Jordan Peterson – Homarul responsabil și „Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață”

În ultima sa carte, Jordan Peterson își reînnoiește mesajul de responsabilitate și sens în fața unei culturi chinuită de nihilism, analizează Ross Andreson pentru American Conservative.

Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață

Deconstruiește fiecare regulă, dărâmă fiecare indicator rutier și te vei rătăci, neavând încotro să mai mergi. Aceasta a fost avertizarea lui David Foster Wallace pentru o lume saturată de televiziune, în care postmodernismul ne-a determinat să râdem de ideile simple care aduc sens. Ani mai târziu, un alt bărbat a actualizat aceeași precauție pentru o eră digitală: dr. Jordan Peterson, a cărui carte Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață își propune să creeze un GPS pentru a ajunge la un sens în lumea modernă.

Pentru Peterson, acest proiect a luat naștere dintr-un demers de a găsi ordine pe măsură ce viața sa personală se îndepărta de normalitate. El a fost propulsat de la obscuritate la celebritate globală în 2018, dar pe măsură ce presiunea adâncea crăpăturile existente, soția sa Tammy a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer la rinichi, fiica sa Mikhaila a fost supusă unei intervenții chirurgicale la gleznă și, provocat de o reacție autoimună severă la unele alimente și de dozele tot mai mari de antidepresive, toate l-au condus într-un abis de un an al dependenței și revenirii din benzodiazepine. Peterson s-a întors din Tărâmul Bolnavilor, la fel ca și familia sa, dar cu cicatrici adânci.

În anumite privințe, Wallace și Peterson seamănă izbitor. Împărtășesc chiar și interesul pentru homari. Dar acolo unde Wallace a încercat să reambaleze mesajele de modă veche în estetica postmodernă, Peterson le udă în cinismul hobbesian. El combate nihilismul tineresc spunând, în esență, „Ai dreptate, dar aceste mituri vechi sunt cea mai bună hartă pentru a trece prin iad”. Rezumatul său despre povestea lui Avraam descrie propria sa lucrare: „Are la bază o combinație ciudată de pesimism și încurajare realistă, autentică”.

Acest amestec este profund eficient – se poate relaționa la cei tineri și pierduți, dar poate fi și paralizant. Astfel, necesitatea unei continuări a cărții sale anterioare, 12 reguli de viață, un „antidot al haosului”. „Dincolo de ordine” sugerează că este necesar să îmbrățișăm haosul, „să ținem un pas cu el în timp ce îl întindem pe celălalt dincolo”. Cu patul făcut și casa în ordine, Peterson vrea ca cititorul său să deschidă ușa lumii, să confrunte haosul, să părăsească Hobbiton și să pornească într-o aventură. După un an în care lumea a încetat să se mai învârtă, această temă nu putea fi mai perfect temporizată.

Și totuși, cartea îndeplinește sporadic această promisiune. În 12 reguli, Peterson a sărit de la poveste la analogie și la mit, dar proza sa clară și antrenantă a însemnat că nu te-ai simțit niciodată nerăbdător sau pierdut. Oricât de ciudate și aparent detașate au fost divagările sale (homarii, de exemplu), Peterson s-a dovedit a fi un narator de încredere, legându-se cu grijă de una dintre regulile sale. Nimic din toate acestea nu se aplică primelor șapte capitole din Dincolo de ordine, care sunt aspru de dificile.

Regulile sunt interesante și instructive – importanța de a te dedica chiar sarcinilor aparent ușoare, de a purta lupta, de a gândi prin relaționare în interiorul grupului – dar sunt rareori menționate. Majoritatea capitolelor sunt dedicate analizei mitologice dense, scrise într-o proză repetitivă, aglomerată, complet lipsită de umor. De exemplu:

„Întrebare: Cine ești – sau cel puțin, cine ai putea fi? Răspuns: Parte a forței eterne care se confruntă în mod constant cu necunoscutul teribil, în mod voluntar; parte a forței eterne care depășește naivitatea și devine…”

Și așa mai departe. Instinctul lui Peterson de a nu fi condescendent față de publicul său este lăudabil, dar claritatea nu este insultătoare.

Aceste capitole nu sunt, însă, lipsite de valoare. Problema lui Peterson cu ideologiile este intrigantă, susținând că le permite adepților să își ignore responsabilitatea, oferindu-le un sistem pentru a-și motiva eșecurile. Conectarea dintre politic și personal este un punct forte pentru Peterson; a fost ceea ce l-a adus în centrul atenției publicului, în primul rând, cu poziția sa împotriva discursului mandatat politic, care a demonstrat forță morală. Dar, în afară de câteva sclipiri, prima jumătate a cărții este puțin întunecată.

Din fericire, scrierea puternică și referințele diverse transformă a două jumătate a cărții, permițându-i în cele din urmă lui Peterson să strălucească. Regula 8 este cea mai notabilă: „Urmărește să faci o cameră cât mai frumoasă posibil în casa ta”. Legând puritatea „de a face o plimbare adecvată cu un copil mic” de importanța artei mari, el arată cum amândouă ne apropie de o frumusețe transcendentă atât de des pierdută în viața de zi cu zi. Acest capitol este ciudat, grijuliu și are chiar o doză de spirit; l-ar face mândru pe Roger Scruton.

În mod similar, poveștile lui Peterson despre pacienții săi sunt empatice și captivante: un tânăr gay diagnosticat în mod fals cu schizofrenie sau o „prințesă” supraprotejată care urmărește o îmbălsămare.

Ultimul capitol este intitulat „Fii recunoscător în ciuda suferinței tale”, dar este de fapt o explicație atent structurată și sensibilă a dorinței suicidale și de ce viața merită trăită în ciuda ei. Aceste idei se citesc de obicei ca fiind prea predicatoare și deconectate pentru cei deprimați. După cum Wallace scria în Infine Jest, „nimeni de jos de pe trotuar care se uită în sus strigând «Nu» și «Rezistă», nu poate înțelege saltul. Deloc”. Cu toate acestea, Peterson a fost el însuși pe margine. Construind pas cu pas din trupele mistice ale lui Mefistofel și pe filosofia din spatele anti-natalismului, Peterson descrie cât de copleșitoare poate fi suferința.

El prezintă traversarea acestei dureri nu ca naivă sau prostească, ci „îndrăzneață” și „nobilă”, un pas mic, dar real pe calea eroismului. Ca cineva care s-a uitat în fața sinuciderii, un astfel de mesaj nu a fost niciodată spus mai puternic și mai frumos. Mi-aș dori ca sinele meu mai tânăr să fi citit acest capitol. Mi-aș dori ca un prieten, pierdut în anii adolescenței, să-l fi citit și el.

Citiți și:
De ce are nevoie neomarxismul de migraţie, revoluția de sânge, iar Europa are nevoie de mai multe ouă
Împotriva noii Utopii

yogaesoteric
21 noiembrie 2021