Johnson&Johnson este bună de plată. Câți bani va fi nevoit să scoată din buzunar gigantul pharma, acuzat că produsele sale din pudră de talc sunt cancerigene

Johnson & Johnson (J&J) a fost condamnată de un tribunal din St. Louis la plata unor despăgubiri de 4,69 miliarde de dolari pentru 22 de femei şi familiilor lor care au acuzat compania că azbestul din pudra de talc le-a îmbolnăvit de cancer ovarian, aceasta fiind cea mai mare sumă impusă companiei printr-un singur proces, între cazurile de până acum, relatează MarketWatch.

Juriul a stabilit o sumă de 550 de milioane de dolari pentru daune compensatorii, iar apoi a adăugat daune punitive de 4,14 miliarde de dolari împotriva companiei, pentru că nu a avertizat că pudra de talc creşte riscul de cancer ovarian, potrivit News.ro.

J&J s-a declarat „profund dezamăgită” de acest verdict, pe care l-a descris ca fiind rezultatul „unui proces fundamental nedrept”, urmând să facă apel.

Daunele punitive, în special cele care de multe ori sunt mai mari decât daunele compensatorii, sunt deseori reduse de către judecător sau inversate la apel. J&J susţine că pudra de talc pe care o produce a fost întotdeauna sigură şi fără azbest.

Anterior, în data de 1 iunie, Curtea Supremă din SUA a respins un apel al companiei Johnson & Johnson, care dorea să anuleze o despăgubire de 2,1 miliarde de dolari împotriva sa, în urma acuzațiilor că azbestul din produsele sale din pudră de talc, inclusiv pudra pentru copii, a provocat unor femei cancer ovarian.

Johnson & Johnson ceruse instanței supreme să revizuiască sancțiunea împotriva sa, după ce suma a fost confirmată anul trecut de Curtea Supremă din Missouri. Anterior, o curte de apel din statul Missouri a redus sancțiunea împotriva Johnson & Johnson de la peste 4 miliarde de dolari.

Johnson & Johnson a declarat că a încetat să mai vândă pudra pentru bebeluși pe bază de talc în Statele Unite și Canada în mai 2020, invocând cererea redusă „alimentată de dezinformarea în legătură cu siguranța produsului și de un baraj constant de publicitate privind litigiile”.

Compania se confruntă în prezent cu peste 21.800 de procese împotriva sa în legătură cu produsele pe bază de talc.

Citiți și:
Produsele de make-up, contaminate cu substanțe toxice ca cele din teflon. Fondul de ten este pe listă
Ce este oxidul de etilenă, pesticidul depistat în 7000 de produse alimentare regăsite în două supermarketuri mari din Franța
Trei oraşe româneşti printre cele mai poluate din Europa

 

yogaesoteric
15 septembrie 2021

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More