dallas. Câte minute ar fi durat până să reușească Bush să contacteze un agent FBI în acea zi? 20 de minute ar fi destul de rezonabil, deşi nu pare plauzibil ca un civil să poată obține o convorbire cu un agent, dată fiind toată tevatura conjuncturală.

Ştim că FBI-ul din Dallas era peste tot la locul crimei, confiscând camere de filmat şi intimidând martori; deci este greu de imaginat cum Bush, la o oră după împuşcături, a fost capabil să contacteze un agent. Dat fiind „aşezatul pe scaun” conform observației dlui Irby, ar fi fost foarte greu ca toate acestea să se petreacă în doar 45 de minute.

Dar Bush trebuie să fi făcut toate astea, deoarece nota FBI statuează că la 1:45 pm, la numai şapte minute după ce s-a anunțat la TV ştirea morţii lui Kennedy, Bush a sunat la FBI; ceea ce este în mod evident imposibil.

A treia problemă este întrebarea de ce ar simți Bush că era necesar să compună o asemenea poveste? De ce a trebuit să ne spună o minciună? De ce a trebuit să îi facă pe alţii, cum ar fi Irby, să mintă pentru el? Ironia este că cu cât se străduieşte mai mult să apară inocent, minţind, cu atât mai mult ne furnizează dovezi asupra vinii sale.

Există unii oameni care au reuşit să înghită găluşca şi zic: „Aha! De aceea a fost Bush în Dallas! Nu să-l ucidă pe Preşedinte, ci să vorbească cu petroliştii!” Dar aşa cum arăta nota Hoover, a fi un petrolist era doar o acoperire pentru ocupaţia reală a lui Bush ca supervizor CIA pentru ucigaşi profesioniști. El avea nevoie de un motiv pentru a fi în Dallas. Iar angajamentul de a ține un discurs i-a furnizat motivul.

 
 

Afișul care anunța discursul lui Bush la Asociația Petroliștilor din Dallas din ziua premergătoare asasinatului
 

George Bush l-a ucis pe Kennedy. Sau a fost Mafia? Poate a făcut-o Castro. Cui îi pasă? A fost acum 40 de ani. Ce importanță mai are? Chiar contează.

În ziua în care J.F.K. a murit, America a pierdut o comoară inestimabilă. A pierdut un om al păcii, care a încercat să stopeze războiul rece şi să îi facă pe americani să îi vadă pe ruşi, aşa-zişii lor inamici, nu ca pe nişte monştri inumani ci ca pe nişte oameni ca şi ei.

Pe 22 noiembrie 1963, americanii l-au pierdut pe omul care le-a salvat viețile pe 17 octombrie 1962. La apogeul crizei rachetelor, generalii şi consilierii lui Kennedy îl presau să lanseze un prim atac împotriva Cubei. Ei îl asigurau pe Kennedy că rachetele ruseşti din Cuba nu erau nucleare şi nu erau gata de atac; dar că el, împreună cu ei, ar trebui să meargă în linişte la adăpost de bombe, pentru orice eventualitate, pentru a fi în siguranţă; şi apoi să lanseze atacul, lăsând restul de conaționali să moară. Kennedy s-a gândit la aceasta. Şi apoi a spus tuturor că nimeni nu va merge nicăieri. Dacă cineva moare, ei vor fi primii, stând acolo unde se aflau, la Casa Albă, care era ţinta primelor rachete ruseşti. Apoi au realizat un plan mai sigur. Robert McNamara, ministrul Apărării la momentul respectiv, a aflat recent de la ruşi că rachetele erau armate, erau gata, erau nucleare şi comandanţii lor aveau autorizaţia să le folosească în cazul în care ar fi fost atacați. Cu siguranță viețile americanilor din emisfera de nord au fost salvate de John Kennedy în acea zi. Iată un motiv în plus ca ucigaşii lui să fie demascați.

În discursul său de rămas bun, preşedintele Eisenhower l-a avertizat pe Kennedy, ca şi pe restul lumii, despre amenințarea la adresa democraţiei a ceea ce el numea „complexul militar industrial”. În timp ce Kennedy anunța că „voi distruge CIA în mii de bucăți și le voi împrăștia în vânt” şi refuza să trimită trupe în Vietnam, a apărut întrebarea de ce nu a atacat în mod deschis acest complex militar industrial.

A făcut însă și aceasta. Într-un discurs ținut la ONU, John F. Kennedy a solicitat explicit rușilor şi Naţiunilor Unite să îl ajute să elimine acest complex militar industrial, cu scopul de a „aboli toate armatele şi toate armele”. Apoi a fost îndepărtat, fiind ucis cu sânge rece, pentru a se proteja interesele celor puțini și malefici care conduc lumea din umbră.

În toţi anii care s-au scurs de atunci, milioane de oameni au murit în războaie fără rost, trilioane de dolari au fost risipiţi pe „apărare”, şi mai multe milioane de oameni au trăit şi au murit în sărăcie. Pentru toți aceștia, contează că lumea l-a pierdut pe Kennedy.

 

 

Funeraliile lui J.F.K.
Sute de mii de americani au ieșit pe străzi pentru a-i oferi ultimul omagiu. Reprezentanți ai peste 90 de țări au luat parte la funeralii.

 

În 2007 Bruce Willis a spus revistei Vanity Fair: „Încă nu l-au prins pe cel care l-a ucis pe Kennedy. Voi fi omorât pentru că am spus aceasta, dar sunt aproape sigur că aceia sunt încă la putere, într-o anumită formă. Întregul guvern al Statelor Unite a fost cooptat de aceștia”.

Willis nu este un geniu. În cel mai bun caz, observaţia sa e de bun simţ. 80% dintre americani sunt de acord cu el. În media alternativă au apărut investigații care demonstrează că Kennedy a fost înlăturat de cei mai puternici oameni din lume şi de angajaţii lor, iar acestea nu se bazează pe documente secrete.

Sunt doar informaţii care au fost ascunse. Se presupune că Oswald l-a ucis pe Kennedy din spate. Dar în ziua în care J.F.K. a murit, NY Times a publicat relatări ale doctorilor din Dallas care spuneau că Kennedy avea o rană de intrare în gât, o alta la tâmpla dreaptă şi o rană mare ca o gaură de ieşire în spatele capului. După ce a vorbit cu doctorii de la camera de gardă, purtătorul de cuvânt al lui Kennedy a descris în conferinţa de presă o împuşcătură în tâmpla dreaptă, venind din faţă, din dreapta, pătrunzând apoi „direct prin cap”.

Toţi martorii care se aflau în fața mașinii prezidențiale, în partea din dreapta, au descris că au auzit împuşcături din acea direcţie, şi zeci de martori au alergat în urmărirea trăgătorilor. Aceşti martori au vorbit cu presa. Dar toate aceste informaţii au fost ţinute ascunse în ultimii 50 de ani. De către cine? Cine avea această putere?

Există de asemenea o dovadă zdrobitoare, adusă de cei mai buni martori, care demonstrează în cadrul unei dispute raţionale că trupul lui Kennedy a fost furat de la Air Force One, şi porțiunea de la tâmpla sa dreaptă a fost mutilată, acolo unde se aflase inițial rana prin împușcare, înainte de autopsie, pentru a se șterge eventualele dovezi.
 
Jackie Kennedy s-a uitat la un sicriu gol în timpul zborului de la Dallas până la spitalul naval Bethesda. Trupul lui J.F.K. a fost dus în taină la Bethesda pentru autopsie, ajungând cu 20 de minute înainte de Jackie şi sicriul gol. Cine avea puterea să aranjeze aceasta?

Cine ARE puterea astăzi să ţină ascunse toate aceste dovezi şi să continue să ne bombardeze cu minciuni ridicole despre un lunetist singuratic? Este o listă scurtă, nu-i aşa? Nu include mafia, nici pe ruşi, nici pe Castro. Include familia Bush – sau pe maeştrii lor din cartelul petrolului; elita bancară; coloana vertebrală a complexului militar industrial. Aceşti oameni, şi succesorii lor, au realizat de asemenea şi atacurile de la 11 septembrie. Deci contează.

Operaţiunea Northwoods

În războiul muşamalizat împotriva regimului comunist din Cuba, au apărut schițele operaţiunii Mongoose (Mangusta) a CIA, în care Adunarea Şefilor de Stat Major ai SUA a propus în unanimitate acte de terorism sponsorizate de stat care să aibă loc pe teritoriul Americii.

Planul includea doborârea de avioane americane așa-zis deturnate, scufundarea de nave ale SUA şi împuşcarea unor cetățeni americani pe străzile Washingtonului. Planul scandalos includea chiar și un dezastru la NASA în care ar fi urmat să își piardă viața astronautul John Glenn.

În martie 1962, încă sub influenţa jenantei ratări a invaziei din Golful Porcilor, din Cuba, preşedintele Kennedy a respins planul respectiv. Câteva luni mai târziu, Kennedy i-a refuzat autorului planului un nou mandat în fruntea Adunării Șefilor de Stat Major. Respectivul general a fost apoi numit de NATO comandant suprem al alianței.
În noiembrie 1963, Kennedy a fost asasinat în Dallas, Texas.

Documentarul „Dark Legacy”

Bazat exclusiv pe documente ale guvernului, pe declaraţii ale martorilor şi pe relatările asasinilor, Dark Legacy prezintă o justificare temeinică a punerii sub acuzare pentru crimă a lui George Herbert Walker Bush, stabilind dincolo de orice dubiu vinovăția sa ca supervizor CIA în conspiraţia pentru asasinarea lui John F. Kennedy.

Dacă aceste dovezi ar fi prezentate unui juriu în Texas, Bush ar putea plăti cu viaţa pentru acest asasinat.

Documentarul poate fi urmărit online aici.

„Fluturași” de propagandă împotriva lui Kennedy, acuzat, între altele, că s-ar „împrieteni” cu rușii și că ar furniza americanilor „minciuni fantastice”

 

Prima parte prezintă un munte covârşitor de dovezi că preşedintele Kennedy a fost lovit de gloanţe din faţă şi din spate. Fiecare martor din camera de urgenţă din Dallas atestă, pe o înregistrare video din ziua respectivă, faptul că un glonţ venit din faţă dreapta a format o gaură de mărimea unui pumn în partea din spate a capului preşedintelui. New York Times a publicat aceste declaraţii în ziua asasinatului iar apoi le-a ascuns definitiv.

Partea a doua a documentarului prezintă o relatare filmată a unui martor care a manevrat trupul preşedintelui, raportul FBI, şi dovada fotografică, toate arătând fără echivoc că trupul preşedintelui a fost furat de la serviciile secrete şi rănile au fost modificate, înainte ca acesta să fie trimis la spitalul naval Bethesda pentru autopsie.

Partea a treia prezintă conexiunile naziste ale familiei Bush, care a sugerat FBI-ului să îi sechestreze bunurile în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca fiind bunuri naziste. Prezintă faptul ascuns până acum că un juriu a stabilit că infractorul Watergate şi operativul CIA E. Howard Hunt a fost în Dallas în ziua asasinatului şi a fost chiar implicat în conspiraţia de ucidere a lui Kennedy. Hunt a fost un supervizor al cubanezilor anti-Castro induşi în eroare care au apărut în Watergate. El nu este legat de Bush doar prin cazul Watergate, ci şi prin tatăl lui Bush, Prescott.

Este dificil de stabilit însemnătatea unei persoane care e decedată de o perioadă de timp atât de îndelungată precum a fost John Kennedy. Ucigaşii săi au fost de asemenea şi defăimătorii săi, desacralizând în mod activ amintirea sa, aşa cum au făcut cu trupul său.

Filmul începe cu o scurtă prezentare a unora dintre cele mai puternice şi importante discursuri ale lui J.F.K., incluzând un discurs cutremurător la Naţiunile Unite în care Kennedy cere abolirea completă a complexului militar industrial. Exact acei oameni împotriva cărora s-a ridicat președintele sunt cei care l-au îndepărtat, iar evenimentele cele mai întunecate ale istoriei americane de atunci încoace sunt rezultatul direct al uciderii sale.

 

Ce se va petrece când poporul american, împreună cu celelalte popoare occidentale, vor ieşi din coconul lor de negare, vor privi realitatea în faţă şi vor vedea că liderii lor sunt printre cei mai mizerabili criminali din istoria umanităţii? Vor urma oamenii exemplul conducătorilor lor şi vor cădea într-un comportament psihopat, încălcând legile? Vor „fugi departe” conducătorii vestici lansând războaie menite să ascundă legăturile lor cu acţiunile mizerabile din trecut? Sau va fi eliminată această „patocraţie” (sistem politico-economic corupt, în care psihopați capitaliști și sociopați au preluat puterea și conduc într-o manieră psihotică, menită să le sporească puterile și averile prin exploatarea maselor largi ale populației) şi înlocuită cu o formă de conducere umană?

De asemenea întrebări depinde viitorul umanităţii. Date fiind mizele uriașe ale acestor dezvăluiri, ar fi de bun simț să contribuim cu toții în mod benefic la salvarea planetei demascând răul prin răspândirea adevărului.

Asasinarea Americii

Un alt documentar care urmărește să aducă la lumină dovezi ascunse de ochii publicului până acum este Dovada revizuirii: Asasinarea Americii, care poate fi urmărit aici.
Serialul de 10 ore prezintă înregistrările audio şi video, care nu au fost disponibile până acum, despre asasinarea fraţilor Kennedy. De asemenea documentarul detaliază puținele informații care s-au aflat până acum despre Operaţiunile Negre secrete, utilizate pentru a declanșa și susține în mod intenţionat războiul din Vietnam, despre programele de control mental ale CIA şi implicarea agenției în asasinarea lui J.F.K. şi despre masacrul din Jonestown precum şi despre alte adevăruri importante din timpurile noastre post-moderniste.

Citiţi şi:

Operaţiunea Northwood: dovada cutremurătoare că SUA a pus la cale acţiuni teroriste împotriva cetăţenilor americani

Conspiraţia sinistră şi mereu actuală a Noii Ordini Mondiale, pe înţelesul tuturor 

Preşedinţii masoni ai SUA
 

 

yogaesoteric
13 iunie 2016

 

 

Also available in: English